Administratorii unui centru ilegal din Voluntari, reținuți. Beneficiari au fost cazaţi la hotel pe durata unui control

62336977
Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Doi administratori ai unui centru rezidenţial pentru persoane vârstnice situat în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie.

Ei sunt acuzaţi că ar fi prezentat mai multe documente false inspectorilor sociali pentru a atesta îndeplinirea criteriilor şi a standardelor minime care au stat la baza obţinerii licenţei de funcţionare, informează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Ar fi vorba despre Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice „Royal Medical Clinic”, au precizat surse pentru Știrile ProTV.

Centrul nu avea angajată nicio persoană de specialitate care să se ocupe de îngrijirea beneficiarilor.

În perioada 29 - 31 august, cei doi, în calităţile menţionate, ar fi prezentat mai multe documente false (extras Revisal, contract de catering, contract privind prestarea de servicii medicale, etc.) inspectorilor sociali desemnaţi să efectueze un control la un centru rezidenţial pentru persoane vârstnice deţinut de societatea administrată de cele două persoane, pentru a atesta îndeplinirea criteriilor şi a standardelor minime care au stat la baza obţinerii licenţei de funcţionare a centrului respectiv, a transmis DNA.

Acţionând în această manieră, spun anchetatorii, cei doi i-ar fi determinat pe inspectorii sociali să ateste, fără vinovăţie, îndeplinirea condiţiilor de acordare a acreditării/licenţierii furnizorilor de servicii sociale şi a serviciilor furnizate de aceştia.

„În realitate, serviciile medicale ar fi fost inexistente, mâncarea oferită beneficiarilor (insuficientă, necorespunzătoare din punct de vedere nutritiv, neadaptată afecţiunilor acestora) ar fi fost achiziţionată gata preparată din magazin (mici cu cartofi prăjiţi, pui cu cartofi prăjiţi, etc.) sau ar fi fost "încropită" de angajaţii centrului din ce aveau la dispoziţie, iar tratamentul medical, ce nu se administra cu regularitate, ar fi fost administrat beneficiarilor de persoane care nu ar fi avut pregătire medicală", arată DNA.

Bătrâni, cazați la hotel în noaptea controlului

Pe perioada vizitei inspectorilor sociali, unii beneficiari care nu ar fi îndeplinit condiţiile de admisibilitate în centru ar fi fost scoşi din centru, fiind cazaţi pentru o noapte într-un hotel, ulterior fiind „plimbaţi" cu un autovehicul sau ţinuţi în parcarea unui hipermarket până la finalizarea evaluării, menționează procurorii.

„După ce, la data de 11 octombrie, inspectorii sociali ar fi suspendat activitatea centrului ca urmare a deficienţelor constatate, inculpaţii ar fi mutat beneficiarii într-o altă locaţie în care şi-ar fi continuat activitatea, deşi pentru acest serviciu nu ar fi existat licenţă, raportând autorităţilor că beneficiarii ar fi fost preluaţi de familii", mai spun procurorii.

DNA informează că, în cursul zilei de joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în trei locaţii, situate pe raza judeţului Ilfov.

Cei doi administratori urmează să fie prezentaţi, vineri, Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

29 de beneficiari la centrul ilegal

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS) anunţă, vineri, că a găsit 29 de beneficiari la centrul ilegal din Voluntrai.

Sașe au fost evaluaţi de medici, trei au fost preluaţi de familii şi restul trimişi la spitale.

Instituţia precizează că beneficiarii nu prezintă urme de violenţă, conform fişelor medicale întocmite.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Lista alimentelor cu adaos plafonat, extinsă la 21 de produse. Măsura a fost prelungită cu trei luni

Guvernul a prelungit, vineri, limitarea adaosului comercial pentru alimente de bază cu trei luni, iar lista va fi extinsă cu şapte produse, a anunţat premierul Marcel Ciolacu.  

Femeie găsită decedată cu urme de violenţă pe corp, în Prahova. Concubinul ei a fost reținut

Politiștii din Prahova anchetează moartea suspectă a unei femei de 56 de ani, din orașul Plopeni. Aseară, ea a fost găsită fără viață în pat, cu mai multe urme de lovituri pe corp.

Eclipsă parţială de Lună în noaptea de sâmbătă spre duminică

O eclipsă parţială de Lună se va produce, în noapte de sâmbătă spre duminică, când Luna se va afla în constelaţia Aries, fiind însoţită de planeta Jupiter care se află în stânga ei, potrivit Observatorului Astrnomic „Amiral Vasile Urseanu”.

 

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.