Accident spectaculos. O mașină lovită de alt autoturism a intrat într-o mașină parcată și după în vitrina unei patiserii

62423342

Un accident spectaculos a avut loc, luni seară, în municipiul Ploieşti, unde un autoturism s-a izbit violent de un altul, a doua maşină fiind proiectată într-un autoturism parcat, iar apoi în vitrina unui magazin.

 

Două persoane - unul dintre şoferi şi o pasageră aflată în maşina acestuia - au ajuns la spital în urma accidentului.

Accidentul a avut loc luni seară, în jurul orei 19.45, în cartierul Mihai Bravu din Ploieşti, la intersecţia dintre Aleea Chimiei şi Aleea Petrochimiştilor.

„În urma cercetărilor efectuate, a reieşit faptul că, un bărbat de 57 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de către un tânăr de 27 de ani. După impact, autoturismul condus de tânărul de 27 de ani a fost proiectat în vitrina unui magazin şi ulterior într-un alt autoturism staţionat. În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 27 de ani şi a unei tinere de 30 de ani, pasageră în acelaşi autoturism. Aceştia au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, informează oficialii Poliţiei Judeţene Prahova.

Cei doi şoferi implicaţi în accident a fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, în ambele cazuri.
Poliţiştii au deschis dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62348860
Sindicaliștii de la „Solidaritatea Sanitară” nu renunță la greva generală, în timp ce Sanitas a convenit deja măririle

Sindicaliștii din Sănătate afiliați la Federația Solidaritatea Sanitară au anunțat continuarea protestelor, pentru că Guvernul a redus procentul de creștere salarială, declară vicepreședintele federației, Gabriel Predica.

62260038
Șoferiță, ofițer anticorupție reținută de polițiști. A fost prinsă conducând repetat cu permisul suspendat

O șoferiță, ofițer anticorupție a fost reținută de polițiști, după ce a fost prinsă de mai multe ori conducând cu permisul suspendat.

62423329
Discuții și negocieri intense pe numele candidaților de la primării. Orașele unde s-ar păstra alianța PNL-PSD

Partidele politice au început discuțiile despre candidații pentru primării și consilii județene. Acolo unde au în funcție edili cu șanse mari să fie realeși, liberalii și social-democrații se gândesc să se susțină reciproc.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.