Accident rutier cu opt victime, în Timiș. O autoutilitară aflată în depășire a lovit mașina unei șoferițe care vira

62269934
StirilePROTV

Un accident rutier a avut loc, vineri seară, în județul Timiș, pe DN6, pe sensul de mers spre localitatea Biled.

 

O femeie aflată la volanul unei maşini a virat tbrusc la dreapta, în timp ce au autoutilitară se afla în depăşire regulamentară. Poliţiştii au deschis dosar penal în acest caz pentru vătămare corporală din culpă.

„O femeie, în vârstă de 42 de ani, a condus un autoturism pe DN 6, dinspre Timişoara, spre Biled, iar la un moment dat a efectuat viraj la stânga şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de către un bărbat, în vârstă de 24 de ani, care circula în acelaşi sens de mers şi era angajat în efectuarea unei depăşiri regulamentare.În urma evenimentului au rezultat 8 victime, respectiv conducătoarea auto, în vârstă de 42 de ani, precum şi conducătorul autoutilitarei, în vârstă de 24 de ani şi 6 pasageri ai acestuia, cu vârste cuprinse între 28 şi 54 de ani”, a transmis IPJ Timiş.

Răniţii au fost duşi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62388897
Bucureștiul nu profită de potențialul Dâmboviței. „În Berna, oamenii se întorc acasă pe râu”
Mai multe asociații atrag din nou atenția asupra importanței râului Dâmbovița, care desparte Capitala. Despre proiectele de amenajare a malurilor Dâmboviței se vorbește de ani buni. Păcat că nu sunt puse în practică.
62386154
Infractor urmărit internaţional, prins în Sectorul 5 din București. Bărbatul a fost arestat
Un bărbat de 45 de ani, urmărit internaţional, a fost prins de polițiștii din București.  
62388872
„Mamă, hai că a murit George”. Doi motocicliști au murit pe loc după ce s-au ciocnit frontal. Ar fi mers cu viteză, în pădure
Doi tineri de 19 ani din Holbav, județul Brașov, au pierit joi spre vineri noapte, în circumstanțe greu de închipuit.