Accident între un autocar şi un TIR, în Tulcea. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

62531469

Autorităţile din judeţul Tulcea au activat, miercuri, Planul Roşu de Intervenţie, după un accident în care a fost implicat un autocar cu 20 de persoane şi un TIR.

UPDATE:

Planul roşu de intervenţie activat, miercuri, în urma unui accident rutier produs în apropiere de satul Niculiţel, a fost dezactivat, toate persoanele aflate în autocar continuându-şi drumul cu un alt mijloc de transport, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) 'Delta' Tulcea.

Niciuna din cele aproape 20 de persoane care se aflau în autocarul care ar fi fost acroşat de un tir nu a dorit să fie transportată la spital pentru investigaţii, aşa încât ele au fost preluate de un alt mijloc de transport şi şi-au continuat călătoria.

"Începând cu ora 17:00, Planul roşu de intervenţie a fost dezactivat, iar până la ajungerea echipajelor la locul intervenţiei au fost retrase autospeciala de stingere şi autospeciala pentru descarcerare, ajungând la faţa locului doar autospeciale de transport personal şi victime multiple", a precizat reprezentantul ISU 'Delta', Daniel Năstase.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Ionela Herda, a precizat, pentru Agerpres, că lucrătorii instituţiei au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanţele evenimentului. 

ȘTIRE INIȚIALĂ:

ISU Tulcea intervine, miercuri, la un accident rutier produs în Niculiţel, fiind implicate un autocar în care se aflau aproximativ 20 de persoane şi un TIR.

”Având în vedere numărul persoanelor aflate în autocar, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judeţului Tulcea”, a transmis sursa citată.

La locul evenimentului au fost alocate 1 maşină de stingere, 1 echipaj de descarcerare, 1 autospecială pentru transport victime multiple şi 4 ambulanţe SAJ.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62541479
Un bărbat este căutat de poliție după ce a bătut și tâlhărit o femeie, în Iași. Victima a căzut inconștientă la pământ

Polițiștii din Iași cer ajutorul cetățenilor pentru identificarea unui individ care, anul trecut, în decembrie, a tâlhărit și lovit o femeie pe stradă.

62522460
Fosta avocată din dosarul de viol cu victimă minoră de la şcoala de vară a AUR: Presupuşii violatori, scoşi de sub urmărire

Claudia Postelnicescu, fostă avocată din dosarul în care o adolescentă a acuzat că a fost violată de trei bărbaţi în timp ce participa la o şcoală de vară a AUR, afirmă că cei trei presupuşi violatori au fost scoşi de sub urmărire penală.

62492651
Se schimbă regulile pentru șoferi. Ce vor trebui să facă cei cu permisul suspendat ca să îl recupereze

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect care prevede ca reducerea perioadei de suspendare a permisului auto să fie condiţionată şi de obligativitatea prezentării dovezii achitării amenzii aplicate ca urmare a săvârşirii contravenţiei.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.