Accident între două tiruri pe „Drumul morții”. Șoferii sunt răniți. Au fost sesizate scurgeri de combustibil. FOTO

×
Publicitate

Mai multe autospeciale de pompieri au intervenit, vineri seara, pe drumul naţional DN2 (E85) în urma unui eveniment rutier în care au fost implicate două camioane de mare tonaj, pe carosabil fiind sesizate scurgeri importante de carburant.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Buzău, accidentul rutier s-a produs la intersecţia dintre DN2 (E85) şi drumul spre localitatea Racoviţeni, două persoane fiind rănite în urma evenimentului.

"Din primele date de la faţa locului a reieşit că este vorba de o coliziune între două camioane de mare tonaj, conduse dinspre Vrancea către Buzău, de către un şofer de 63 de ani, din Ialomiţa şi unul de 41 de ani, din Suceava.

Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi şoferi, care au fost preluaţi de ambulanţă şi transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul", a transmis IPJ Buzău.

La faţa locului au intervenit mai multe autospeciale aparţinând Inspectoratului judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

"Au intervenit două autospeciale cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi în sprijin o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Au fost două victime conştiente, cooperante care au fost evaluate de către echipajele de la faţa locului. Nu au fost încarcerate", a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Alisa Antonia Ioniţă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62455467
O fetiță de doar două zile, aflată în stare critică, transferată cu două aeronave SMURD de la Galaţi la Cluj-Napoca

O fetiţă în vârstă de doar două zile, aflată în stare critică din cauza unei afecţiuni cardiace, a fost transferată, vineri seară, cu un elicopter şi cu avionul SMURD de la Galaţi la Cluj-Napoca, pentru a fi îngrijită la Institutul Inimii.

 

62424954
Un traficant de droguri ar fi fost jefuit de trei tineri care i-au amenințat iubita cu un cuțit. Au fost arestați preventiv

Patru tineri, dintre care trei minori, au fost arestaţi preventiv, la propunerea procurorilor DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri şi tâlhărie calificată.

62455417
România, campioană la accidente rutiere: Lipsa de experiență și viteza excesivă, principalele cauze

România este pe primul loc la numărul de accidente în Uniunea Europeană, iar mare parte dintre acestea sunt produse de șoferi care nu au experiență.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.