Tragedie în Bacău: Două fetițe și părinții lor au murit zdrobiți de tren. Tatăl nu a oprit la trecere

×
Publicitate

Tragedie fără margini în județul Bacău. Două fetițe și părinții lor au murit pe loc după ce mașina în care se aflau a fost izbită de un tren.

Din primele informații, bărbatul n-ar fi fost atent la semnale și s-a aventurat peste calea ferată chiar în momentul în care se apropia trenul.

Cumplitul accident a avut loc la ieșirea din halta Orbeni, județul Bacău. În autoturism se afla o întreagă familie - șoferul de 34 de ani, soția de 31 și cele două fetițe ale lor - de 7 și 10 ani. Cel mai probabil, spun surse din anchetă, omul nu era atent. Impactul a fost devastator.

Costache Popa, primarul comunei Orbeni: ”E o barieră semaforizată, cu semnale acustice. Nu s-a asigurat, cine știe ce Dumnezeu s-a întâmplat în momentul acela. Au traversat fără să se asigure, se pare că venea dinspre Siret și ieșea către E 85, să meargă acasă”.

Mașina a fost aruncată la zeci de metri distanță

Impactul a fost atât de puternic, încât mașina a fost aruncată la zeci de metri distanță. Mecanicul locomotivei a sunat la 112.

Ema Tereș, purtător de cuvânt ISU Bacău: ”La locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și două ambulanțe SAJ. În urma impactului au rezultat patru victime, pentru care, din nefericire, s-a declarat decesul”.

Potrivit reprezentanților CFR, semnalizarea funcționa în momentul trecerii trenului. Mecanicul de pe locomotivă nu consumase alcool, spun polițiștii.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Doi adulţi şi doi copii au murit, duminică după-amiază, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de trenul IR 1754 Suceava - Bucureşti Nord, la ieşirea din halta Orbeni, judeţul Bacău.  

Accidentul a avut loc la o trecere peste calea ferată cu semnalizare automată, care funcţiona corespunzător. La data transmiterii acestei știri, traficul feroviar era blocat.

”De urgenţă, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi două ambulanţe SAJ. În urma impactului au rezultat patru victime, pentru care, din nefericire, s-a declarat decesul. Este vorba despre doi minori şi doi adulţi”, a transmis ISU Bacău, potrivit News.

Poliţiştii fac cercetări în acest caz.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, accidentul s-a produs la trecerea la nivel cu calea ferată situată la ieşire din halta de mişcare (Hm) Orbeni.

”Trenul IR 1754, la ieşire din Hm Orbeni, surprinde şi loveşte un autoturism aflat pe trecerea la nivel cu calea ferată, dotată cu semnalizare automată (SAT). Din primele informaţii transmise de personalul feroviar sosit la faţa locului, în urma impactului au rezultat patru victime”, a arătat sursa citată.

Trenul IR 1754, care circulă între Suceava - Bucureşti Nord, va staţiona la locul accidentului până la finalizarea procedurilor.

Mecanicul trenului a fost preluat pentru probe de sânge

”Menţionez faptul că semnalizarea automată de la trecerea la nivel cu calea ferată funcţiona în condiţii normale, iar următorul tren care este programat să tranziteze zona respectivă este IR 1543, în jurul orei 17.00.

În acest moment circulaţia feroviară între Hm Odorhei şi Hm Sascut este închisă pe ambele fire, traficul urmând a fi reluat după finalizarea demersurilor organelor abilitate”, a precizat Brânzan.

De asemenea, ”mecanicul trenului IR 1754, implicat în accidentul rutier, va fi preluat de organele abilitate pentru probe de sânge.
 
Astfel, trenul IR 1754, care circulă în relația Suceava - București Nord, va fi retras în halta Orbeni, unde va aștepta mecanic de schimb”.
 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62366540
Carnagiu în Hunedoara: O șoferiță a spulberat șase motocicliști maghiari. Doi au murit, unul este grav rănit

Carnagiu pe un drum național din Hunedoara. O șoferiță de 54 de ani din Petroșani a intrat în plin într-o coloană de șase motocicliști din Ungaria, care circulau regulamentar pe DN 68, între Hațeg și Caransebeș.

62366518
Un TIR a spulberat patru mașini pe Autostrada A1, în Timiș. 11 persoane au fost implicate în accident

Accidentele s-au ținut lanț duminică pe drumuri din vestul țării. În județul Timiș, 11 persoane, între care și un copil, au fost implicate într-un carambol, după ce șoferul unui camion nu a observat la timp coloana de mașini.

61824274
Un copil de 3 ani a supraviețuit după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc din Galați. Ce s-a întâmplat

Un copil de 3 ani a fost dus la spital, în stare conştientă, după ce a căzut, duminică dimineaţă, de la geamul unui dormitor dintr-un apartament situat la etajul trei într-un bloc din municipiul Galaţi, el ajungând pe acoperişul balconului de la parter.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.