Accident grav în Mureș, între două camioane și o mașină. Opt persoane au fost rănite. A fost chemat elicopterul SMURD. FOTO

62453485

Un accident rutier în care sunt implicate două camioane şi o maşină s-a produs, joi seară, în judeţul Mureş, iar autorităţile intervin cu mai multe echipaje. Opt persoane au fost rănite, trei fiind în stare gravă.

 

„Pompierii militari din cadrul Departamentului Târgu Mureş au fost solicitaţi cu puţin timp în urmă să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, de descărcare şi prim ajutor calificat în urma producerii unui accident rutier în localitatea Ciba, comuna Crăciuneşti. La faţa locului au fost alocate două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple şi autospecială de intervenţie pentru accidente colective şi calamităţi”, a transmis, joi seară, ISU Mureş.

accident mures

„În urma accidentului au rezultat opt victime, patru cod verde, una cod galben şi trei cod roşu. Victimele sunt preluate de către echipajele medicale”, a transmis ISU Mureş.

Sursa citată a precizat că la locul evenimentului se suplimentează cu forţe şi mijloace medicale, trei echipaje SMURD, dintre care unu cu medic şi un echipaj din cadrul SAJ Mureş.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62277266
Motivul pentru care fata de 15 ani din Sibiu a ales să se sinucidă. „Era puțin retrasă”
Adolescenta de 15 ani care a fost găsită moartă în magazia din curtea casei s-a sinucis după ce ar fi fost păcălită să realizeze mai multe fotografii în ipostaze intime, scrie Sibiu Independent.
62365829
Se redeschide circulaţia pe Transalpina începând de sâmbătă. Pe un tronson se va putea circula între orele 08:00-18:00
Circulaţia pe Transalpina se redeschide sâmbătă. Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt va fi deschis doar în intervalul orar 08:00 - 18:00.  
62309320
România, gata să facă un gest care va înfuria Kremlinul. Ajutorul nesperat pe care țara noastră vrea să-l ofere Ucrainei
România își va repara singură sistemele de rachete HIMARS pe care le-a cumpărat de la Guvernul Statelor Unitele ale Americii.