A treia ședinţă a Comitetului interministerial are loc vineri. Măsurile de relaxare care se vor aplica de la 1 iunie, în țară

62188650
Agerpres

Comitetul interministerial pentru revenirea la normalitate de la 1 iunie are a treia şedinţă, vineri de la ora 11.00.

Premierul Florin Cîţu a anunţat că vor fi discuţii despre renunţarea la mască pe plajă, despre organizarea de petreceri private cu persoane vaccinate, dar şi despre programul agenţilor economici, transmite News.ro.

Prim-ministrul a precizat, joi la sediul Prefecturii Constanţa, după întâlnirea cu reprezentanţii sectorului HoReCa, că a discutat cu aceştia despre propunerile pe care le va face la reuniunea de vineri a Comitetului interministerial.

„Am vorbit despre propunerile pe care le-am făcut pentru Comitetul interministerial de mâine, unele dintre ele chiar vizează exact direct industria turismului şi industria turismului de pe litoral - deja unele dintre ele le ştiţi, sunt prezentate în spaţiul public - să putem să fim pe litoral, pe plajă fără mască, să putem să fim la restaurant cu capacitate maximă în anumite condiţii, la hotel la fel, la capacitate maximă în anumite condiţii şi multe altele. Am discutat mai multe măsuri. Din partea industriei am primit propuneri şi soluţii, soluţii foarte bune, pe care le vom pune mâine în discuţie în Comitetul interministerial, şi promisiunea mea este că vom avea aceste soluţii aprobate la timp, ca să putem să începem de la 1 iunie o primă etapă de relaxare şi, bineînţeles, a doua etapă de la 1 august. Toată lumea a înţeles că nu putem să redeschidem total de la 1 iunie. Am avut o discuţie şi cu reprezentanţi ai evenimentelor, în special cele de pe litoral, la fel propuneri şi soluţii pe care le luăm în calcul în două etape, redeschidere în două etape de la 1 iunie - un anumit prag de relaxare, şi de la 1 august - al doilea prag de relaxare”, a explicat premierul.

Întrebat cum va fi făcută diferenţa între clienţii vaccinaţi şi ce nevaccinaţi, în contextul în care ar putea fi redeschise restaurantele şi hotelurile la o capacitate de 100%, însă numai în cazul persoanelor care sunt vaccinate cu ambele doze, Florin Cîţu a răspuns: „Dumneavoastră aţi spus mai multe elemente acolo. Deocamdată, este o propunere pe care o discutăm în Comitetul interministerial. Vom avea soluţii de la cei de la INSP. S-ar putea să existe şi acele aplicaţii. Să o luăm mai simplu, se poate verifica dacă persoana este vaccinată în aplicaţiile pe care le avem cu un simplu CNP, deci se poate verifica foarte uşor. Ne gândim să facem lucrurile mult mai simplu, avem timp până la 1 iunie să găsim soluţii. Întâi să vedem care va fi forma pe care o vom avea acceptată în Comitetul interministerial pentru a redeschide restaurantele”.

Chestionat dacă va exista o aplicaţie care să facă triajul, premierul a replicat: „Nu ştiu sigur, este ceea ce cred eu că s-ar putea face. Deocamdată, este foarte uşor să verificăm dacă cineva este vaccinat prin simplul CNP în aplicaţia pe care deja o avem”.

Referitor la posiblitatea de a fi reluate evenimentele private de tipul nunţi, botezuri, de la 1 iunie şi pe litoral, Cîţu a precizat că a făcut o propunere Comitetului interministerial şi subiectul va fi discutat la şedinţa de vineri.

„Este o propunere pe care am făcut-o pentru Comitetul interministerial. Va fi discutată mâine. Am anunţat-o şi astăzi, aici, pe litoral, pentru evenimente private. Vedem după discuţia cu INSP şi Ministerul Sănătăţii cum va arăta forma finală, dar este ceea ce eu propun şi vedem cum va arăta după aceea”, a explicat premierul.

Referitor la evenimentele mari, cu mult public, cum ar fi Neversea şi Untold, prim-ministrul a spus că nu vor putea fi organizate chiar de la 1 iunie, ci mai degrabă după 1 august.

„Aici va fi o discuţie referitoare la programul operatorilor economici, tot în Comitetul interministerial. Vedeţi, aici trebuie să ne uităm puţin şi cum evoluează pandemia şi rata de vaccinare. Avem - este clar din punctul meu de vedere - , o legătură directă între rata de vaccinare şi evoluţia pandemiei. Cu cât avansăm vaccinarea, se vede clar că putem să ne gândim la o atenuare a efectului pandemiei. În ceea ce priveşte programul operatorilor economici, voi pune pe masă şi această propunere pentru Comitetul interministerial şi vedem care vor fi soluţiile. Dar, după 1 iunie, putem să ne gândim în direcţia aceasta. În România, dacă ne uităm astăzi, nu mai este niciun judeţ în zona roşie, majoritatea sunt în zona verde, sunt sub 1,5 la mie, deci putem să ne gândim la o relaxare”, a precizat Cîţu.

Întrebat dacă au fost discuţii despre declaraţiile pe propria răspundere pentru circulaţia pe timp de noapte după ora 22:00, şeful Executvului a răspuns: „Deocamdată nu s-a discutat. Sunt propuneri-cheie pentru Comitetul interministerial, să vedem dacă mai este nevoie de ele sau nu sau în ce condiţii este nevoie de ele”.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, la finalul şedinţei de miercuri a Guvernului, că va propune Comitetului interministerial şi ca în toate birourile în care persoanele sunt vaccinate împotriva COVID-19 să nu mai fie purtată masca de protecţie, măsură care ar putea fi aplicată de la 1 iunie.

 

Articol recomandat de sport.ro
Și-a prevestit Mircea Lucescu moartea? Declarația tulburătoare făcută în urmă cu doar șase luni
Și-a prevestit Mircea Lucescu moartea? Declarația tulburătoare făcută în urmă cu doar șase luni
Citește și...
Hackerii ruși au folosit routere pentru spionaj global. Ar fi fost compromise mii de organizații

Divizia de securitate cibernetică a guvernului britanic a anunţat că APT 28, grup de hackeri sprijinit de regimul lui Vladimir Putin, foloseşte vulnerabilităţile routerelor pentru a spiona în masă utilizatori din întreaga lume.

A fost stabilit un culoar special de zbor din Ierusalim până în București. Lumina Sfântă ajunge în România

Veste bună pentru creștinii ortodocși: Lumina Sfântă de la Ierusalim va ajunge și în acest an la București, iar apoi în toată țara.

Măsuri speciale de Paște pe drumurile din țară. Mii de polițiști și sute de radare vor monitoriza traficul

Aproape 9.000 de polițiști vor fi mobilizați, în perioada Paștelui, pe drumurile intens circulate, în apropierea bisericilor, dar și în zonele turistice.

Recomandări
SUA și Iranul au convenit asupra unui armistițiu de două săptămâni, care include redeschiderea Strâmtorii Hormuz

Preşedintele SUA Donald Trump a declarat că a convenit marţi asupra unui armistiţiu de două săptămâni cu Iranul, cu puţin timp înainte de expirarea termenului-limită, relatează CNN.

Efectele armistițiului anunțat de Donald Trump. Prețul petrolului a scăzut sub 100 de dolari barilul

Prețul petrolului Brent a scăzut cu 14%, ajungând la 94 de dolari pe baril după anunțul lui Trump privind încetarea focului și promisiunea Iranului de a redeschide strâmtoarea Hormuz sub propria sa administrare.

Boala care l-a răpus pe Mircea Lucescu. Încercările medicilor au fost zadarnice, pe final

Mircea Lucescu era internat de nouă zile la Spitalul Universitar. Deși săptămâna trecută se simțea bine și trebuia externat, starea lui s-a deteriorat rapid, iar medicii nu l-au mai putut salva.