40 de ani de la cel mai grav accident rutier din istoria României. Cum a încercat Ceauşescu să ascundă înfiorătoarea tragedie

62134011

Acum 40 de ani, pe 29 iunie 1980, în județul Botoșani avea loc cel mai grav accident rutier petrecut vreodată în România. 48 de oameni au murit în chinuri groaznice și 35 au fost răniți, într-o tragedie ținută la secret de Ceaușescu.

 

Un autobuz care circula pe ruta Fălticeni – Botoșani și care trecuse prin municipiul Suceava a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat într-o mlaștină.

În urma accidentului au murit 48 de oameni, iar alte 35 de persoane au fost rănite grav, scrie Monitorul de Botoșani.

Tragedia a avut loc înainte de intrarea în satul Huțani, pe actualul drum european E 58, în zona numită „Șapte poduri”, însă presa vremii nu a mediatizat cazul, în publicațiile comuniste menționându-se doar că un autobuz ce se deplasa de la Suceava spre Botoşani a fost implicat într-un accident rutier, fără a se preciza nimic despre victime.

Ulterior, martorii accidentului au povestit întregul fir al tragediei. Cei mai mulți călători erau muncitori navetiști, care erau angajați la o fabrică din Suceava, dar, fiind zi de sărbătoare, autobuzul era supraaglomerat.

Cu toate că mașina avea o capacitate de 40 de locuri, șoferul a îngrămădit în vehicul 83 de suflete: bătrâni și tineri, femei și copii.

Imediat după ce a trecut de podul peste Siret, autobuzul și-a continuat drumul spre Huțani, însă, la un moment dat, din cauza exploziei unui pneu, vehiculul plin cu oameni a ieșit de pe șosea, a spulberat balustrada unui pod și s-a răsturnat de la circa șase metri înălțime într-o mlaștină adâncă.

Din cauza greutății, autobuzul s-a scufundat în bahnă, iar ce a urmat au fost clipe de groază.

 

83 de oameni înghesuiți într-un autobuz cu 40 de locuri

 

Toți cei peste 83 de oameni înghesuiți au început să lupte pentru viață.

Cei mai mulți nu au mai reușit să iasă la suprafață și au murit înecați.

Numai 35 de călători au reușit să supraviețuiască, purtând în suflet mărturia celui mai grav accident petrecut vreodată în România.

Trupurile neînsuflețite au fost scoase pe mal rând pe rând și transportate la morgă cu camioanele.

Șoferul autobuzului și-a pierdut și el viața în accident, așa că nimeni nu a mai răspuns pentru tragedia de atunci.

 

Au acoperit mlaștina cu pământ pentru a șterge urmele tragediei

 

În schimb, mlaștina a fost acoperită cu pământ, autoritățile încercând să șteargă orice urmă.

Abia după evenimentele din Decembrie 1989 rudele celor decedați au reușit să monteze cruci în memoria celor care și-au pierdut viața în accident, în apropiere fiind montat și un panou pe care au fost menționate numele tuturor victimelor.

Acum tragedia este punctă de fiecare dată de autorități, mai ales atunci când au loc accidente grave pe șosele.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62134004
Sinucidere șocantă într-un mall din Timișoara. Ce s-a întâmplat

Scene șocante, luni după amiază, într-un mare centru comercial din Timișoara. Un bărbat s-a prăbușit de la etajul doi, peste o balustradă, în fața unor magazine.

62134002
Bătrână arsă de vie în Tulcea. De la ce a pornit incendiul

O lumânare uitată aprinsă a dus la sfârșitul unei femei de 87 de ani din județul Tulcea, luni dimineață.

62134005
Îmbulzeală la împărțitul pomenilor. ”Nu mi-e teamă, am credință în Dumnezeu!”

A fost din nou prilej de îngrămădeală la unele biserici ortodoxe din România.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.