Mii de pacienți, tratați într-un dispensar pe cale să se prăbușească

×
Publicitate

Clădirea unui dispensar medical dintr-o comună din Gorj este într-o stare atât de avansată de degradare, încât experţii au recomandat autorităţilor locale să o demoleze.

Zidurile au crăpat în asemenea hal încât se poate vedea în stradă prin ele. Chiar şi aşa, două cabinete medicale funcţionează acolo şi tratează 2.000 de pacienţi din mai multe sate din zonă. Pentru ca oamenii să nu păşească în încăperile cu probleme, primarul a decis să închidă una dintre uşile de acces cu o sârmă.

Primar: „Toată aripa aceasta sudică nu e folosită.”
Reporter: „Și cu sârmă asta e închisă?”
Primar: „Nu, nu, o să punem un grilaj.”

Clădirea construită în urmă cu aproape un secol în comuna Alimpești găzduieşte două cabinete medicale care deservesc oamenii de pe o rază de 15 kilometri. Cei mai în vârstă dintre pacienţi ştiu clădirea încă din copilărie.

Localnică: „Eu sunt din Roşia de Amaradia, am 87 de ani. Aici veneam la dispensar, s-au mai schimbat doctorii şi vremurile.”
Reporter: „Dar clădirea a mai reparat o cineva?”
Localnică: „Domnul doctor, în camerele unde are cabinet, dar în rest nu a reparat o nimeni.”

Cabinetele medicale funcţionează în spaţiile care nu par atât de grav avariate.

Localnică: „Păi ne arată domnul doctor că s-au crăpat pereţii, e bătrână, ce să mai zicem, şi o casă când îmbătrânește şi nu se ocupă nimeni de ea trebuie să o faci. Orice primar ar trebui să mai facă ceva în comună, sunt proiecte, trebuie să te mai interesezi. De aia eşti primar!”

Repoter: „V-ați obișnuit?”
Felicia Becheanu, asistent medical: „Da, iar aici spaţiul nostru e aranjat în condiţii, partea dezafectată nu o folosim.”
Reporter: „Aţi putea merge acolo?”
Felicia Becheanu: „Da, dar nu intrăm.”

Primarul admite ca şi experţii i-au transmis că imobilul este atât de degradat, încât nu poate fi salvat. Cu toate acestea, amână depunerea unui proiect prin care să obţină finanţare pentru un dispensar nou.

Daniel Floarea, primar comună Alimpești: „Situaţia e, într-adevăr, critică. Dar în partea afectată nu au acces pacienţii şi nici personalul care deserveşte dispensarul. E blocată acea aripă.”
Reporter: „Crăpătura e vizibilă de aici, din stradă.”
Daniel Floarea: „Da, se vede crăpătura.”

Între timp, un consilier local a depus sesizări peste sesizări la instituţiile statului, dar până acum nimeni nu a găsit vreun responsabil pentru situaţia în care a ajuns clădirea care era odată mândria satului.

Leonida Belgher, consilier local: „Dispensarul pică pe noi, e strigător la cer, Oare nu vede nimeni în judeţul ăsta Gorj şi am sesizat toate instituţiile, dar degeaba, credeţi-mă, degeaba.”

Primarul comunei spune că abia spre sfârşitul anului va depune un proiect prin care să obţină bani pentru o altă clădire. Asta înseamnă că finanţarea ar putea veni de abia anul viitor, dacă proiectul va fi aprobat.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61936223
Bărbat care amenința că aruncă oameni în fața metroului, arestat. ”Sunt un circar”

Dornic de celebritate pe Internet, un tânăr de 31 de ani din comuna Morteni, judeţul Dâmboviţa, a ajuns în arestul poliţiei.

61936232
Hoţii de bancomate din Constanța nu se dau bătuți. A zecea încercare de a fura un ATM

Hoţii de bancomate care de mai bine de o lună acţionează în judeţul Constanța par să se apropia de un adevărat record. De zece ori au încercat să fure astfel de aparate, prin aceeaşi tehnică: smulg dispozitivele cu ajutorul unei maşini de teren.

61936217
Moarte în condiții suspecte, la Arad. Victima ar fi consumat droguri

Este anchetă la Arad, după ce o tânără în vârstă de 29 de ani a murit la spital, în împrejurări suspecte.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.