Simbolul neputinței autorităților române. Arată mai rău ca în 1918, când a fost bombardat

Banii pentru restaurare stau, însă, blocaţi la Compania Naţională de Investiţii, din cauza hăţişurilor legislative. Este vorba despre 8 milioane şi jumătate de euro. Şi astfel, acest monument istoric, de anvergură internaţională, a ajuns o ruină. 

Inaugurat cu mare fast pe 15 august 1910, Cazinoul de la malul mării a devenit, în scurt timp, simbolul Constantei. Dar şi unul dintre cele mai cunoscute monumente istorice din România.

Pentru că aceasta construcţie, realizată în stil Art Nouveau, sub semnătură arhitectului elveţian Daniel Renard, să fie posibilă, inginerul Anghel Saligny a mutat faleza spre mare cu 40 de metri. Şi a construit un promontoriu din piatră şi beton armat, pe care s-a ridicat apoi fundaţia.

Citește și

Cazinoul din Constanta, deschis dupa 8 ani vizitatorilor. Motivul pentru care nimeni nu poate urca la etajul cladirii

Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

În perioada sa boema, Cazinoul a fost locul unde bogaţii şi aventurierii vremii şi-au consumat averile în patima jocurilor de noroc. Scorojit şi cu multe geamuri lipsa, monumentul are acum un aer dezolant. Maiestuos, dar în mizerie.

Criticul de artă Doina Pauleanu ne ghidează prin trecutul şi prezentul Cazinoului.

Accesul în clădirea închisă de mai bine de 10 ani este restricţionat de o bandă alb-rosie, ce te duce cu gândul la locul unei crime. Încă de la intrare suntem avertizaţi să fim atenţi: "Bucăţi din tavan s-ar putea desprinde în orice moment".

Pereţii sunt umezi, infiltraţiile sunt însemnate astfel că în sala de spectacole putem vedea cărămida din care a fost construită clădirea cazinoului.

Interiorul aminteşte de un episod din Primul Război Mondial, când o bombă a fost aruncată deasupra clădirii.

Doina Pauleanu: "Cazinoul a fost ciuruit de schijele unui obuz, a căzut o parte din acoperiş şi interiorul său arata cam în acelaşi fel, dar atunci era o urmă a războiului".

Indiferent de cine a administrat cazinoul, se pare că nimeni nu s-a gândit la lucrări minime de conservare. De exemplu, dacă  ferestrele ar fi fost protejate în vreun fel sau altul, geamurile nu s-ar fi spart, iar vântul şi ploile nu ar fi pătruns în interiorul clădirii.

De a lungul vremii, Cazinoul a fost mereu o carte de joc. Pe care politicienii nu s-au sfiit să o folosească ori de câte ori au avut nevoie de un plus de imagine. Eternul război al declaraţiilor nu a făcut decât rău acestui monument. Iar promisiunile neonorate au curs de la un an la altul.

Ana Maria Topoliceanu, director general Compania Naţională de Investiţii, 6 octombrie 2011: "Noi sperăm că în toamna anului 2013 să putem preda primăriei şi constănţenilor cazinoul reabilitat."

Elena Udrea, 24 august 2011: "Sprijinim proiectul acesta pentru a fi inclus în lista de proiecte finanţate din fonduri europene".

Radu Mazăre, primarul Constantei, 3 octombrie 2014: "Să bage bani statul român".

Liviu Dragnea, 13 noiembrie 2014: "In prima parte a lunii decembrie începem efectiv procedura de licitaţie pentru proiectare şi execuţie".

Cum s-a ajuns aici? În timpul regimului comunist, jocurile de noroc au fost interzise, iar Cazinoul a fost transformat în restaurant. În unul de lux, frecventat de mai marii vremii, dar şi de turişti străini. În anii '80, Cazinoul s-a închis pentru lucrări de restaurare, ultimele realizate până în prezent.

În '89 a fost redeschis tot ca restaurant. De această dată, unul în care se organizau nunţi, botezuri şi petreceri. La acea vreme, clădirea se afla în administrarea LITORAL SA, o agenţie de turism din subordinea statului.

În anul 2000, Primăria Constanta a câştigat în instanţă dreptul de proprietate asupra monumentului. Clădirea a funcţionat însă tot ca restaurant. Dar şi ca sala pentru şedinţele de consiliu local. Timpul s-a scurs fără ca cineva să facă vreo restaurare.

Declinul a continuat din 2008, după ce un operator de cazinouri din Israel a primit monumentul pentru 49 de ani, in urma unui contract de concesiune încheiat cu primăria lui Radu Mazăre. Acesta a fost momentul în care Cazinoul s-a închis din nou.

Timp de trei ani, israelienii nu au făcut nimic din cauza crizei economice. În 2011, la presiunea societăţii civile, monumentul a revenit la Primărie.

În acelaşi an a apărut în scena Elena Udrea, pe atunci ministru al Dezvoltării Regionale si Turismului. Aflată în plin război monden cu Radu Mazăre, aceasta a preluat Cazinoul cu scopul declarat de a-l reabilita.

Acest lucru nu s-a întâmplat. Şi din 2012 clădirea a ajuns din nou la Primăria lui Radu Mazăre.

În campania prezidenţială din 2014, Cazinoul revine la Bucureşti, la Compania Naţională de Investiţii, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, condus atunci de Liviu Dragnea. Şi el a anunţat public reabilitarea monumetului, până cel târziu în toamna lui 2016. O altă cacealma.

În prezent, Cazinoul se afla în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii. Pentru reparaţia clădirii instituţia a primit de la Guvern 8,5 milioane de euro, încă din 2014. A fost incapabilă să îi cheltuie.

Am cerut explicaţii din partea conducerii. Ni s-a oferit doar un punct de vedere scris. Ne-am dus neinvitaţi să obţinem un interviu cu directorul Manuela Patrascoiu:

"- Aoleu, vezi că vine de la ProTV! Nu numai că vine, dar a şi venit!

- Bună ziua! Eu v-am promis că aşa se va întâmpla, dar nu m-aţi crezut.

- Haideţi, că voiam să mă duc la minister".

Aflată în fruntea Companiei Naţionale de Investiţii din timpul mandatului de ministru al Dezvoltării al lui Liviu Dragnea, Manuela Patrascoiu ne-a confirmat că banii pentru reparaţia Cazinoului există în buget încă de acum trei ani.

Legea impune însă instituţiei să organizeze licitaţii. Şi tot legea permite oricui să conteste aceste licitaţii. Ceea ce s-a şi întâmplat, susţine doamna director.

Manuela Irina Patrascoiu, director general Compania Naţională de Investiţii: "Momentan această lege este în vigoare, cineva ar trebui - nu ştiu cine - să ia nişte măsuri".

Prima licitaţie a fost organizată în 2015. Niciunul dintre participanţii de atunci nu a întrunit condiţiile cerute. Aşa că CNI a propus anularea ei. Doi dintre ofertanţi au contestat însă această decizie. A urmat apoi un val de 7 contestaţii la Curtea de Apel Bucureşti şi la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Totul a durat 10 luni, aşa că anularea propriu-zisă s-a tot amânat.

Aşa s-a ajuns ca o nouă licitaţie să fie organizată în 2016. De această dată a existat un câştigător, dar pentru puţină vreme. Pentru că a fost contestat de alţi doi participanţi.

Unul dintre ei, respins de CNI pentru că nu este autorizat să restaureze monumente, a reintrat în competiţia electronică.
Celălalt, respins pentru că managerul de proiect are doar un an în fruntea conducerii, în loc de 5 aşa cum cere legea, a continuat să conteste.

Şi astfel, timp de 17 luni, Consiliul Naţional pentru Solutioarea Contestaţiilor, Curtea de Apel şi Tribunalul Bucureşti au judecat contestaţii la contestaţii.

Decizia finală a fost şi de această dată că niciunul dintre ofertanţi nu întruneşte condiţiile impuse de lege. Şi încă ne aflăm în perioada legală în care se pot depune noi contestaţii.

Dacă nu se va modifica urgent legea achizitiilor publice, care permite firmelor participante să se conteste între ele la nesfârşit, există riscul ca toate proiectele mari de investiţii din România să rămână doar pe hârtie.

Mai toţi sunt de acord cu asta, dar niciun factor de decizie nu face nimic. Reacţia directorului Companiei Naţionale de Investiţii este edificatoare:

"- V-aţi gândi să cereţi simplificarea acestor proceduri pentru că  sunteţi cei care vă loviţi de ele?

- Noi, ca autoritate contractantă, avem acest pachet legislativ aprobat în 2016, are şi părţi bune şi noi îl aplicăm.

- Cine ar trebui să iniţieze aceste proceduri?

- Actualizarea actelor normative nu este de competenţa noastră şi procesul legislativ. Cine îl aprobă şi cine îl iniţiază sunt instituţii specializate, dar noi nu putem iniţia un act normativ."

In timp ce autorităţile îşi pasează responsabilitatea dintr-o curte în alta, investiţiile se blochează din motive de procedura. Ca în cazul Cazinoului.

Birocraţia excesivă, promisiunile fără acoperire, hăţişul legislativ şi incompetenta autorităţilor condamna la moarte lentă această clădire simbol a României.

În timp ce alte ţări câştiga milioane de euro din obiective turistice, unele dintre ele fără însemnătate, noi ne lăsăm istoria să putrezească şi să se dărâme.

O consecinţă a neasumarii şi neimplicării, molima care bântuie de atâta timp clasa politica românească.

Articol recomandat de sport.ro

FOTO Fostul jucător de la Real Madrid și-a tatuat numele copilului, apoi a aflat că nu el este tatăl