Românul care a luat pământurile bunicului și acum face agricultură pe 800 de hectare. Marcellino scoate rod bun și pe secetă

×
Publicitate

S-a născut în Italia unde familia lui emigrase pentru a munci în agricultura din peninsulă. A revenit însă cu părinții în locurile natale și de atunci e un fermier aparte.

Îl cheamă Marcellino, nume primit în maternitatea din Florența, dar întors la Gurbănești, în Călărași, face o agricultură modernă bazată pe tehnologii conservative cu care scoate rod bun din soluri afectate de secetă.

Are 33 de ani, este familist convins, și își crește și fiica de 4 ani în spiritul dragostei pentru ogor.

Marcellino aici, Marcellino dincolo, Marcellino dimineața devreme, la prânz și până târziu în noapte. La 33 de ani, e ca un titirez, în ferma sa, din Gurbănești, Călărași. Când nu e pe utilaje, e pe câmp și își pune toată munca și în mediul online, pe rețelele de socializare. Lucrează 800 de hectare de pământ pe care face agricultură conservativă, prin metode sustenabile, cu care are mare grijă de sol.

Când nu conduce tractoare performante cu care abia dranjează pământul, la însămânțări, ridică drone cu care erbicidează. Marcellino îi spuneau părinții și bunicii când era mic, pe el îl cheamă de fapt Marcello Daniliuc și agricultura e pasiune din tată în fiu, în familie. Au pornit cu niște pământuri de la bunicul și astăzi au în patrimoniu, pe lângă ogoare vaste, și două bălți mari, pe care se face pescuit sportiv în zonă, după ce le-au populat cu pește. Marcellino a prins gustul muncilor agrare de la 14 ani și spune că a simțit ca pe o datorie să dezvolte ce urma să moștenească din familie.

Marcello Daniliuc, fermier: N-ai cum să nu lucrezi acest pământ, un cernoziom bun…trebuie să îl muncești bine”.

E absolvent de Politehnică și până acum 2 ani purta plete lungi, de-l comparau oamenii în comună cu un călugăr nordic. A primit un nume Italian pentru că s-a născut la Florența, în inima Toscanei. Părinții lui au emigrat în peninsulă, ca mulți alți conaționali, în valurile de plecări masive, odată cu deschiderea granițelor către occident.

Au plecat nedespărțiți, și după nașterea lui Marcellino au stat 6 ani, într-o fermă unde lucrau împreună.

Marcellino susține că încă mai are în Italia o mătușă, dar și pe nașul său, plus alte rude, dar povestește că adevărata copilărie nu a avut-o pe colinele Toscanei ci… pe coclaurii de lângă Bălțile de la Gurbănești.

După facultate a făcut și o serie de cursuri în domeniul agricol și a intrat într-o comunitate de tineri fermieri, care se sfătuiesc, colaborază și se sprijină de la mare distanță.

Comunicarea se face online, la fel cum online își informează internauții și despre munca pământului. Spune că a pornit demersul filmulețelor din fermă în speranța că va trezi imboldul altor tineri, să vină în agricultură.

Marcellino:
”Sper ca măcar cei mici”.

E căsătorit și are o fetiță de 4 ani, pe care de la doi ani o poartă pe la activitățile agricole. Nu de puține ori a dormit în camion sau i-a prins noaptea, pe teren, unde de fiecare dată ține să îi cultive micuței pasiunea pentru munca bună.

De când Marcellino se ocupă integral de fermă, tatăl său își poartă soția prin concedii, prin țară.

Soția tânărului e corporatistă și are și un salon de înfrumusețare.

În online postează și bucuria cu care el și oamenii cu care muncește primesc ploaia, după luni secetoase.

Merge și să le arate probono, altor fermieri din sudul țării cum trebuie făcută agricultura conservativă, adaptată la perioade lungi de secetă. Când pământul nu trebuie arat, discuit și răscolit, ca să nu piardă și dramul de umiditate pe care îl are, după lungi perioade fără ploi.

E dornic să fie în pas cu tehnologia modernă, și-a cartografiat cu zboruri aeriene toate suprafețele lucrate, și și-a convins nașul să renunțe la a mai fi angajat, pentru a investi într-o afacere pe cont propriu, cu drone, în agricultură.

Marius Tatu, proprietar afacere drone: ”De multe ori se bagă. îmi ia el telecomanda”.

Marius Tatu – stă şi câte 12-14 ore la munca şi e neobosit.

La Gurbănești, în Călărași, Marcellino e pasionat de muncă la camp și asta se vede de la o poștă. Hărnicia vine la pachet cu dorința de a insufla și altora pasiunea lui.

În fermele românești are loc, de câțiva ani, o predare de ștafetă. O nouă generație de fermieri ia locul părinților, dar sunt deja tineri experimentați, pentru că au muncit de mici. Marcellino e unul dintre ei. Își iubește țara și pământurile, și le tratează cu respect. Face o agricultură a viitorului, se adaptează la vremurile noi. Și arată tuturor că deși nu e ușor, are chef de fiecare dată să se întoarcă la pământul din care scoate rod.

De 1 Decembrie ai chef de România, ai chef de PRO TV!

 
Articol recomandat de sport.ro
Și-a prevestit Mircea Lucescu moartea? Declarația tulburătoare făcută în urmă cu doar șase luni
Și-a prevestit Mircea Lucescu moartea? Declarația tulburătoare făcută în urmă cu doar șase luni
Citește și...
România, te iubesc! Emisiunea integrală din 21 decembrie 2025

România, te iubesc! Emisiunea integrală din 21 decembrie 2025

Povestea a doi români plecați cu visuri mari în Spania, care au transformat munca lor în imperii de afaceri în Madrid

Au plecat din țară în vremuri grele cu gândul să strângă bani și să se întoarcă. De atunci au trecut 20 de ani, și ei sunt tot acolo, în Spania, la Madrid. În urmă cu 19 ani, Paula Herlo a întâlnit la Madrid doi tineri cu visuri mari.

Cum a devenit o școală mică din Ocna Sibiului un simbol al speranței. Munca unui singur om a dus abandonul școlar la zero

La Ocna Sibiului, o mică școală gimnazială a devenit un loc unde visele pot prinde viața, un loc al speranței și schimbării.

Recomandări
Ce se întâmplă în Strâmtoarea Ormuz la câteva ore după anunţarea încetării focului între SUA şi Iran

Datele privind traficul maritim indicau o activitate redusă în Strâmtoarea Ormuz la mai mult de șase ore după ce SUA și Iranul au anunțat o încetare a focului de două săptămâni.

Efectele armistițiului anunțat de Donald Trump. Prețul petrolului a scăzut sub 100 de dolari barilul

Prețul petrolului Brent a scăzut cu 14%, ajungând la 94 de dolari pe baril după anunțul lui Trump privind încetarea focului și promisiunea Iranului de a redeschide strâmtoarea Hormuz sub propria sa administrare.

Boala care l-a răpus pe Mircea Lucescu. Încercările medicilor au fost zadarnice, pe final

Mircea Lucescu era internat de nouă zile la Spitalul Universitar. Deși săptămâna trecută se simțea bine și trebuia externat, starea lui s-a deteriorat rapid, iar medicii nu l-au mai putut salva.