IT-istul care crește vaci în satul bunicilor și exportă brânzeturi tradiționale în 11 țări europene

×
Codul embed a fost copiat

S-a specializat la Cluj în Automatică și Calculatoare și putea avea o carieră frumoasă în IT, dar a a avut curajul să se avânte într-o afacere cu brânzeturi, în satul bunicilor, din județul Alba.

Îl cheamă Marius Bîcu și, la 40 de ani, a îndrăznit să dezvolte o fermă împreună cu tatăl și soția lui, unde a construit o unitate de producție care livrează produse lactate în 11 țări europene.

A încheiat contracte cu toți marii retaileri de la noi și spune că secretul succesului său constă în omenie, dublată de dorința permanentă de perfecționare. Se școlește de ani de zile în afaceri și își conduce ferma după principii și filozofii moderne, de coaching și leadership.

De la doar 8 la 1.500 de animale, de la grajdurile unui fost CAP în paragină, la o fermă foarte profitabilă, de la produse necunoscute la brânzeturi premiate și de la vânzări prin magazine mici, din zona Ardealului, la contracte cu toți marii retaileri din țară plus exporturi triplate în ultimii ani.

Citește și
Subcarpati
MC Bean și Subcarpați. Povestea muzicienilor care îi fac pe tineri să se întoarcă la tradiții
Șeful spionajului militar ucrainean spune că rușii au pregătit liste cu execuții: „Profesori, preoți, jurnaliști”

Așa arată succesul lui Marius Bîcu, un fost IT-ist clujean, care a îndrăznit să facă o afacere în satul bunicilor, din județul Alba. În comuna cu un nume sugestiv Unirea, la nici o oră de mers cu mașina de Cluj-Napoca, a pus bazele unei afaceri de familie în care managerul Marius are doi oameni de încredere: soția și tatăl lui.

Marius Bîcu: "Tata a fost un model pentru mine, tata a mers la Cluj de la clasa a 5-a..."

Are 40 de ani și toată copilăria și-a petrecut-o la bunici, la Unirea. Deși trăia și învăța la Cluj despre programare, automatizări și informatica viitorului, gândul și inima îi erau zburdau pe ulițele și dealurile unde astăzi pasc văcuțele lui.

Vine dintr-o familie de intelectuali, are o soră mai mare, medic în Germania și ambii părinți au fost cercetători în chimie, cu brevete în invenție și angajați la uzina de sodă de la Ocna Mureș. Tatăl lui Marius s-a reprofilat după Revoluție și a început o afacere cu săruri pentru metalurgie, iar pe fiu l-a încurajat să își deschidă foarte devreme propria firmă, la Cluj, un atelier de tâmplărie. Așa a cunoscut Marius și eșecul.

Prin 2000, și părinții lui au fost nevoiți să se reprofileze, pentru că afacerea cu săruri chimice nu mai avea clienți. Părinții lui Marius cumpăraseră încă din anii ‘90 fostul CAP din Unirea, unde creșteau 8 vaci și câteva oi, însă nu o văzuseră că pe o afacere, ci că pe un hobby. Un hobby care ulterior s-a dovedit singura lor sursă de venit.

Părintele s-a ocupat de fermă și a început să cumpere tot mai multe animale, fiul a absolvit Automatizări și Calculatoare la Cluj și a venit lângă tatăl sau. A deschis o unitate de producție, chiar lângă fermă, unde a readus la viață rețete vechi, pentru brânzeturi. De aici își conduce oamenii după principii moderne de coaching și leadership.

Marius Bîcu: "Dacă un angajat are o frustrare, e nemulțumit, trebuie să văd care e problema la mine..."

Marius are în subordine 75 se angajați. Soția vine din domeniul bancar și se ocupă de exporturi în firmă, și în toate departamentele afacerii a angajat profesioniști. Aproape zilnic soții fac naveta de la Cluj la fermă, unde planul de business cu brânzeturi este actualizat și analizat în cele mai mici detalii.

Au reușit în câțiva ani performanța de a produce cea mai bună brânză de burduf din România, premiată și în acest an și în 2018, iar mai nou au o linie de lactate pe care le livrează în 11 țări, de la un depozit pe care l-au deschis la Cluj-Napoca. Sunt produse care nu se găsesc pe piața din România, dar au succes printre românii din diaspora.

Marius Bîcu: "Nu le vindem o brânză, le vindem ceva ce le alină dorul de casă. Uitați, ambalajul transparent… Ni s-a spus de la Londra că dacă avem ambalaj transparent vindem mai bine."

Povestește că și în viață și în afacere s-a bazat pe două calități - pe omenie și pe o permanentă dorință de învățare. A mers la cursuri de management și clase de management și, în urmă cu câțiva ani a aflat, în urma unor teste, că are o problemă serioasă, care i-ar putea aduce nereușita în afaceri:

Marius Bîcu: "Am făcut un test și mi s-a spus că nu pot duce lucrurile până la capăt."

A avut curajul să se autoeduce, a dorit să se perfecționeze, să nu renunțe și mai ales să găsească mentori pe care să se poată baza.

Vineri seara e premiat la o gală în București, două zile mai târziu ajunge la sală, cu noaptea în cap, ca să ridice greutăți și să transpire din greu. Și în primul caz și în al doilea, cu câte un mentor lângă el. Cu greutățile mediului de afaceri dă piept mai târziu, când lucrează cot la cot cu soția.

În afara companiei și-au impus de mai mulți ani o regulă de neclintit: nu vorbesc despre afaceri după ora 18:00, când ajung acasă și își dedică tot timpul fetiței lor de nici doi anișori.

Soția i-a văzut dorința de a performa în afaceri, dar și pasiunea de a face din ferma lor un loc foarte primitor. Împreună au decis să pornească un proiect de suflet, să organizeze tabre și branchuri vara, la fermă, pentru copiii din familii defavorizate, aduși din localitățile vecine.

Când primește copii în tabără, și el redevine copil, se simte liber și își face timp de la afacere pentru a fi cu ei, în fermă. Sprijină cu produse din fermă câteva ONG-uri din țară, care au în grijă copilași greu încercați de boală.

Nu e un vulcan în mediul de afaceri, e ardelean get beget, își vede în tihnă de firmă și de viața personală. Marius mai are o fiică, dintr-un mariaj anterior și merg împreună în mai toate vacanțele. Le plac călătoriile în locuri mai puțin afectate de turismul de masă și caută experiența traiului că localnicii. Aleg bicicleta în locul mașinii închiriate și vor să viziteze toate piețele de alimente din destinațiile vizitate.

În weekendurile călduroase ies cu caiacul pe lacul Tarnița sau urcă la un picnic, pe dealurile de lângă Cluj, ca să mănânce la iarbă verde, printre mioare.

În ultimii doi ani, a semnat contracte cu toate marile hipermarketuri de la noi, iar la magazinul de la fermă are clienți din ambele județe - Alba și Cluj. Îi trec pragul și foștii profesori de la facultate. Aici l-am întâlnit pe decanul de la Automatică și Calculatoare din Cluj-Napoca.

În urmă cu un an și jumătate, mama lui Marius s-a stins. Atunci și-a luat tatăl și au plecat într-o vacanță în Israel, de unde s-au întors și mai apropiați ca până atunci.

A trecut, copil fiind, prin comunism și a înțeles ce însemnau lipsurile, iar astăzi își crește copiii frumos, insuflându-le respectul pentru părinți, pentru familie, dar și pentru libertatea de a face alegeri. Îi învață să fie autentici, să aibă curajul să își exprime păsurile, visurile, nemulțumirile și să găsească soluții, asumat. Și în societate, ca într-o mare firmă.

Marius Bîcu: "Cred că trebuie să fii autentic, copiii sunt mai liberi, deja îi vezi că au alte aspirații decât noi…”

Marius nu concepe să plece din România, din locurile natale. Și afirmă că românii trebuie să îndrăznească mai mult și să se implice pentru a construi o societate mai bună și mai corectă pentru ei și copiii lor.

Marius Bîcu: "Eu am o vorbă că și dacă te plângi nu te ascultă nimeni. Lamentarea asta nu e bună, hai să facem! Plus că în afacere avantajul e că poți face orice, îți aranjezi bussinessul cum vrei, cu oamenii tăi, așa trebuie să facă și un primar, să își facă o echipă și să construiască frumos."

În inima Ardealului, un român cu inima mare și diplomă în IT construiește o carieră frumoasă. Se simte împlinit după ce a avut curajul să pornească în afaceri, pe drumul copilăriei. Dezvoltă un bussiness bazat pe gusturi tradiționale și a înțeles că în primul rând trebuie să încerci pentru a reuși.

Învață, se perfecționează, descoperă mentori. Găsește soluții, indiferent de greutăți și deși muncește mult, își face timp pentru cei dragi și pentru a face bine. Are mereu familia lângă el, îndrăznește să fie autentic. La 40 de ani, Marius Bîcu trăiește pe deplin sentimentul muncii bine făcute. Cu omenie.

Articol recomandat de sport.ro
Cea mai frumoasă jurnalistă din Kosovo a rămas impresionată de un tricolor: "Este magic"
Cea mai frumoasă jurnalistă din Kosovo a rămas impresionată de un tricolor: "Este magic"
Citește și...
Medicul care a salvat zeci de copii, luptând cu indolența autorităților
Medicul care a salvat zeci de copii, luptând cu indolența autorităților

Există în România zeci de inimi care bat datorită lui. Zeci de copii zâmbesc azi părinților pentru că el a avut puterea de a se lupta cu moartea într-un sistem aflat în pragul decesului.

MC Bean și Subcarpați. Povestea muzicienilor care îi fac pe tineri să se întoarcă la tradiții
MC Bean și Subcarpați. Povestea muzicienilor care îi fac pe tineri să se întoarcă la tradiții

Milioane de vizualizări pe internet, mii de oameni în fața scenei și un curent care prinde în ultima vreme tot mai mult în rândul tinerilor: întoarcerea la folclor și tradiții.

Recomandări
Alegeri prezidențiale 2024. Ce spun românii care votează din străinătate: ”Doamne ajută!”. ”De noi depinde soarta țării”
Alegeri prezidențiale 2024. Ce spun românii care votează din străinătate: ”Doamne ajută!”. ”De noi depinde soarta țării”

Peste 150.000 de români au votat până acum în cele 950 de secții deschise în toată lumea. Votul în diaspora a început vineri și ține 3 zile.  

Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”
Ce spunea Gabriel Cotabiță înainte să moară: ”N-am ce să regret, pentru că, dacă aș regreta ceva, l-aș mânia pe Dumnezeu”

Lumea artistică este în doliu, pentru una dintre cele mai vibrante voci din ultimele decenii. La 69 de ani, muzicianul Gabriel Cotabiță a murit la Spitalul Universitar din Capitală. 

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A doua zi de alegeri în diaspora. Număr semnificativ mai mic de voturi față de 2019
LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024 | A doua zi de alegeri în diaspora. Număr semnificativ mai mic de voturi față de 2019

A început votul în diaspora pentru alegerile prezidențiale. Românii din străinătate au la dispoziție trei zile pentru a-și alege președintele.