Un ambasador neoficial al Romaniei: Remus Azoitei, colectionarul de Dacia 1300

remus si dacia

Cunoscutul violonist stabilit in Marea Britanie conduce zilnic o masina care ii aminteste de cea a tatalui sau.

“Fantastic”, “superb”. La Wigmore Hall din Londra publicul il aplauda de minute bune pe violonistul roman Remus Azoitei. Unii au batut zeci, chiar sute de kilometri ca sa-l vada. E cel mai tanar membru din istoria Academiei Regale de Muzica din Marea Britanie, a invatat la celebra scoala Juilliard din New York si a primit aplauze pe toate marile scene ale lumii. Gratie talentului si a celor 36 de ani de studiu al viorii, Remus Azoitei duce o viata buna. Altcineva in locul lui si-ar fi luat masina scumpa. El conduce o Dacia 1300.

Pentru melomani, Remus Azoitei este un muzician sensibil, cu o tehnica stralucita, laudat de Washington Post sau de Gramophone. Pentru prietenii lui dacioti de pe forumul miniauto.ro, remusro e un fanatic. Casa lui din centrul Londrei e plina de machete de Dacia 1300, numele romanesc al lui Renault 12. Are sute si sute de exemplare, unele extrem de rare si de scumpe.

vioara

Pe forum, locul de intalnire al colectionarilor romani de machete, Remus e un fel de guru. Stie tot ce se poate sti despre Dacia 1300/Renault 12, iar cuvantul lui are mare greutate. Doar este unul dintre cei mai mari colectionari ai automobilului care a facut istorie in Romania.

Citește și
Tomislav Nikolici
Cine este Tomislav Nikolici: un fost ultranationalist, ales presedinte al Serbiei

Masina tatalui meu era o Dacie 1300 din 1974, frumoasa, bleu ciel, luata din lotul de export. Avea carburator Solex. Tatal meu a suferit mult pana a luat-o si efectiv curata barele zilnic la ea. Inainte sa ia tramvaiul si sa plece la serviciu, ca nu era benzina pe vremea aceea, avea program de lustruire”, spune remusro, numele lui de pe forum.

remus si familia

A inceput sa colectioneze machete gandindu-se chiar la asta. “Intr-o noapte, prin octombrie - noiembrie 2008, am visat masina tatalui meu. Mi-a aparut in vis. A doua zi, dimineata, m-am dus la computer. Nici nu stiam ca exista machete auto. Am cautat pe Google si mi-au aparut machete de Renault 12, pentru ca la Dacia 1300 nu era nimic. Am ramas trasnit efectiv”, povesteste el. La scurt timp, masina macheta i-a ajuns acasa. “Am ramas electrizat. O luam in turnee. Aveam concert la Berlin, cu Filarmonica. Era pe noptiera, ca mi-era draga. Era un Renault 12 Gordini, albastru” :

prima macheta

De atunci, in tocul viorii lui Remus au fost tot timpul masinute. Dupa concertele lui sustinute la Carnegie Hall din New York, Bruxelles, Viena sau Copenhaga isi facea timp sa schimbe impresii cu alti colectionari. “La Amsterdam luasem o macheta rara, verde, fabricata de Tomte. Niste machete scumpe, plastic-vinilin. Luasem legatura cu cineva din Olanda, care avea una de vanzare. I-am spus ca am concert la Amsterdam, luna viitoare. El nu era din Amsterdam, ci din Tilburg, care era departe. A venit omul cu sotia, mi-a impachetat masinuta cu fundita. Le-am dat bilete la concert, i-am platit macheta. A fost asa de incantat! Am ramas prieteni buni. Asta e o alta idee cu facutul prietenilor prin intermediul machetelor. Am platit mult pe masinuta. Nevasta mea nu va sti niciodata cat!

Macheta cumparata de la familia olandeza este si cea care l-a costat cel mai mult, pana acum, pe Remus. Intre timp, a reusit sa faca rost de altele, mai valoroase. “Dar le-am luat printr-un noroc chior. Nu stiau oamenii ce machete au”, spune el.

dacii gramada

Cel mai greu moment, si sunt sigur ca prietenii de pe miniauto care au colectii mari au simtit la fel, este cand pornesti totul din joaca asa, ca un capriciu, dupa care devii atat de pasionat, incat gluma se ingroasa rau. Apoi, cand te uiti la totul in mod serios, iti dai seama ca ai cheltuit ENORM, dar pe de alta parte nu ai cum sa mai dai inapoi! Oricum, am facut mari sacrificii banesti, strangi cureaua la multe altele”, le spunea Remus prietenilor de pe forum.

dacii multe

Acum recunoaste. Are cam tot ce isi poate dori un colectionar de Renault 12. Totusi, scaneaza zilnic eBay, iar pe forum intra oricand are 3 minute libere. Mereu apare ceva acolo. E o ocazie fantastica sa faca rost de modele unicat, pentru ca sunt si useri care modifica machete. De la Schumy07 a cumparat un dric si cateva Renault-uri 12 de competitie.

Pentru cei care modifica machete, Remus are un respect deosebit si incearca sa ii incurajeze. A fost si sponsorul unui concurs de transformat Dacia Papuc, recent aparuta la chioscurile din Romania, la care a oferit drept premiu masini din colectia sa. A spus din start ca juriul va decide dupa trei criterii: imaginatie, umor si executie. "Ideea mea a fost sa incurajez lumea sa-si gaseasca talente de care nu ar fi stiut. Concursul a generat pasiuni si chiar o mica telenovela. Au aparut unele creatii senzationale. Am fost foarte impresionat. Splendid, splendid!”, spune el. O banala Dacia Pickup galbena a ajuns sa fie transformata in dric, masina militara, Dacia-avion sau masina de deszapezire.

dacia papuc

Remus cumpara creatii inedite si de la machetistii din Franta, de altfel tara de bastina a lui Renault 12. “Ii cerusem lui Sebastien, machetistul meu din Franta, o "africana" cu antena si se plangea ca are numai antene groase, deoarece nu reuseste sa gaseasca din acelea subtiri... Si atunci am desfacut eu o coarda de la vioara mea, ca doar e otel suedez inoxidabil super tare, flexibil si foarte subtire, am taiat coarda in bucati si i-am trimis-o in Franta prin posta. Rezultatul este extraordinar, ma felicit pentru idee!”, scria remusro, la un moment dat, pe forum. Asa arata "africana" lui:

dacia africana

De cele mai multe ori, insa, vioara si pasiunea pentru machetele nu se intersecteaza. "Prietenii mei muzicieni imi cunosc foarte putin pasiunea. O tin pentru mine. Incerc sa ma raman discret. Am comunitatea mea pe forum si pe daciaclub.ro, pentru ca am si masini mari. Ei sunt prietenii mei si ei imi impartasesc pasiunea”, spune el.

Pe forumul cu masinute intra tot felul de oameni. Unul lucreaza intr-o banca, altul la o firma de IT, altul in constructii sau transport. Daca nu era Remus, multi dintre ei n-ar fi ascultat niciodata muzica clasica. Dar la concertele lui vin de drag si il aplauda cu tot sufletul. E de-al lor si se vede ca e talentat. “Remus n-are cum sa nu-ti placa”, spune Ov de pe daciaclub.ro, IT-ist de meserie.

dacii foarte multe

Atunci cand sta de vorba cu daciotii, nu ti-ai da seama ca ar fi in elita lumii muzicale. E pur si simplu unul dintre nebunii nostalgici, pasionati de Dacia / Renault 12. “E foarte modest. Mi-a placut ca, desi sta de ani buni in Marea Britanie, nu are niciun defect in a vorbi in limba romana, lucru care unora li se intampla dupa un an sau doi de sedere”, spune Piniuli de pe miniauto.ro, acum consultant pentru firmele care produc machete. Si Schumy07 crede acelasi lucru: “Remus e un tip deschis, sociabil. E modest si generos, calitati rar intalnite la oamenii din ziua de astazi”.

Acum, Remus are un singur regret: ca familia lui a vandut, dupa Revolutie, Dacia veche bleu ciel pentru a-si lua masina straina, cum era atunci la moda. “L-am luat pe tatal meu de la aeroport, aici, la Londra, in R12-le meu, si pe undeva am simtit ca s-a reinnodat un fir peste timp. I-a placut la nebunie masina mea R12 alba ca lapticul, era prima data cand a vazut-o”, spune Remus.

---

mic si mare

Remus Azoitei s-a nascut la Galati, pe 6 septembrie 1971. A inceput sa studieze vioara la 5 ani, iar la 8 ani debuta cu Orchestra Simfonica din orasul sau natal. In 1995 a absolvit Conservatorul din Bucuresti la clasa profesorului Daniel Podlovski. Obtine, apoi, o bursa de studii la cunoscuta academie de muzica Juilliard din New York, unde studiaza cu Dorothy Delay si Itzhak Perlman. In 2001, devine cel mai tanar profesor de vioara din istoria Academiei Regale de Muzica din Londra. In 2005, Remus a fost decorat de Presedintele Romaniei cu Ordinul Meritul Cultural in grad de Ofiter. In 2007, pune bazele Societatii Enescu din Londra, institutie la care este membru fondator si director artistic.

Remus Azoitei a inregistrat in premiera mondiala integrala lucrarilor pentru vioara si pian de George Enescu, impreuna cu pianistul Eduard Stan. Elevilor lui de la Academia Regala de Muzica din Londra le face cunostinta cu marele compozitor roman.  

Un material de Andrada Fiscutean

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Cine este Tomislav Nikolici: un fost ultranationalist, ales presedinte al Serbiei
Cine este Tomislav Nikolici: un fost ultranationalist, ales presedinte al Serbiei

Liderul principalei forte a opozitiei Tomislav Nikolici, care a fost ales duminica presedinte al Serbiei, este un fost ultranationalist care, fara sa abandoneze retorica populista, s-a reorientat complet propovaduind integrarea europeana.

Alegeri in Franta. Cine e Francois Hollande, omul care l-a invins pe Nicolas Sarkozy
Alegeri in Franta. Cine e Francois Hollande, omul care l-a invins pe Nicolas Sarkozy

Francois Hollande poate fi considerat opusul lui Nicolas Sarkozy. El este, dincolo de divergentele politice, un barbat amabil si care doreste consensul, criticat insa pentru delicatetea, nehotararea si lipsa sa de experinta, relateaza AFP.

Alegeri Franta 2012. Nicolas Sarkozy -
Alegeri Franta 2012. Nicolas Sarkozy - "presedintele bling-bling" - mai vrea un mandat

Nicolas Sarkozy, nerabdator si voluntarist, care a reprezentat pentru majoritatea francezilor speranta unei "rupturi", a fost considerat uneori dezordonat si brutal, socand prin modul de exercitare a puterii.

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.