Mișcările de independență în Europa. Ce legătură este între Catalonia și România
Întreaga Europa stă cu ochii pe Catalonia, care a anunțat prin preşedintele său Carles Puigdemont că Guvernul catalan se pregăteşte să declare independenţa.
Liderul catalan Carles Puigdemont afirmă că regiunea şi-a câştigat dreptul la independenţă în urma referendumului de duminică.
Afirmaţiile liderului catalan au avut loc după ce premierul spaniol Mariano Rajoy a declarat într-un discurs televizat că în Catalonia nu a avut loc un referendum pentru independenţă.
El a spus că toţi spaniolii au putut vedea că statul de drept îşi menţine forţa şi acţionează cu toate resursele legale şi eficient în faţa oricăror provocări.
Premierul Rajoy a calificat ceea ce s-a întâmplat în Catalonia drept un atac la statul de drept.
1- Scotia
Iniţial, planul fostului premier scoţian Alex Salmond era să se desprindă de Regatul Unit, pe 24 martie 2016.
Însă actualul premier al Scoţiei, Nicola Sturgeon, şi-a anunţat, recent, planurile pentru amânarea unui al doilea referendum de independenţă, anunţând că vrea săse concentreze pe o ieşire cât mai „blândă” a Marii Britanii din UE.
Decizia acesteia vine după ce naţionaliştii scoţieni au pierdut 21 de locuri în legislativ, după alegerile anticipate din Regatul Unit.
În acest sens, planurile pentru organizarea unui nou referendum pentru independenţă vor fi reluate, după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Scotia face parte din Regatul Unit al Marii Britanii din 1707. Începând din 1999, Parlamentul scoţian controlează sănătatea, educaţia, transporturile şi justiţia, în timp ce economia, apărarea şi politica externă sunt administrate de guvernul de la Londra.
După ce a câştigat majoritatea în legislativ, în 2011, Salmond şi Partidul Naţional Scoţian au început să pregătească planurile pentru un referendum pentru dobândirea independenţei. Un sondaj efectuat în 2014 de TNS BMRB arată că majoritatea scoţienilor nu doresc desprinderea de Regatul Unit, cu o diferenţă de 18 puncte procentuale în defavoarea naţionaliştilor.
Proiectul iniţial pentru independenţă, prezentat de Salmond, acoperă toate chestiunile care ar putea intra în discuţie - de la finanţarea programelor de asistenţăsocială până la îndepărtarea tuturor armelor nucleare de pe teritoriul Scoţiei.
Naţionaliştii scoţieni vor că politica monetară să fie în continuare decisă de Banca Angliei, iar Scoţia să controleze 90% din rezervele de gaze din Marea Nordului, care aparţin de Regatul Unit.
„Însă ce s-ar întâmpla dacă şi alte regiuni europene ar face presiuni pentru obţinerea independenţei?" - se întreabă britanicii de la BBC.
Catalonia
Autorităţile regionale catalone au o istorie lungă în spate, în ceea ce priveşte lupta pentru obţinerea autonomiei, în condiţiile în care mulţi dintre cataloni sunt de părere că limba lor, cultura şi identitatea nu pot fi reprezentate corespunzător de către Spania.
Această regiune din nord-estul Spaniei se bucură deja de o autonomie destul de mare şi, până recent, unii cetăţeni doreau o independenţa completă. Iar crizaeconomică în care a intrat Spania, în 2014, fost văzută ca o ocazie pentru separatişti să susţină şi mai tare independenţa, deoarece mulţi afirmau că regiunea lor plăteşte mai mulţi bani către Madrid decât primeşte înapoi.
În acelaşi timp, baza politică a suportului catalan a deviat de la stânga sa tradiţională şi a fost îmbrăţişată de către partidele de centru-dreapta.
arlamentul Spaniei a respins, de fiecare dată, cererea Cataloniei de a organiza referendumul, premierul Mariano Rajoy susţinând că este „ilegal". Iar sondajele de opinie arătau că mulţi cataloni au păreri diferite în ceea ce priveşte independenţa.
Acesta a fost al doilea referendum pentru independenţă organizat de Catalonia în ultimii trei ani. În 2014, preşedintele Generalitat a încercat să organizeze un vot, însă Madridul l-a declarat imediat ilegal. În pofida acestui lucru, o consultare populară cu valoare simbolică a fost organizată pe 9 noiembrie 2014. Rata de participare s-a apropiat de 40%, iar aproximativ două milioane de alegători (80% dintre alegători) au spus „da” independenţei.
Impulsionat de succesul de atunci, pe 6 septembrie 2017, Parlamentul catalan, unde separatiştii sunt majoritari după alegerile regionale din 2015, a votat o lege care prevede un referendum privind independenţa Cataloniei.
Acest text a fost suspendat imediat de Curtea Constituţională spaniolă. Pentru Mariano Rajoy, scenariul independenţei este imposibil, pentru că este contrar Constituţiei spaniole, care garantează unitatea ţării.
Preşedintele catalan Carles Puigdemont, fost jurnalist şi susţinător vechi al independenţei, a preluat conducerea luptei pentru acest referendum, care nu este susţinut în unanimitate de formaţiunea sa.
3 - Tara Bascilor
Ţara Bascilor, o comunitate din Spania, beneficiază deja de o autonomie lărgită. La fel că şi Catalonia, a câştigat în timp mai multe puteri: are propriul Parlament, poliţie, controlează educaţia şi îşi colectează propriile taxe încă din anii '70.
Principalul argument al celor care cer independenţa Ţării Bascilor se bazează pe identitatea distinctă a acestei comunităţi şi pe limba nativă (care a fost interzisă în timpul dictatorului spaniol Generalul Franco). Unii basci naţionalişti mai afirmă că graniţele ţării lor s-ar întinde inclusiv în sudul Franţei. Parlamentul basc a făcut lobby la Parlamentul de la Madrid pentru organizarea unui referendum în mod repetat, în ultimii 15 ani, însă Spania a respins de fiecare dată aceste apeluri.
Inigo Gurruchaga, jurnalist la cotidianul El Correo, unul dintre principalele ziare din regiunea bască, spune că problema bască are o istorie mult mai sensibilă decât cea catalonă, din cauza asocierii cu grupul separatist şi violent ETA.
ETA, care s-a format în urmă cu mai mult de 50 de ani pentru a lupta pentru independenţa Ţării Bascilor, a anunţat că pune capăt ostilităţilor, în 2011. Însă Spania insistă pentru dezarmarea totală a grupării.
”Naţionaliştii basci nu se grăbesc acum, stau şi se uită să vadă ce se întâmplă cu referendumul catalon", afirmă Gurruchaga.
De asemenea, ei urmăresc cu atenţie şi situaţia din Scoţia. "Sunt rugat, în mod constant, să scriu articole despre independenţa Scoţiei", afirmă jurnalistul.
4 - Flandra (Tarile de Jos)
O zonă din Belgia cu potenţial de rupere se află în Flandra, regiune aflată în nordul ţării, unde se vorbeşte limba olandeză (neerlandeză). În trecut, liderii flamanzi afirmau că singurul lor scop este să reformeze statul belgian şi nu să-l dezmembreze. Însă numărul flamanzilor care doresc independenţa lor este constant: aproximativ 10%.
Cu toate acestea, Nouă Alianţa Flamandă, care ocupă 20% din Parlament, are în declaraţia să politică independenţa Ţărilor de Jos.
„Nouă Alianţa Flamandă s-a îndepărtat de la campaniile sale pentru secesiune şi se conecntreaza mai mult pe problemele socio-economice, însă separatismul se află în continuare pe statutul partidului", afirmă Dave Sinardet, profesor de politică la Universitatea Liberă din Bruxelles.
5 - Padania
Separatiştii din nordul Italiei cer, de multă vreme, independenţa regiunilor bogate din nordul ţării, cunoscute sub numele de Padonia. Dezechilibrul economic este principala cheie a lor, mulţi afirmând că sunt „exploataţi" şi că nu primesc înapoi suficient, comparativ cu taxele pe care le plătesc.
De fapt, opinia lor este că bogăţia lor susţine sărăcia din sudul Italiei.
Această mişcare şi-a găsit răspuns politic în Liga Nordică, faimoasă pentru retorica stridentă anti-imigranţi şi a atins nivel maxim în anii 1996 şi 2008. Voturile acestui partid au fost cruciale în Parlament, în coaliţia condusă de Partidul Libertăţii Poporului al lui Silvio Berlusconi.
Principalele revendicări ale Ligii Nordice au vizat obţinerea unui control mai mare în asupra taxelor, însă atunci când s-a aflat la guvernare nu a reuşit să-şi atingă obiectivele, fapt care a dus la o scădere a popularităţii.
Astfel, la alegerile din 2013, partidul a obţinut doar 4% din voturi.
6 - Veneto
Veneto este o regiune nordică din Italia, cu capitala la Veneţia, care a lansat o mişcare proprie pentru independenţă. Matteo Nicolini, asistent profesor de drept la Universitatea Verona, spune că această mişcare s-a născut din motive similare de insatisfacţie economică, încă din 2010, când Liga Nordică se afla în declin la nivel naţional.
În martie 2014, o coaliţie a „venetistilor", condusă de preşedintele regiunii, Luca Zaia, s-a reunit sub denumirea de Independenţa Veneto pentru a organiza un referendum pentru independenţă. Oamenii au putut vota online, prin telefon sau la urnele improvizate în intersecţii.
Organizatorii au anunţat că 89% din cele 2,5 milioane de voturi exprimate au fost „DA".
Profesorul Nicolini spune că i se pare foarte bizar faptul că guvernul Italiei nu a contestat plebiscitul, pe care el îl consideră ilegal, deoarece contravine Articolului 5 din Constituţia Italiei: „Republica Italiană este una singură şi indivizibilă".
Giovanni mai este de părere că următorul pas al venetistilor va fi să-şi întărească organizaţia, care va deveni mai profesionistă. Abia atunci autorităţile de la Roma ar putea acordă acestui subiect o mai mare atenţie.
7 - Bretania
Bretania este o regiune din nord-vestul Franţei care are propria limbă, cultură, bucătărie şi drapel.
Deşi politică naţionalistă este una slabă, există totuşi un efort de separare a identităţii culturale care se bucură de popularitate în această regiune. Limba vorbită este un amestec celtic, apropiat de cel din Ţara Galilor, şi a fost considerată, multă vreme, un fel de dialect al clasei muncitoare.
Abia în ultimii ani, această limbă s-a bucurat de o revizuire populară a imaginii.
Din punct de vedere politic, cazul Bretaniei este susţinut de Uniunea Democrată Bretonă, care a înregistrat cel mai mare succes abia în 2012, când Paul Melac a fost ales în Adunarea Naţională Franceză,fiind pentru prima dată când un autonomist breton ocupă un loc naţional.
Semnele venite de la Paris au arătat, însă, că ţara se îndreaptă către o centralizare mult mai mare, după ce fostul preşedinte Francois Hollande a anunţat planul de a reduce numărul regiunilor franceze de la 22 la 14. Această propunere a fost primită destul de ostil, în special în Bretania.
8 - Corsica
O altă provocare pentru suveranitatea Franţei vine din Corsica, o insulă mare cu aproximativ 330.000 de oameni, în sud-estul ţării.
Corsica s-a confruntat, timp de aproape 40 de ani, cu o politică violentă, din cauza separatiştilor paramilitari care au organizat inclusiv atacuri cu bombă, în anii '70, asupra secţiilor de poliţie sau a clădirilor administrative. În 1998, un oficial înalt al Franţei a fost asasinat pe această insulă.
În 2003, într-un referendum organizat de guvernul francez, a fost respinsă propunerea de a acorda mai multe puteri acestei regiuni.
Dr Anwen Elias, lector la Universitatea Aberystwyth, afirmă că numărul corsicanilor care susţin independenţa regiunii este „destul de mic", însă este greu de estimat numărul exact, din moment ce nu poate fi organizat nici măcar un sondaj de opinie pe această temă, din cauza controverselor.
9 - Tinutul Secuiesc
Mulţi maghiari din România sunt de părere că unele părţi din România aparţin Ungariei din punct de vedere istoric, scrie BBC.
În epoca comunistă, limba maghiară a fost interzisă în unele şcoli din România, iar folosirea numelor maghiare ale unor locuri nu era posibilă, mai afirmă jurnaliştii britanici.
Manifestaţiile de suport faţă de un pastor etnic maghiar (Laszlo Tokes, n. red.) au declanşat revoluţia română din 1989, care a dus, într-un final, la căderea dictatorului Nicolae Ceauşescu.
Dr. Erin Marie Saltman, cercetător la Fundaţia Quilliam în domeniul politicilor maghiare anti-extremiste, spune că „de la Ceauşescu şi până astăzi, situaţia ungurilor din România s-a îmbunătăţit".
Cu toate acestea, transferul Transilvaniei către România după Primul Război Mondial este văzută de mulţi maghiari ca o „tragedie naţională", mai scrie BBC. „Această ideee este împărtăşită atât de liberalii maghiari de dreapta, cât şi de cei de stânga, însă în ultimii 10 ani a fost mult politizată şi folosită de partidele de dreapta şi extremă dreapta.. Harta „Ungariei mari" poate fi văzută peste tot: pe stickere, suporturi de bere şi chiar tatuaje", afirmă Dr. Saltman.
În 2013, mii de maghiari au organizat un marş, în România, cerând autonomia Ţinutului Secuiesc. Dr. Saltman mai spune că nu sunt prea mulţi români şi maghiari care urmăresc referendumul pentru independenţă al Scoţiei, din septembrie 2014, însă situaţia s-ar putea schimba dacă scoţienii vor vota „DA".
În ianuarie 2017, o iniţiativă legislativă cetăţenească, susţinută public de către Laszlo Tokes, privind declararea autonomiei Ţinutului Secuiesc, a fost publicată în Monitorul Oficial, urmând să fie transmisă şi către Parlament, pentru discutare, alături de listele cu cel puţin 100.000 de semnături.
Proiectul iniţiativei legislative prevede că regiunea va fi condusă de un preşedinte, care o va reprezenta în relaţia cu statul, iar autorităţile regionale vor prelua atribuţiile actualelor autorităţi locale, inclusiv în domeniul fiscal, putând elabora propriile norme, cu singura condiţie de a respecta Constituţia.
În replică, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că această iniţiativa nu va trece de Parlament şi a spus că regretă că există astfel de iniţiative care incită anumite părţi din populaţie.
„Poziţia noastră este foarte clară. În Parlament nu va trece aşa ceva. Prevederile din Constituţie sunt limpezi. Regret că există astfel de iniţiative, pentru că astea fac să incite anumite părţi din populaţie, să le aducă într-o stare care nu e foarte foarte pozitivă. La noi nu se pune problema, nu există nicun risc ca în Parlament să se materializeze această iniţiativă”, a declarat Liviu Dragnea.
Liderul PSD a adăugat că nici în partidul pe care-l conduce, nici la ALDE, şi nici la alte formaţiuni, nu a văzut „vreo ezitare în această privinţă”.
Şi Alianţa Liberă Europeană a realizat o hartă a tuturor mişcărilor pentru independenţă din Europa.
Sursa: BBC NEWS, Pro TV
Etichete: Franta, Spania, italia, Scotia, referendum, independenta, Tinutul Secuiesc,
Dată publicare:
03-10-2017 15:20
