Un copil de 12 ani din Bistrița a fost strâns de gât de un bărbat necunoscut, după ce l-ar fi stropit din greșeală cu apă

×
Publicitate

Polițiștii din Bistrița caută un bărbat care a agresat un copil de 12 ani. Băiatul i-a povestit tatălui că incidentul s-ar fi petrecut în timp ce se plimba cu bicicleta împreună cu doi prieteni.

S-au oprit să bea apă și, din greșeală, ar fi stropit un trecător. Individul ar fi avut o ieșire nervoasă și s-a năpustit asupra lui.

Atenție, urmează informații care vă pot afecta emoțional!

Totul s-a petrecut într-o zonă intens circulată din Bistrița, aproape de lăsarea întunericului. Cei trei prieteni se plimbau cu bicicleta pe o porțiune unde sunt și piste amenjate. Au oprit câteva clipe ca să bea apă, iar unul dintre ei l-ar fi stropit, din greșeală pe un bărbat care trecea pe lângă ei. Acesta s-a înfuriat și s-ar fi năpustit asupra unuia dintre băieți, în vârstă de 12 ani.

Tatăl băiatului: „Unul dintre băieți a avut un pahar cu apă și l a aruncat accidental. Fiul meu era ultimul și l-a prins domnul de gât, l-a lovit în piept, a încercat să îi smulgă telefonul. Mi-a dat telefon, plângea, abia putea să respire. În momentul acela am ieșit din casă să văd ce se întâmplă cu el, era jos, stătea în fund și plângea.”

Panicat, tatăl copilului a încercat să vadă dacă cineva a observat ce s-a petrecut. Cum nu a reușit să găsească niciun martor a decis să nu lase lucrurile așa.

Tatăl băiatului: Am depus plângere la poliție și așteptăm deja de o săptămână. E junglă aici, în Bistrița. E al doilea caz în două săptămâni, nu mai ai încredere să lași copilul afară.”

Femeie: „Nu este normal să fie abuzați de către persoanele care nu judecă și care nu sunt apte mintal.”

Reporter: „ce povestea lumea?”

Femeie: „Că l-a strâns de gât.”

Bărbat: „Nu e violența o soluție! Nu, nu este, și acasă, educația nu se face cu bătaie, au fost vremurile alea cândva, dar acum nu se mai merge cu bătaia.”

Camelia Mureșan purtător de cuvânt DGASPC Bistrița-Năsăud: „Atât copilului, cât și părintelui acestuia le-a fost acordată consilierea de urgență, necesară în situația de criză cu care se confruntau. Manifestările de violență asupra copiilor au consecințe extreme de puternice, care, impactează pe termen lung viața copilului.”

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violențe, dar încă nu au dat de urma bărbatului. Acesta este al doilea caz în decurs de două săptămâni. Zilele trecute, într-un parc din Bistrița, un alt individ și-a ieșit din fire. Acesta a agresat doi copii și i-a urcat cu forța într-o mașină.

Articol recomandat de sport.ro
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Unic în istoria FCSB! Ce a cerut Reghecampf la negocieri înainte de revenire
Citește și...
62305155
O femeie din Japonia a ţinut cadavrul fiicei sale în congelator timp de 20 de ani. Poliția a deschis o anchetă

O femeie din Japonia în vârstă de 75 de ani a fost arestată după ce a recunoscut că a ţinut cadavrul fiicei sale într-un congelator timp de 20 de ani, transmite AFP.

 

62577458
Bărbatul care a violat o recepționeră într-un hotel din Alba Iulia este recidivist. Fusese eliberat recent din penitenciar

Bărbatul de 40 de ani acuzat că a violat o recepționeră într-un hotel din Alba Iulia a fost arestat preventiv, iar anchetatorii au descoperit că individul nu era la prima infracțiune.

62577149
Angajata unui hotel din Alba-Iulia a reclamat că a fost violată de un individ care a pretins că este client

Angajata unui hotel din Alba Iulia a reclamat că a fost violată de un individ care a pretins că este client. Polițiștii l-au găsit pe suspect și l-au încătușat.

Recomandări
Agerpres ilie bolojan alaturi de siegfried muresan
Siegfried Mureșan începe negocierile pentru Guvern. Vrea sprijinul tuturor liberalilor, inclusiv al criticilor lui Bolojan

Siegfried Mureșan se va întâlni marți cu colegii săi de partid din parlament. Premierul desemnat vrea să-i convingă pe liberali, inclusiv cei care sunt împotriva politicilor lui Ilie Bolojan, să-i susțină guvernul.

Calin georgescu agerpres 19665776
Georgescu ar fi vrut azil politic în Italia, la o vilă cu „servitori.” De ce s-a cerut arestarea preventivă pentru politician

Călin Georgescu a fost dus, în urmă cu câteva ore, la instanța Tribunalului București. Procurorii cer arestarea lui preventivă în dosarul în care este acuzat că ar fi liderul unui grup infracțional organizat.

Protest ciobani inquam photos eduard vinatoru
Percheziții în București și 16 județe după violențele de la protestul din Piața Victoriei. S-au emis 30 de mandate de aducere

Polițiștii Capitalei fac 29 de percheziții și pun în aplicare 30 de mandate de aducere într-un dosar privind violențele și distrugerile produse la protestul din 15 septembrie 2026, din Piața Victoriei.