Un bărbat din Portugalia a murit după ce partenera lui „obeză” a căzut peste el în timp ce se ridica din pat

62566882

Un bărbat din Portugalia a murit „asfixiat” după ce partenera sa „obeză” s-a împiedicat, a căzut peste el și nu a mai reușit să se ridice.

Victima avea 59 de ani și a fost identificată doar de presa locală. Avea constituție firavă și a murit în locuința sa din cartierul rezidențial Campanhã, la periferia orașului Porto, scrie Daily Mail.

Femeia, cu un an mai în vârstă și cântărind peste 100 kg, s-ar fi dezechilibrat când s-a ridicat din pat pentru a ajunge lângă partenerul ei, care se afla întins pe podea. Vecinii, alertați de strigătele femeii, după ce aceasta a rămas blocată între pat și perete, au venit în ajutorul cuplului în primele ore ale dimineții de luni.

Presa locală scrie că femeia a fost descrisă de vecini ca fiind „obeză”.

Aceștia au reușit să o ridice de pe bărbat, dar el era deja inconștient când pompierii și paramedicii au sosit la fața locului. Din păcate, manevrele de resuscitare aplicate de paramedici nu au avut succes.

Poliția a investigat incidentul, dar a exclus orice suspiciune de omor, concluzionând că a fost un accident neobișnuit. „A fost încadrat drept asfixie accidentală. Evident, este o moarte foarte neobișnuită, dar nu a existat nicio intenție criminală. Totul s-a întâmplat după ce femeia s-a împiedicat, încercând să se apropie de soțul ei, care era întins pe podea”, a declarat o sursă apropiată anchetei.

Partenera bărbatului a primit sprijin psihologic. Cei doi locuiau împreună de mai mulți ani, dar nu erau căsătoriți oficial.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62566536
Un bărbat a locuit timp de doi ani cu cadavrul fostei sale partenere acoperit cu o pătură într-o sufragerie din UK
Un bărbat din Marea Britanie a fost condamnat la 14 luni de închisoare după ce a ascuns cadavrul fostei sale partenere în apartament timp de doi ani.
62558840
O femeie din Iași și fiul ei au fost răniți grav de o vacă, în propria gospodărie
O femeie în vârstă de 86 de ani din localitatea ieşeană Andrieşeni a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost atacată de o vacă în propria gospodărie. Incidentul s-a produs imediat după ce vaca fătase.
62489242
Un bărbat din Arad şi-ar fi răpit şi ucis fosta iubită. Femeia ar fi fost prinsă cu mâinile de maşină şi târâtă
Un bărbat din judeţul Arad a fost reţinut de anchetatori după ce, marţi seară, şi-ar fi răpit şi ucis fosta concubină, cu care avea două fetiţe, pe numele său fiind emis şi ordin de protecţie după ce le-ar fi agresat pe minore în public.