Profesor de muzică din Galați, condamnat în primă instanță la 17 ani jumătate de închisoare după ce ar fi violat trei elevi

×
Publicitate

Nu mai puțin de 17 ani și jumătate de închisoare a primit, drept condamnare, un cântăreț de muzică populară, din Galați. În primă instanță, a fost găsit vinovat pentru că ar fi violat trei elevi, iar ororile au fost filmate.

Vorbim de un dosar deschis în vara anului 2024. Atunci procurorii au descoperit două victime, doi frați de 14 și 15 ani care au fost abuzați în timpul lecțiilor de muzică, în casa profesorului în vârstă de 59 de ani. După ce i-au percheziționat apartamentul artistului, anchetatorii au descoperit înregistrări video, dar și indicii despre o posibilă altă victimă. După mediatizarea cazului, un băiat de 13 ani, și el fost elev, a depus plângere.

Cum se apără profesorul

Toate mărturiile și probele au cântărit greu la dosar, astfel că profesorul a fost ținut în arest preventiv până la verdictul din prima instanță. Judecătorii l-au condamnat la închisoare, dar și la plata unor daune morale, în valoare de 10.000 de euro. Mai mult, după ce își va executa pedeapsa, nu are voie să se apropie de fostele sale victime pe o perioadă de 5 ani. Profilul lui genetic va fi introdus de asemenea în registrul agresorilor sexuali și în sistemul național de date genetice judiciare.

Hotărârea pronunțată ieri de Judecătoria Galați nu este definitivă, iar avocații profesorului de muzică o pot ataca. De altfel, aceștia au susținut în fața magistraților că profesorul nu ar fi capabil fizic să săvârșeasca un abuz sexual și ca raportul medico-legal ar fi în favoarea lui.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Căsătorie civilă între Andreea Bălan și tenismenul Victor Cornea: ținuta îndrăzneață a cântăreței
FOTO Căsătorie civilă între Andreea Bălan și tenismenul Victor Cornea: ținuta îndrăzneață a cântăreței
Citește și...
Incident șocant în Iași. O femeie a sărit dintr-o mașină de transport alternativ în mers, după un conflict cu șoferul

Incident șocant în Iași. O femeie, pasageră într-o mașină de transport alternativ, a sărit din mers în urma unei discuții în contradictoriu cu șoferul. Femeia a ajuns la spital.

Grav accident în Neamţ, între două mașini. Una a luat foc după impact, patru persoane au murit. Un bebeluș a rămas orfan

Două autoturisme, în care se aflau şapte persoane, inclusiv un bebeluş, s-au ciocnit, miercuri seară, pe DN 15D, în comuna Dulceşti, judeţul Neamţ, una dintre maşini luând foc după impact.

Bărbatul din Vaslui care și-a amenințat cu moartea fiul era orbit de gelozie. I-a spus soției că nu ar fi copilul lui

Apar detalii noi în cazul îngrozitor din Vaslui, unde un bărbat de 37 de ani a fost arestat după ce și-a amenințat cu moartea băiatul. Măcinat de gelozie, individul i-a reproșat mamei că adolescentul nu ar fi copilul lui.

Recomandări
LIVE UDPATE, criză politică. Consultări la Cotroceni. Ilie Bolojan: ”Am avut un dialog bun cu președintele Nicușor Dan”

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a început astăzi, la Palatul Cotroceni, primele consultări cu liderii partidelor parlamentare care au format Guvernul Bolojan.

Șeful CJ Bistrița-Năsăud este anchetat de DNA într-un dosar amplu de corupție. Demisionează de la șefia filialei PSD

Procurorii DNA au descins miercuri dimineaţă la 69 de locații, la două instituţii publice şi la locuinţele unor persoane, în trei cauze penale privind infracţiuni de corupţie şi spălare de bani, în contextul achiziţiilor unor lucrări de utilitate publi

A treia navă atacată de Iran într-o singură zi în strâmtoarea Ormuz. Două vase ar fi fost capturate

O a treia navă de marfă a fost atacată în timp ce încerca să tranziteze Strâmtoarea Hormuz, a declarat pentru BBC Verify, firma de informații maritime Vanguard. Două vase ar fi fost „capturate” și dirijate spre coastele iraniene, susține presa iraniană.