Trupul unui bebeluș, păstrat de 2 luni la morga spitalului din Vaslui. Ce reclamă familia

62013084
Pro TV

Trupul unui bebeluș este ținut de două luni la morga Spitalului Județean de Urgență din Vaslui, din cauză că autoritățile n-au găsit o soluție pentru eliberarea certificatului de deces.

Copilul a fost născut, în luna noiembrie, la domiciliu, de o femeie din comuna Roşieşti, care a solicitat sprijinul ambulanţei, dar a ajuns să nască singură până la sosirea echipajului medical, iar fătul a decedat, informează Agerpres.

La momentul respectiv, echipajul medical care a preluat femeia lehuză şi a transportat-o la spital a luat şi cadavrul nou-născutului, pe care l-a dus la morgă, lucru care nu s-a efectuat conform protocolului, deoarece în astfel de situaţii ar fi trebuit să fie anunţată poliţia.

„Pe data de 21 noiembrie, am primit din partea cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean o sesizare cu privire la moartea nou-născutului. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă, fiind aşteptate rezultatele necropsiei, examen care va stabili cu exactitate cauza decesului", a declarat, marţi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
62016477
Mamă și fetițele ei găsite moarte în casă. Vecinii spun că au auzit țipete în curte

O mamă și cele două fiice au fost găsite moarte, după ce fratele și fostul partener al victimei au fost auziți certându-se afară. Tragedia a avut loc în orășelul Little Lever din Marea Britanie.

62016464
Un gălățean a ucis câinele vecinului său. ”Era al doilea copil din familia noastră”

Scene sângeroase într-un bloc din Galaţi, unde un bărbat de 47 de ani este cercetat de poliţişti pentru că a ucis câinele unui vecin. Cei doi locuiesc în acelaşi bloc şi au mai avut altercaţii.

62015629
Un mistreț s-a enervat pe pădurarul care l-a împușcat. Animalul l-a fugărit și ucis

Un pădurar din Satu Mare pornit, se pare, la braconaj a fost omorât chiar de porcul mistreţ pe care îl împuşcase.

Recomandări
Kimberly guilfoyle gettyimages 2216537913
Trump i-a cerut demisia ambasadoarei SUA în Grecia, care s-a lăudat cu demiterea Guvernului Bolojan: „Nu suntem mulțumiți”

Casa Albă a confirmat, marți, că administrația Trump i-a solicitat ambasadoarei în Grecia, Kimberly Guilfoyle, să demisioneze. 

Nicusor dan luca niculescu imago0868657446h
SURSE: Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă guvernul Luca Niculescu pică în Parlament

Președintele Nicușor Dan ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate dacă Luca Niculescu nu trece de votul Parlamentului, susțin surse apropiate de Administrația Prezidențială.

62533111
Ungaria abrogă legea anti-LGBTIQ+ a lui Viktor Orban, condamnată de justiția europeană. „Mai sunt multe de făcut”

Deputaţii ungari au abrogat marţi, prin vot, prevederile legii „protecţiei copilului” din 2021 împotriva comunității LGBTIQ+ adoptate în timpul fostului premier naţionalist Viktor Orban.