Transformarea șocantă a unui bărbat, după ce a consumat timp de 30 de ani un litru de alcool în fiecare zi

61948173
metro.co.uk

Un pensionar din China a ajuns de nerecunoscut, după ce a băut un litru de băuturi spirtoase în fiecare zi timp de 30 de ani.

Bărbatul în vârstă de 68 de ani, din orașul chinezesc Xiangyang, povestește că familia sa i-a permis încă de la vârsta de 13 ani să consume băuturi spirtoase, iar după ce a împlinit 40 de ani, a făcut un obicei zilnic din a bea cel puțin un litru de vin din orez ”ca apa”.

alcool

Consumul de alcool în mod frecvent au dus la apariția unor tumori imense în zona gâtului. Bărbatul a fost diagnosticat cu boala Madelung, cunoscută și sub denumirea de lipomatoză simetrică.

"Există doar 400 de cazuri de această boală la nivel mondial, aproximativ 200 dintre acestea s-au întâmplat în China", a explicat un medic.

alcool

Bărbatul a povestit că pentru prima oară când a observat ceva în neregulă la corpul său a fost in 1997, însă nu le-a dat prea multă importanță. Operația de înlăturare a acestot tumori este destul de dificilă, deoarece pot fi confundate foarte ușor cu mușchii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Citește și...
61946515
Femeie din Buzău înjunghiată de fostul iubit în centrul pentru victimele violenței domestice
Atac sângeros într-un centru de protecţie pentru femeile agresate în Râmnicu Sărat. Un bărbat de 43 de ani şi-a urmărit fostă iubită, şi ca să stea de vrba cu ea, a venit înarmat.
61846015
O fetiță de 11 ani a născut după ce ar fi fost violată de 6 bărbați, de mai multe ori
O fată de 11 ani a născut după ce ar fi fost violată de mai multe ori de către șase bărbați.
61948164
Un lider al Mafiei italiene a fost arestat după ce a încercat să ucidă 6 cetățeni români, dându-le foc
Un lider al mafiei italiene a fost arestat sub acuzația că a încercat să ucidă 6 români - printre care și 2 copii - după ce a dat foc unui spațiu în care trăiau aceștia.