Sfârșit tragic pentru un bărbat din Dâmbovița. A murit strivit sub propriul tractor

×
Publicitate

Sfârșit tragic pentru un bărbat din Cândeşti Vale, județul Dâmbovița. Omul a fost găsit fără suflare, după ce a fost prins sub tractorul cu care plecase la livadă.

Soția lui a fost cea care l-a descoperit și a dat alarma. Din păcate, era mult prea târziu pentru a mai putea fi salvat.

Bărbatul a plecat la deal, unde avea o livadă. Când s-a înserat şi nu a mai ajuns acasă, soţia lui s-a îngrijorat şi a plecat după el, să vadă ce s-a întâmplat.

Apropiaţii bărbatului povestesc că acesta, deşi avea 70 de ani, era foarte muncitor, şi mergea des să lucreze pământul pe care îl avea.

Mihai Păun, vecinul victimei: „A lucrat la teren, la grădina omului, şi s-a dat peste cap tractorul. Terenul foarte urât. A alunecat, e în pantă."

Misiunea salvatorilor nu a fost deloc uşoară. Locul unde s-a petrecut tragicul eveniment este greu accesibil, aşa că pompierilor le-a fost dificil să ajungă până acolo. Din nefericire, când au ajuns militarii în zonă, bărbatul era deja decedat.

Despina Coman, asistent medical SAJ Dâmboviţa: „Era un bărbat prins sub tractor, corpul era prins sub tractor, capul sub roată, leziuni incompatibile cu viaţa."

Cei care l-au cunoscut pe bărbat sunt în stare de şoc după ce au aflat cumplită veste.

Vecină: „Un om extraordinar, am pierdut un vecin de valoare, mâinile lui au fost de aur."

Vecină: „Am înţeles că a plecat cu tractorul la tăiat de pomi. A fost de dimineaţă brumă şi are un teren în pantă, a alunecat.”

Poliţiştii au deschis totuşi un dosar penal pentru ucidere din culpă, şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-au petrecut lucrurile.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
62104495
Moarte îngrozitoare. Un fermier ar fi fost mâncat de propriii lui porci

Un fermier din Polonia a murit, fiind ulterior mâncat de proprii lui porci, potrivit unor detectivi, după ce a dispărut.

62104452
Patru copii au ars de vii încuiaţi în casă, în Timișoara. Ce făcea mama lor în acest timp

Patru copii inocenți, între șapte luni și șapte ani, au plătit cu viața pentru nepăsarea adulților.

62104395
Femeie din Vrancea, în stare critică după ce s-a împușcat singură în față cu arma soțului

Incident ciudat petrecut pe un fond de vânătoare din Vrancea. O femeie de 44 de ani s-a împuşcat în faţă, cu arma soţului ei.

Recomandări
Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.

Marea neagra
Nicuşor Dan, despre incidentele cu drone din Marea Neagră: Cred că Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat într-un interviu pentru canalul de ştiri american NewsNation, referitor la incidentele cu drone din Marea Neagră, că, în opinia sa, Rusia încearcă să escaladeze conflictul către alte state europene. 

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.