Şase persoane spânzurate de poduri, găsite într-o zonă turistică din Mexic

61929699
Twitter

Caz şocant în Baja California Sur, una dintre cele mai paşnice provincii ale Mexicului.

 

Şase persoane spânzurate de poduri au fost descoperite miercuri în Baja California Sur, un fapt fără precedent în acest stat turistic din nord-vestul Mexicului, în care crima organizată a câştigat teren, transmite AFP.

Corpurile au fost descoperite miercuri dimineaţa pe drumurile spre trei aeroporturi internaţionale, La Paz, San José del Cabo şi Cabo San Lucas, dintr-o zonă turistică foarte frecventată de americani, canadieni şi europeni.

Autorităţile au deschis o procedură "pentru a realiza expertizele necesare", a precizat parchetul local, într-un comunicat.

"Două persoane erau spânzurate la fiecare pod", a indicat, sub acoperirea anonimatului, un agent de securitate. Poliţia a solicitat ajutorul pompierilor pentru a da jos cadavrele, victimele nefiind încă identificate.

 

 

 

 

Un mesaj ameninţător, care ar fi semnat de carteluri de droguri, a fost găsit în cel puţin unul dintre locuri.

Baja California Sur, o zonă cu mai multe staţiuni, cunoaşte de mai multe luni o recrudescenţă a violenţei legată de crima organizată.

Conform cifrelor oficiale, 409 persoane au fost asasinate în acest stat mexican între ianuarie şi octombrie, dublu în raport cu 2016. Acest bilanţ pentru un an este cel mai grav din ultimele două decenii.

Experţii apreciază că organizaţii criminale, precum puternicul cartel Sinaloa sau Jalisco Noua Generaţie, îşi dispută pieţele de droguri pentru turişti, dar şi căile de a aduce droguri în Statele Unite.

Peste 196.000 de oameni au fost asasinaţi în Mexic de la finalul lui 2006, an în care guvernul a desfăşurat armata pentru a încerca să dezmembreze cartelurile de droguri.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61927992
Femeia acuzată de crima de la metrou a atacat două gardiene de la închisoare

Femeia a agresat lunidouă agente de la Penitenciarul Jilava, unde se află în arest preventiv, dar asta nu o împiedică să ceară eliberarea.

61927230
Un bărbat cu probleme psihice a furat o maşină în care se afla o minoră, în Timiş

Caz uluitor la Sânnicolau Mare, unde un bărbat cu probleme psihice a furat din fața unei case o mașină în care se afla fata proprietarului.

61217209
Un tânăr a postat poze pe internet după ce a fost mușcat de o cobră veninoasă. Cum s-a terminat totul

Un adolescent din Indonezia a murit după ce a fost mușcat de un șarpe cobra pe care îl ținea în casă ca animal de companie. După ce a fost mușcat, băiatul a postat poze pe o rețea de socializare.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 11 07h27m47s729
Trump se alătură lui Putin și cere ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei. Reacția demnă a opoziției de la Kiev

Președintele Donald Trump a declanșat un nou atac virulent la adresa lui Volodimir Zelenski. L-a învinuit pe liderul Ucrainei că nu depune suficiente eforturi pentru a ajunge la un acord cu Vladimir Putin. 

Shutterstock 2678344565
Inimile de români bat, la propriu, pentru străini. România a ajuns să exporte inimi, pentru că nu are cui să le transplanteze

Dacă începutul anului în ceea ce priveşte numărul de operaţii de transplant de inimă a fost promiţător, în lunile care au urmat numărul acestor operaţii a scăzut, a declarat pentru Cotidianul Prof. Univ. Dr. Habil. Horaţiu Moldovan. 

Vlcsnap 2026 10 11 07h44m42s374
Peste 75.000 de credincioși stau o zi la coadă ca să ajungă la Sf. Parascheva. Rugăciunea unui copil: „Să trăiesc cu familia”

A fost încă o noapte de rugăciune la Catedrala Mitropolitană din Iași. Zeci de mii de credincioși continuă să aștepte chiar și 12 ore pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.