Bătrâni mutați cu forța din cămine, fără să fie nevoie. Patronii acuză autoritățile de exces de zel. „Nu am niciun bolnav”

×
Publicitate

200 de controale făcute pe repede înainte la azilele din toată România. Rudele bătrânilor și patronii căminelor private, în care se respectă regulile, susțin că autoritățile fac exces de zel.  

Potrivit acestora, au apărut situații în care polițiștii au mutat vârstnicii în miez de noapte din centre în care neregulile găsite sunt minore și pot fi corectate în termen scurt.

S-ar fi întâmplat, de pildă, la un cămin din Sectorul 6 al Capitalei. Cei evacuați de acolo vor să se întoarcă.

Un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că un azil privat din Sectorul 6 funcționează fără autorizație.

Clădirea a fost luată cu asalt de polițiști, pompieri, medici și reprezentați ai instituțiilor de control care au început să îi mute pe bătrâni. La fața locului au ajuns și rudele celor internați care nu au fost acord cu această măsură.

Fiica unei paciente: „Putea să-i dea o amendă. Puteați să nu zăpăciți oamenii. Plâng pentru că nu vor să plece”.

Fiica unei paciente: „Asta nu mă interesa pe mine dacă aveau autorizație, dar erau spălați, erau curați, mâncau. Mă duceam, sunam la poartă, mă primeau, niciodată nu s-a pus problema să nu mă primească”.

Proprietarii de azile invocă un abuz al autorităților

Căminul privat funcționează la o adresă de cinci ani și îi aparține antrenorului de volei, Mihai Duță de la Rapid. Deși polițiștii susțin că au găsit mizerie și mâncare expirată, bărbatul invocă un abuz al autorităților și neagă acuzațiile.

R: Autorizația de ce nu era prelungită?

Mihai Duță, proprietarul azilului privat din Sectorul 6: „Din fericire pentru mine am lipsit două luni din țară, m-am recăsătorit și m-am întors. Și a expirat. Mi-am asumat, plătesc amenzi, au venit și mi

s-au dat amenzi de 10.000 de euro, nici o problemă, le-am achitat. Lucrurile care țin de mine și de organizarea mea mi le asum, dar toată vânătoarea de fantome, cu „nu mâncau, bătuți” nu există în acest cămin”.

În căminul din strada Alizeului, Sector 6, au fost descoperite 25 de persoane. 19 sunt femei, iar restul sunt bărbați. Cei mai mulți dintre vârstnici nu puteau merge singuri. Majoritatea au ajuns la alte cămine din București sau la spitale, dar au fost și persoane luate acasă de aparținători.

Aparținător: „Nu este adminisbil să vii noaptea. Era ora 20.30-21.00. Oamenii de acolo erau în pătuțurile lor, aranjați, mâncați, ai mei stăteau și la televizor”.

Pacienții vor să se întoarcă la cămine

Silvia Torhan și fiul său au ajuns în urmă cu doi ani în căminul percheziționat, marți seară, în Capitală. Femeia este alături de fiul său - de 65 de ani - care suferă de o semipareză și are nevoie constantă de ajutor. Amândoi vor să se întoarcă în azilul privat, unde spun că erau tratați exemplar.

Silvia Torhan, bătrână mutată din azil: „Am vârsta pe care o am, am gătit acasă, dar mâncare mai bună ca la omul ăsta nu am văzut. În primul rând făceau o ciorbă din bucăți de zarzavat așa cum se cere. Ne-a făcut ciulama de ciuperci. Ne făceau chiftele cu piure de cartofi alături și cu un sos deasupra. Ne punea scutecele curate, venea asistenta și ne lua tensiunea”.

R: Dacă ați fi întrebat acum dacă ați vrea să vă întoarceți, ce ați răspunde?

Radu, fiul bătrânei: „Da. Sincer, da!”

O situație neobișnuită s-a petrecut și în fața unui azil privat din Râmnicu Vâlcea pe care autoritățile au vrut să-l inchidă și să îi mute de acolo pe cei 39 de bătrâni aflați în îngrijire. Angajații centrului au refuzat să deschidă porțile, iar reprezentanții instituțiilor statului s-au lăsat păgubași după ce au aflat că nici procurorii nu au găsit un motiv să ceară mandat de intervenție în forță.

Echipele de intervenție au așteptat în fața căminului o oră și jumătate.

Mihai Oprea, prefectul județui Vâlcea: „Cel mai grav era la bucătărie. S-a consatat că nu sunt îndeplinite condițiile și s-a luat măsura închiderii temporare pe șase luni".

Reprezentanții centrului au susținut că problemele de igienă constatate la control pot fi remediate în scurt timp.

Georgeta Radu, reprezentant cămin pentru vârstnici: „Trebuie să vii să controlezi omul, să-i dai măsuri și să-i dai un timp indiferent de ce problemă ar fi, să-i dai un timp de rezolvare”.

Constantin Dumitrescu, patronul căminului pentru vârstnici: „Noi în continuare îi hrănim. Ne-am apucat să reparăm tot ce au spus dânșii. Nu ne-au lăsat nici o zi la dispoziție să remediem. Nu am niciun bătrân bolnav. Întodeauna dacă a fost un bătrân bolnav avem un doctor, asistentă non-stop. Nu se plânge nimeni. Toți sunt sănătoși numai că sunt panicați acum”.

Pe de altă parte, în cazul azilelor din Voluntari de la care a pornit totul, șeful IPJ Ilfov și cei doi adjuncți ai săi și-au anunțat demisiile. Alături de ei a demisionat și șeful poliției Voluntari, care oricum urma să iasă la pensie.

Echipa: Cristina Dobre, Cristian Corchiș, Iulia Fătu, Natașa Paraschiv, Mario Ionescu, Octavian Moldovan.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62360059
Detalii șocante despre ultimele clipe de viață ale pasagerilor submersibilului Titan: Au murit ”ca într-un film de groază”

Pasagerii care au murit pe submarinul Titan ar fi fost conștienți de iminența catastrofei cu doar un minut înainte de implozie, a declarat un expert.

62364722
Pensionari mutați în cearșaf dintr-un cămin din Pipera, închis după o anchetă a Știrilor PRO TV. Erau înfometați și însetați

De la o zi la alta ies la iveală noi orori petrecute căminele de bătrâni. Vinovații încearcă acum disperați să-și ascundă urmele, de teama controalelor.  

62182027
Azilele groazei: „Mergeau goi pe balcoane”. Bătrânii scriau bilețele cu mesajul „ajutor” și le aruncau pe stradă

Noi nereguli ies la iveală în urma controalelor-maraton în centrele de îngrijire din toată țara.  

Recomandări
examen bacalaureat scoala elevi
Guvernul a anunțat un set de măsuri urgente împotriva violenței în școli. Profesorii vor avea un rol vital

Grupul de lucru interministerial pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, convocat de premierul Luca Niculescu în urma incidentelor grave din ultimele zile, a decis vineri un set de măsuri urgente pentru combaterea fenomenului.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 39 39
Imagini false cu jandarmi care ar fi cedat în fața protestatarilor, distribuite pe TikTok. Reacția oficială a Jandarmeriei Române

Jandarmeria Română avertizează asupra unor imagini false, generate cu ajutorul inteligenței artificiale, care circulă pe rețelele de socializare și în care apar presupuşi jandarmi îngenuncheați în fața unui grup de protestatari. 

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.