Primăria Voluntari știa de azilele groazei. Reacția instituției lui Florentin Pandele: I-a dat în judecată pe reclamanți

×
Publicitate

Toate aceste situatii scandaloase din azile sunt dovada clară că sistemul de asistență socială trebuie refăcut din temelii, dar și că unii dintre oamenii care fac parte din el sunt indolenți și chiar părtași cu cei care au umilit și chinuit bătrâni.  

În cazul căminelor din Voluntari, de la care a pornit scandalul național, au existat mai multe plângeri din partea vecinilor, către toți cei care ar fi trebuit să meargă în control. Însă, după cum arată documentele, inspectorii ajunși acolo au scris negru pe alb, la final, că totul a fost rezolvat.

La o săptămână de la deschiderea centrului de îngrijire Ștefan cel Mare din Pipera- Voluntari, mai mulți vecini au sesizat primăria din Voluntari și au cerut informații despre imobilul aflat în apropierea caselor lor.

Potrivit documentelor consultate de jurnaliștii de la Centrul de Investigații Media, oamenii au întrebat în scris încă din octombrie 2021 dacă s-a schimbat destinația imobilului și asta pentru că în casa de lângă au apărut "în jur de 20 de persoane cu dizabilități dar și personal auxiliar aferent".

Cei care locuiesc în vecinatea azilului s-au plâns de mirosul urât care venea de la fosa septică, dar și că au găsit recipiente cu pastile aruncate peste gard la ei în curte. În plus, personalul din centru ar fi fost insuficient, periodic veneau ambulanțe, iar din demisolul imobilului se auzeau țipete, gemete după altercații.

Primăria Voluntari i-a dat în judecată pe vecinii care au reclamat situația de la azile

Sesizările au continuat aproape lună de lună, iar respectivii au trimis reclamații, rând pe rând, la Direcția de Sănătătate Publică Ilfov și Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Garda de Mediu și Agenția Județeană de Plăți și Asistență Socială Ilfov, inclusiv la poliție. 

Multe dintre plângeri au fost trimise direct primăriei din Voluntari, instituție dată anul trecut în judecată de reclamanți pentru că nu primeau niciun răspuns.

Silviu Munteanu, avocat: ”Am făcut mai multe plângeri nesoluționate și ne-am trezit dați în judecată și ni s-au cerut daune morale de 3.000 de euro pentru că am făcut sesizări la instituțiile abilitate pentru neregulile din centru”.

Marți, la o săptămână de la demararea anchetei, autoritățile locale din Ilfov, primarul și viceprimarul din Voluntari refuză să vorbească.

- Ne puteți transmite solicitare scrisă pe adresa de e-mail.

- Nu poate să își facă nimeni timp să vb cu noi?

- Din păcate, nu este nimeni.

- Vreau să mergem până la dl viceprimar.

- Nu pot să vă conduc acolo”.

După valul de petiții, acum un an, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități a demarat un control la căminele din Voluntari.

Totul era perfect în rapoartele autorităților

Trei inspectoare au scris un raport cu neregulile, 24 la număr, și au fixat termene clare în care să fie remediate. Acestea au cerut să fie angajat mai mult personal pentru îngrijirea bătrânilor. Apoi au găsit 8 bătrâni găzduiți la demisolul clădiri, în frig și pe întuneric.

Tot în documente, inspectoarele au făcut referire la mâncarea pe care o primeau bolnavii, care trebuia schimbată, dar și la faptul că spațiul este mic și fără zone de recreere. În plus, solicitau ore de consilere psihologică, dar și să le fie reînnoite oamenilor actele expirate. Toate aceste lucruri trebuiau făcute până în februarie anul acesta.

Strigător la cer este faptul că, în luna martie, autoritățile care au venit în control au întocmit un raport conform căruia aceste probleme au fost remediate. Un lucru care este departe de adevăr, având în vedere condițiile de lagăr găsite și descrise de anchetatorii care au descins la fața locului câteva luni mai târziu și în baza cărora a fost retrasă licența de funcționare a centrului.

Până acum, șefii a șase institutii care ar fi trebuit să se ocupe de vârstnici au fost demiși sau și-au dat demisia. Iar ministrul Muncii, în subordinea căruia se află cele mai multe instituții care se ocupă de căminele de bătrâni, spune acum, în ceasul al 12-lea, că vrea să schimbe legea privind acreditarea căminelor.

Klaus Iohannis, despre azilele groazei: ”Este o rușine națională”

Acum de exemplu, pentru avizarea unui cămin, este nevoie de o declarație pe proprie răspundere, atașată unui dosar care poate sau nu fi continuată de controale.

Întreg sistemul de asistență socială ar trebui schimbat din temelii. De la ușurința prin care se obțin autorizații de funcționare, pâna la controale făcute în teren de autorități. În prezent, funcționează o serie de instituții în subordinea Ministerului Muncii și al Sănătății, însă niciuna nu se ocupă așa cum trebuie. Conform legii, instituțiile ar trebui să fie obligate să facă diferite controale periodice și să aplice sancțiuni.

În cazul căminelor din Voluntari, inclusiv președintele țării a cerut să fie trași la răspundere toți vinovații.

Klaus Iohannis: ”Chestiunea cu azilele groazei este una foarte complicată. Este o rușine națională. Măsurile care vor fi luate trebuie să taie răul de la rădăcină. Aici sunt mulți vinovați, dar nu toți pot fi încadrați la fel. Trebuie văzut cine a știut și nu a acționat. Vinovați sunt toți cei care au știut și nu au făcut nimic”.

De la începutul săptămânii, autoritățile fac zilnic controalele în toate centrele și căminele de bătrâni și copii din țară.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Rusia lui Putin a primit o lovitură puternică din partea Norvegiei când credea că a câștigat războiul
Citește și...
Un tânăr de 18 ani a murit înecat în Siret după ce a încercat să salveze o capră

Tragedie în județul Suceava. Un tânăr de 18 ani s-a înecat în râul Siret, după ce a sărit în apă ca să salveze o capră căzută în vâltoare.  

Incendiu de proporții la o hală din Caracal. Zeci de pompieri au fost mobilizaţi la faţa locului de urgenţă

Flăcări uriaşe şi un fum gros au cuprins, marți la prânz, o hală din Caracal, unde se făceau dezmembrări auto.

 

Un tânăr din Iași și-a ucis tatăl în bătaie, într-un acces de furie. ”Vă omor pe toți, mâine toți sunteți în sicriu!”

O ceartă în familie s-a încheiat tragic într-un sat din județul Iași. Un tânăr de 19 ani, supărat că sora lui a fost alungată de acasă, a răbufnit și, potrivit procurorilor, și-a ucis tatăl în bătaie. Băiatul a fost reținut pentru omor.  

Recomandări
Răspunsul șefei UE după ce i s-a cerut să blocheze fondurile PNRR ale României din cauza „amendamentului Fritz” (Surse)

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacționat după ce două mari grupuri politice din UE i-au cerut condiționarea fondurilor PNRR alocate României după scandalul Dominic Fritz.

Cum poți afla cât ai cotizat la pensia publică și când te poți pensiona. Noua platformă lansată de Casa de Pensii

Vom putea afla mai ușor câți ani am contribuit la sistemul public de pensii și când ne-am putea retrage din activitate.

Hotelul din Saturn unde s-au îmbolnăvit zeci de turiști fusese sancționat cu 3 zile în urmă. Neregulile nu au fost remediate

Este o vacanță de groază pentru zeci de turiști, mulți cu copii, cazați la un hotel din stațiunea Saturn. Cu toții au făcut o toxiinfecție alimentară severă. Autoritățile au activat Planul Roșu și au trimis zeci de ambulanțe la fața locului.