Povestea prințului William și a prințesei Kate. Cum a arătat nunta regală în urmă cu 15 ani | GALERIE FOTO

Profimedia william and kate 9
Profimedia

La 29 aprilie 2011 avea loc, la Catedrala Westminster din Londra, nunta regală a prinţului William cu Catherine „Kate" Middleton, fiind cel mai aşteptat eveniment monden al anului.

Arhiepiscopul de Canterburry, şeful bisericii anglicane, Rowan Williams, a oficiat ceremonia, William şi Kate jurându-şi credinţă în faţa celor aproape 2.000 de invitaţi prezenţi la catedrală, dar şi în faţa a milioane de telespectatori.

Cum s-au cunoscut William și Kate

Prinţul William şi Kate Middleton s-au cunoscut în 2001, în perioada studiilor de la Universitatea „Saint Andrews", din Fife, Scoţia, participând la mai multe cursuri comune. Adevărata poveste de dragoste a început în 2003, la un an după ce s-au mutat în acelaşi cămin, împreună cu alţi studenţi. În decembrie 2003, cei doi îndrăgostiţi erau împreună, iar în martie 2004 au fost publicate fotografii cu ei la schi. Prezenţa lui Kate şi a părinţilor ei la ceremonia de absolvire a lui William, la Şcoala militară Sandhurst, a dat relaţiei un statut oficial, în decembrie 2006. S-a vorbit şi de o ruptură a relaţiei în aprilie 2007.

Cei doi s-au logodit în octombrie 2010, în timpul unei vacanţe private în Kenya, când prinţul William i-a oferit viitoarei sale soţii un inel cu safir încrustat cu diamante - care i-a aparţinut mamei sale, prinţesa Diana. Logodna a fost anunţată oficial la 16 noiembrie 2010, de responsabili ai Clarence House. Câteva zile mai târziu, la 23 noiembrie 2010, au fost confirmate data şi locul de desfăşurare a ceremoniei, respectiv în ziua de vineri, 29 aprilie 2011, la Westminster Abbey. Pe 12 decembrie 2010, Palatul Buckingham a publicat fotografiile oficiale de logodnă, notează https://www.westminster-abbey.org/, scrie Agerpres.

În perioada de dinainte de nuntă, Kate Middleton a participat la multe evenimente de înalt profil regal, remarcându-se în special prin graţie şi farmec natural.

Citește și
Horoscop 28 aprilie 2026, cu Neti Sandu. Zodia care va primi bani din surse colaterale

Pe 21 aprilie 2011, regina Elisabeta a II-a şi-a dat oficial acordul pentru căsătoria prinţului William cu Kate Middleton printr-un document istoric, scris de mână pe pergament şi bogat ilustrat, relata Reuters. Potrivit Actului privind Căsătoriile Regale din 1772, monarhul britanic are îndatorirea de a-şi da consimţământul oficial pentru căsătoriile copiilor săi şi ale descendenţilor direcţi ai regelui George al II-lea, care a domnit în secolul al XVIII-lea. Instrumentul de Consimţământ, unul dintre puţinele documente care poartă semnătura reginei „Elizabeth R", a fost pecetluit cu Marele Sigiliu al Regatului, fiind înmânat lui William şi Kate după nuntă. Pergamentul, folosit numai pentru cele mai importante documente de stat, a fost ilustrat de o echipă de copişti şi pictori ai Coroanei Britanice.

Kate Middleton şi-a petrecut ultima noapte de celibat la Londra, în apartamentul regal de la Goring Hotel, alături de familie şi de prieteni. A doua zi, viitoarea mireasă a părăsit hotelul însoţită de tatăl său, fiind urmaţi la intervale de timp prestabilite, de mama sa şi de fratele său, James, apoi de Philippa Middleton, sora miresei, principala domnişoară de onoare. La rândul lor, membrii familiei regale au părăsit Palatul Buckingham în ordinea rangului. Membrii familiilor regale străine au sosit primele la Catedrala Westminster. Au urmat prinţul Andrew, apoi prinţul Charles şi soţia sa, ducesa de Cornwall, iar în cele din urmă, regina şi prinţul consort, ducele de Edinburgh.

Prinţul William şi fratele său, prinţul Harry, cavaler de onoare, au sosit la Catedrala Westminster îmbrăcaţi în uniforme militare. William, membru a trei corpuri de armată şi pilot de salvare în cadrul Royal Air Force, a ales uniforma de colonel al regimentului de gardă irlandez: caschetă neagră, tunică roşie, ornată cu o eşarfă roşie-aurie, dar fără sabie. Harry, cavalerul principal de onoare, a purtat uniforma de căpitan de cavalerie, iar tatăl lor, prinţul Charles - pe cea de amiral al Royal Navy.

Kate Middleton a impresionat cu rochia de mireasă

Atât prinţul William cât şi Kate Middleton au sosit la Catedrala Westminster în limuzine Rolls-Royce regale. Secretul cel mai bine păstrat al nunţii princiare a fost dezvăluit chiar înaintea ceremoniei, atunci când Kate a coborât din maşină şi a etalat în toată splendoarea rochia sa de mireasă, de culoarea fildeşului, cu broderie pe umeri şi cu o trenă de 2,70 metri. Rochia a fost concepută de Sarah Burton, directoare artistică a casei de creaţie Alexander Mc Queen. Pe cap a purtat o diademă şi un voal lung.

„Da", a spus ea câteva minute mai târziu în faţa arhiepiscopului de Canterbury, Rowan Williams. Cu o voce încărcată de emoţie, dar clară, ea a promis să-l iubească, să-i ofere alinare, să-l respecte şi să-l sprijine pe prinţul William. Însă nu i-a jurat supunere soţului ei, urmând astfel exemplul Dianei, mama lui William. Slujba a durat puţin mai mult de o oră, fiind acompaniată de imnurile interpretate de un cor de copii şi în sunetul a şapte trompete, tradiţie păstrată de la încoronarea lui Wilhelm Cuceritorul în 1066. Verigheta miresei a fost confecţionată de bijutierul oficial al Coroanei, Harry Collins, dintr-o pepită de aur din Ţara Galilor aflată în posesia familiei regale. Mirele a decis să nu poarte verighetă.

La sfârşitul ceremoniei religioase, drumul spre Palatul Buckingham a fost parcurs de cuplul regal într-o caleaşcă de basm, descoperită, în roşu şi auriu (modelul 1902 State Landau), construită pentru regele Edward al VII-lea în 1902. O recepţie a fost oferită, apoi, de regina Elisabeta a II-a, bunica prinţului William, în prezenţa a 600 de invitaţi. Spre seară a avut loc o cină cu 300 de persoane, completată cu momente dansante.

Pe lista invitaţilor care au participat la nunta prinţului William cu Kate Middleton s-au aflat personalităţi din lumea muzicii, a sportului, a filmului, dar şi membri ai familiilor regale străine, veterani de război, reprezentanţi ai asociaţiilor sprijinite de prinţul William, ambasadori la Londra.

Regretata Regină le-a oferit titluri

Cu puţin timp înainte de căsătorie, prinţul William şi Kate Middleton au primit titlurile de duce şi ducesă de Cambridge din partea reginei Elisabeta a II-a, potrivit anunţului făcut de Palatul Buckingham. Prinţul William a devenit, de asemenea, conte de Strathearn (Scoţia) şi baron de Carrickfergus (Irlanda de Nord), Kate devenind, totodată, contesă de Strathearn şi baroneasă de Carrickfergus, după căsătoria lor de la Westminster Abbey.

Astăzi, ei sunt părinţii a trei copii: prinţul George Alexander Louis (n. 22 iulie 2013), prinţesa Charlotte Elizabeth Diana (n. 2 mai 2015) şi prinţul Louis Arthur Charles (n. 23 apr. 2018).

Catherine Middleton s-a născut pe 9 ianuarie 1982, în oraşul Reading (Berkshire), din sudul Marii Britanii. A avut o copilărie fericită alături de mama sa, Carole, stewardesă, şi de tatăl ei, Michael, dispecer la compania aeriană „British Airways". Catherine mai are o soră mai mică, Philippa şi un frate mai mic, James. Părinţii săi au făcut avere cu o firmă de vânzări online.

A studiat la Colegiul Marlborough, apoi, la 19 ani, s-a înscris la Universitatea „Saint Andrews", din Fife, Scoţia şi a absolvit, în 2005, cu un master în Istoria Artei. Catherine Middleton s-a ocupat, pentru o perioadă, de achiziţionarea de accesorii pentru firma de confecţii Jigsaw, din Londra.

Prinţul William este fiul cel mare al regelui Charles al III-lea şi al primei sale soţii, Diana. William Arthur Philip Louis a venit pe lume pe 21 iunie 1982, la Spitalul Saint Mary din Paddington, Londra. Fratele său, prinţul Henry Charles Albert David (Harry) s-a născut la 15 septembrie 1984. A absolvit în 2005 Universitatea „St. Andrews'' din Scoţia. S-a alăturat, apoi, Academiei Militare Regale „Sandhurst", continuând astfel o lungă tradiţie de familie. William este membru a trei corpuri de armată şi pilot de elicopter pentru misiuni de salvare desfăşurate de Royal Air Force.

Este cavaler al Ordinului Jartierei (2008), cea mai veche decoraţie regală şi deţine Ordinul de Thistle (2012) - ordin al cavaleriei scoţiene - acordate de „mult regretata sa bunică", regina Elisbeta a II-a.

Prinţul William a lucrat în sprijinul fostei suverane Elisabeta a II-a (1926-2022) şi al familiei regale, prin programul său de activităţi caritabile, îndatoriri regale şi angajamente în Marea Britanie şi de turnee oficiale în străinătate.

A devenit moştenitor al Coroanei după ascensiunea la tron a tatălui său, la moartea reginei Elisabeta a II-a, pe 8 septembrie 2022. Regele Charles al III-lea i-a conferit titlul de Prinţ de Wales, iar Kate a devenit Prinţesă de Wales.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură pentru Ana Bărbosu! Suspendare aspră pentru româncă + Ce urmează
Lovitură pentru Ana Bărbosu! Suspendare aspră pentru româncă + Ce urmează
Citește și...
Kate Middleton a purtat un colier cu semnificație specială, la un eveniment dedicat Reginei Elisabeta. FOTO

Prințesa de Wales, Chaterine, și Prințul William au participat la un eveniment pentru a marca o aniversare foarte specială: 100 de ani de la nașterea Reginei Elisabeta.

Kate Middleton a atras toate privirile la slujba de Paște, unde a apărut alături de Prințul William și copiii lor. FOTO

Prințesa Catherine (Kate Middleton), Prințul William și copiii lor s-au alăturat familiei regale la slujba de Paște de la Capela St. George, Castelul Windsor.

Imagini inedite cu Kate Middleton. Prințesa de Wales, surprinsă în timpul unei vizite la o berărie din Londra. FOTO

Prințesa de Wales, Kate Middleton, a participat la o vizită la o berărie din Londra alături de Prințul William, unde s-a întâlnit cu producători locali și a aflat mai multe despre berăriile artizanale din zonă.

Recomandări
Moțiunea de cenzură PSD-AUR împotriva Guvernului Bolojan a fost depusă la Parlament. Au fost strânse semnăturile

Moţiunea de cenzură iniţiată de grupurile parlamentare PSD, AUR şi PACE - Întâi România a fost depusă marţi la Parlament.

Detalii din culisele elaborării moțiunii de cenzură PSD-AUR: Cum au amplificat episodul „șobolanii”

PSD, AUR și PACE au anunțat că vor depue marți la Parlament moțiunea de cenzută împotriva Guvernului Bolojan. În cadrul pregătirii moțiunii, inițiatorii au operat modificări semnificative de formulare în textul documentului.

Oficial. S-a stabilit data moțiunii de cenzură depusă de PSD și AUR împotriva Guvernului Bolojan. Când se votează

Moţiunea de cenzură depusă de PSD, AUR şi PACE - Întâi România va fi citită miercuri în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, iar pe data de 5 mai va fi dezbătută şi votată.