Transformarea lui Justin Bieber: cum arată la jumătate de an după ce a dezvăluit că suferă de boala Lyme

62127602
Profimedia

La începutul anului, Justin Bieber își șoca fanii cu afirmația că a fost diagnosticat cu două afecțiuni grave: boala Lyme și mononucleoză. După un tratament riguros, artistul pare că și-a revenit fizic și psihic.

Justin Bieber a fost victima depresiei și s-a luptat luni de zile cu diverse probleme fizice și psihice, înainte că un medic să îi puna diagnosticul corect. “Oamenii tot spuneau că Justin Bieber arată ca naiba, că e pe amfetamină, însă nu și-au dat seama că am fost diagnosticat recent cu boala Lyme. Și nu doar atât, dar am suferit și de mononucleoză cronică – lucruri care mi-au afectat pielea, funcțiile creierului, energia și sănătatea în general. (…) Au fost doi ani grei, dar cu tratamentul potrivit sper să înving aceasta boală incurabilă și să revin mai puternic ca niciodată”, mărturisea Bieber pe Instagram la începutul anului 2020.

 

 

Justin Bieber


Cu ajutorul tratamentului potrivit, dar și cu sprijinul soției sale Hailey, Justin Bieber este din nou într-o formă bună, atât fizic, cât și psihic. Pe partea psihică, îmbunătățirea se datorează unor medicamente pe care artistul le-a luat ca să învingă depresia.

Justin Bieber

În ceea ce privește însă look-ul său, Bieber îi datorează mulțumiri soției sale care în timpul carantinei a făcut miracole cu tenul lui. În plus, cântărețul are o dietă alimentară destul de strictă și a mărturisit că a renunțat la zahăr și gluten. Pe lângă dietă, Bieber face și mult sport.


Cei doi au filmat un vlog împreună, în care le povestesc fanilor despre “rutina de înfrumusețare” pe care Hailey i-o aplică lui Justin Bieber.

Justin Bieber


“Justin are o piele foarte frumoasă, însă în ultimii ani s-a confruntat cu acneea. Dar cum eu sunt super pasionată de îngrijirea pielii, mai ales acum în carantină, când am mult timp la dispoziție, i-am spus că la finalul carantinei va avea o piele perfectă, strălucitoare, pentru că mă voi ocupa personal de asta”, a spus Hailey Bieber.


“Îmi stoarce coșurile, îmi aplică tot felul de creme și măști”, a spus și Justin Bieber.

 Vezi VIDEO: Mesajul lui Simon Cowell pentru marea finală naţională Românii au talent

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Brad Pitt, schimbare de look. Cum arată actorul după o pauză de câteva luni de la covorul roșu

În plină pandemie de coronavirus, și Hollywood-ul este în carantină. Vedetele au luat o pauză de la evenimentele mondene și aparițiile glam pe covorul roșu, iar Brad Pitt nu pare că face eforturi prea mari ca să își întrețină statutul de “sex simbol”.

Tenorul Andreea Bocelli și familia sa, infectați cu coronavirus: "O tragedie"

Celebrul tenor italian Andrea Bocelli a mărturisit că a fost diagnosticat cu coronavirus și că a avut sentimentul că "trăieşte un coşmar".

Filmul care va fi lansat în cinematografele din SUA în plină pandemie: "Oferă speranţă"

Filmele au oferit mereu o evadare din noianul de griji zilnice. Dar iată că acum realitatea a fost mai puternică decât iluziile de pe marele ecran.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

Primele arestări după violențele din Piața Victoriei. Ce profil au inculpații. Unul nu are domiciliul în România

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins propunerile de arestare preventivă formulate de procurori pe numele a patru dintre cele cinci persoane reţinute după ce au provocat violenţe la protestul fermierilor din Piaţa Victoriei. 

Reacția României la propunerea șefei CE pentru Canada. Ce ar însemna statutul de „membru asociat” al UE

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, afirmă că invitaţia lansată de șefa Comisiei Europene, care propune Canadei statutul de „membru asociat” al UE, face parte dintr-o direcţie de aliniere strategică accelerată.