Taylor Swift, Oasis şi Sean „Diddy” Combs, printre vedetele care au ţinut primele pagini ale ziarelor

62326689
StirilePROTV

De la turneul lui Taylor Swift „Eras”, care a doborât recordul de încasări, la arestarea lui Sean ''Diddy'' Combs, în anul 2024 multe vedete au ţinut primele pagini ale ziarelor, relatează Reuters.

Lista principalelor evenimente:

Taylor Swift a câştigat mai multe premii, a lansat un alt album de succes şi a susţinut turneul ''Eras'', primul care a avut încasări de peste 1 miliard de dolari. Concertele artistei programate în Viena au fost anulate după ce autorităţile au dejucat un atentat terorist. Taylor Swift a încheiat etapa europeană a turneului ''Eras'' în Londra, iar întregul turneu s-a finalizat cu un show în Vancouver, pe 8 decembrie.

Taylor Swift

Rapperul şi producătorul american Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la acuzaţii potrivit cărora şi-ar fi folosit imperiul de afaceri, inclusiv casa sa de discuri Bad Boy Entertainment, pentru a abuza sexual femei. Rapperul a respins acuzaţiile, iar avocaţii au susţinut că activităţile sexuale descrise de procurori au fost consensuale.

sean diddy combs


Liam Payne
, fost membru al trupei One Direction, a fost găsit mort după ce a căzut de la balconul unei camere de hotel aflate la etajul al treilea în Buenos Aires. Moartea artistului a atras un val de omagii din partea fanilor.

Liam Payne

Oasis a anunţat o serie de concerte ale trupei reunite. Fanii au aşteptat multe ore la cozi virtuale pentru a cumpăra bilete, însă au fost surprinşi de preţuri ridicate, ca parte dintr-o schemă de „preţuri dinamice”, fapt ce a dus la deschiderea unei anchete împotriva platformei Ticketmaster.

Oasis

Un judecător din New Mexico a respins acuzaţiile de omor prin imprudenţă formulate împotriva actorului Alec Baldwin, dând dreptate avocaţilor apărării care au susţinut că procurorii şi poliţia au ascuns dovezi referitoare la provenienţa muniţiei reale care a ucis-o pe directoarea de imagine Halyna Hutchins atunci când actorul a îndreptat arma către ea pe platoul de filmare a westernului ''Rust'', în 2021.

Armuriera Hannah Gutierrez a fost găsită vinovată pentru omor prin imprudenţă şi condamnată la 18 luni de închisoare. Filmul ''Rust'' a avut premiera în noiembrie la un festival de film polonez de mică anvergură.

Harvey Weinstein

Condamnarea din 2020 a lui Harvey Weinstein pentru agresiune sexuală şi viol a fost anulată de instanţa supremă din New York, redeschizând cazul emblematic care a alimentat mişcarea #MeToo.

justin timberlake

Cântăreţul Justin Timberlake a pledat vinovat într-un tribunal din New York la o acuzaţie mai puţin gravă decât conducerea sub influenţa alcoolului - conducere în stare de incapacitate - după ce a fost arestat când poliţia a văzut că nu a oprit la semnul stop şi nu a păstrat banda de circulaţie.

Discul „Cowboy Carter”, al lui Beyonce, a devenit primul album al unei femei de culoare care a ajuns pe prima poziţie în topul Billboard al albumelor country.

Beyoncé

„Inside Out 2” a devenit filmul de animaţie cu cele mai mari încasări din toate timpurile după ce a obţinut 1,698 de miliarde de dolari la box-office.

INSIDE OUT

Anul acesta ne-au părăsit: actorii Donald Sutherland, James Earl Jones, Maggie Smith, Shannen Doherty, Carl Weathers şi Louis Gossett Jr., producătorul muzical Quincy Jones şi cantautorul Kris Kristofferson, printre alţii.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Felicitarea de Crăciun lansată de Harry și Meghan. Cum apar copiii cuplului princiar

Harry și Meghan au lansat o felicitare pentru sărbătorile de Crăciun. Felictarea e compusă dintr-un colaj de șase fotografii considerate semnificative din viața ducilor de Sussex.

Prințul Harry și Meghan Markle au publicat o fotografie rară cu copiii lor. „Vă dorim sărbători fericite”

Ducele și Ducesa de Sussex au împărtășit o fotografie rară cu cei doi copii ai lor pe felicitarea oficială de Crăciun. Aceasta face parte dintr-o serie de șase fotografii de pe felicitare, care conține mesajul: „Vă dorim sărbători fericite”.

Tom Cruise a fost premiat de US Navy pentru rolul său din „Top Gun”. „Sunt foarte mândru de asta”

Marina americană (US Navy) l-a recompensat pe starul hollywoodian Tom Cruise pentru că "a stimulat recrutarea de piloţi" după ce a interpretat rolul locotenentului Pete "Maverick" Mitchell în primul film din seria cinematografică "Top Gun".

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Cum apare pe hărți Lacul Ontario, redenumit America de Trump. Cel mai puternic om al lumii a trecut acum la gâștele canadiene

Lacul Ontario apare începând de duminică drept Lacul America pe hărțile Google destinate utilizatorilor din SUA, pentru restul lumii el rămând cu denumirea sa corectă. După schimbarea numelui lacului, Trump a trecut acum la gâștele canadiene.

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.