Starul american George Clooney a devenit oficial cetățeanul altei țări. ”Acesta a fost motivul principal”

×
Publicitate

George Clooney, soţia sa Amal Alamuddin şi cei doi copii ai lor sunt cetăţeni francezi. Aceasta a fost oficializată printr-un decret din 26 decembrie, publicat în Jurnalul Oficial din 27 decembrie, scrie Le Figaro.  

Actorul, care petrece mult timp în Europa şi în special în Franţa, nu a făcut publică cererea sa. Dar, la fel ca mulţi profesionişti de la Hollywood, actorul este din ce în ce mai nemulţumit de politica condusă de Donald Trump în ţara sa.

Familia a depus o cerere oficială la autorităţile din Var, unde deţine o proprietate în Brignoles din 2021. În acelaşi timp cu George Clooney, soţia sa Amal Alamuddin şi cei doi copii ai lor, Alexander şi Ella, au devenit cetăţeni francezi.

„Îmi place cultura franceză şi limba voastră, chiar dacă după 400 de zile de cursuri sunt tot la fel de slab”, a explicat George Clooney la microfonul RTL, la începutul lunii decembrie. „Cel mai fericit loc pentru noi este ferma aceasta, unde copiii se distrează, aşa cum am făcut şi eu când eram mic în Kentucky. Îmi place foarte mult viaţa pe care o ducem acolo”, a adăugat el, referindu-se la proprietatea lor din Var. ”Aici nu facem poze copiilor noştri. Nu sunt paparazzi ascunşi la ieşirea de la şcoală. Este esenţial pentru noi. Voiam un loc unde copiii noştri să aibă şansa de a duce o viaţă normală. Acesta a fost motivul principal”.

Cumpărată în 2021 de cuplu, proprietatea include o clădire din secolul al XVIII-lea situată în mijlocul unui teren de 172 de hectare, cu piscină şi teren de tenis.

În martie, preşedintele Statelor Unite l-a calificat pe star drept „actor de mâna a doua”, după ce actorul şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la libertatea presei în Statele Unite.

Piesa „Good Night, And Good Luck”, de pe Broadway, i-a dat de gândit. Adaptată după filmul pe care l-a produs, aceasta este un thriller care prezintă jurnalişti confruntaţi cu misterele puterii americane.

Clooney, despre Trump: ”Nu-mi pasă că mă numește actor de mâna a doua”

Potrivit lui Clooney, mesajul este că „adevărul şi integritatea jurnalistică rezistă fricii de dezinformare”. Un discurs care găseşte ecouri în actualitate, cu „un guvern căruia îi place să aplice amenzi sau să folosească companiile pentru a-i umili şi a-i speria pe jurnalişti”, a declarat el la microfonul CBS.

Fervent democrat, actorul nu regretă deloc declaraţiile sale, chiar şi după batjocura lui Trump. „Nu-mi pasă că mă numeşte actor de mâna a doua”, a replicat George Clooney la CBS.

„Îl cunosc pe Donald Trump de foarte mult timp. Meseria mea nu este să-i fac pe plac preşedintelui Statelor Unite. Meseria mea este să încerc să spun adevărul când pot şi când am ocazia”.

Vedeta din „Ocean’s Eleven” se declară conştientă că „această idee nu poate fi pe placul tuturor”. Dovada este că „Elon Musk a spus deja ce părere are despre mine”, glumeşte el. Actorul reaminteşte că are „dreptul de a-şi exprima adevărul, chiar dacă acesta este contrar celui al republicanilor”.

Săptămâna trecută, o altă personalitate de la Hollywood şi-a exprimat dorinţa de a deveni cetăţean francez: Jim Jarmusch. Regizorul a precizat că a demarat demersurile necesare, fiind în căutarea „unui loc care să-i permită să evadeze din Statele Unite”. „Demersurile sunt în curs, a declarat el pentru France Inter. Sunt puţin în întârziere, dar da, o voi face”. 

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Jennifer Lopez, apariție spectaculoasă de Crăciun. Cum s-a pozat vedeta la 56 de ani. GALERIE FOTO

Jennifer Lopez a adus un aer festiv și adorabil Crăciunului, purtând un coc lejer cu fundiță din catifea burgundy, care a transformat-o în cel mai dulce „cadou” al sărbătorilor. Mai mult, ea a petrecut serile în pijamale alături de oamenii dragi ei. 

Vera Wang, apariție spectaculoasă de Crăciun. Ce ținută a purtat creatoarea de modă. FOTO

În ultimul deceniu, Wang și-a petrecut Crăciunul la Miami alături de cele două fiice ale sale, Cecilia Becker, în vârstă de 35 de ani, și Josephine Becker, de 32 de ani.

Timothée Chalamet a împlinit 30 de ani. Actorul și-a surprins fanii cu fotografii din copilărie. GALERIE FOTO

Timothée Chalamet a împlinit 30 de ani. Actorul și-a sărbătorit aniversarea sâmbătă, 27 decembrie, marcând momentul printr-o postare pe Instagram.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.