Marea petrecere a toamnei se intoarce. BALKANIK! FESTIVAL, a doua editie

60607256

Odata cu coacerea strugurilor si cu echinoctiul de toamna, sarbatorim din nou spiritul balcanic, traditiile, autenticitatea regiunii noastre, prin muzica, dans si multa veselie. 

Balkanik Festival se afla anul acesta la cea de-a doua editie si va avea loc, ca si anul trecul, in Gradina Uranus din Bucuresti, intre 21 si 23 septembrie. Balkanik Festival este primul festival de muzica si cultura balcanica din Romania, iar in centrul sau se afla omul, multiculturalismul si expresia umana in cea mai pura
si autentica forma.

Din 2011, Balcanii si-au deschis portile catre Europa. In Romania au luat nastere unele dintre cele mai vechi si longevive trupe de muzica balcanica. Potentialul tarii noastre in acest domeniu artistic este foarte mare, insa evenimentele care sa aduca in atentia publicului muzica etnica si noile tendinte, amestecul intre vechi si nou, au fost pana acum sub nivelul cererii.

Interesul fata de muzica balcanica a crescut in ultimii ani iar
in cadrul festivalului, publicul bucurestean, roman si publicul
de pretutindeni, dornic sa descopere autenticul regiunii noastre,
au ocazia sa asculte live formatii indragite si autentice
romanesti si din intreaga zona a Balcanilor.

Trei zile si trei nopti, ca la petrecerile imparatesti, vor fi incununate de muzica unor artisti de talie internationala, din Serbia, Ungaria, Turcia, Bulgaria si Romania, indragiti de publicul amator de muzica balcanica. Patru dintre formatiile prezente se afla pentru prima data la Balkanik Festival, iar la cererea publicului, Baba Zula se intoarce pe scena festivalului.

ORCHESTRA BOBAN SI MARKO MARKOVIC

Serbia Orchestra Boban si Marko Markovic este un ansamblu de suflatori si percutionisti, recunoscut international ca fiind cea mai buna formatie din Serbia din anii ‘80 pana in prezent, castigator a numeroase premii internationale. Pe langa cele 13 albume lansate si sutele de concerte sustinute, orchestra a interpretat in doua dintre filmele lui Emir Kusturica, Underground, distins cu Palme d'Or la Cannes 1995 si Arizona Dream, laureat al Ursului de Aur la Berlinale 1993.

PARNO GRASZT, Ungaria

Numele trupei este de 20 de ani sinonim cu muzica autentica Romani. Membrii trupei au cules ei insisi melodiile pe care le interpreteaza din Paszab, in Szabolcs-Szatmár, de acolo de unde locuiesc, departe de zgomotul lumii. Albumul lor, “Rávágok a zongorára“ (2002), a ocupat locul 7 intre trupele maghiare, in World Music Charts Europe.

In 2003 BBC a realizat un film documentar despre activitatea lor de pastrare a traditiei. Muzica lor a fost prezentata deja peste tot in lume: in 2008 au petrecut timp in India, cercetandu-si radacinile muzicale. In 2009 au sustinut 20 de concerte in SUA, de la New York pana la San Francisco.

BABA ZULA, Turcia

Amestecand intrumente orientale ca darbuka, saz electric si linguri, cu abordari electronice si moderne, Baba Zula creeaza sunete care au fost definite ca “sunetul spatiului din Istanbul”, “Oriental dub” sau “Folk contemporan din Instanbul”.

Baba Zula isi impart mostenirea cu noi prin intermediul muzicii lor, o muzica nascuta din Istanbul si influentata de amintirea unui Istanbul simbolic transmis din generatie in generatie. Baba Zula a compus diferite piese pentru filme iar trupa a aparut in filmul documentar Crossing the Bridge - The Sound of Istanbul al
regizorului Fatih Akin, inclus in selectia oficiala de la Cannes in anul 2005.

FANFARA SHAVALE din ZECE PRAJINI, Romania

Fanfara Shavale din Romania provine din satul Zece Prajini, o asezare din centrul Moldovei, care si-a castigat un renume de invidiat prin cel mai mare numar de fanfare din tara, fiecare barbat stiind sa cante la cel putin un instrument. Incepand cu anul 1999, cei 10 membri ai Fanfarei Shavale promoveaza cu succes muzica traditionala romaneasca si Romani in intreaga lume.

NEDIM NALBANTOGLU & THE BALKAN MESSENGERS, Turcia & Bulgaria

Nedim Nalbantoglu s-a nascut in Turcia, in anul 1966. A studiat 11 ani de Conservator, dupa care si-a continuat studiile la Ecole Normale Supérieure de Musique, in Paris. A colaborat cu muzicieni faimosi, precum violonista rusoaica Tatyana Affanasiev, Ivo Papasov, Devi Arlih si Bruno L’huissiev, Jhonny Griffin, Tooths Thielemans. Nalbantoglu este cunoscut in Franta ca “omul care da viata viorii si o face sa vorbeasca” si este un virtuoz in muzica clasica, jazz, muzica balcanica, turceasca si indiana.

Muzica lui poate fi regasita in peste 25 de albume din numeroase tari. Pentru a sarbatori multiculturalismul si prietenia dintre bulgari si turci, in cadrul Balkanik Festival, Nedim Nalbantoglu urca pe scena alaturi de bulgarii Nesho Neshev, Nikolai Delchev si Salif
Ali.

Biletele pot fi achizitionate din retelele Eventim si MyTicket.

Preturile sunt:
- In avans: 35 lei/ zi, 50 lei abonament 2 zile, 85 lei abonament 3
zile

- La intrare: 45 lei/ zi, 60 lei abonament 2 zile, 95 lei abonament
3 zile

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
60394924
Red Hot Chili Peppers a ajuns in Romania. Care sunt cerintele rockerilor inainte de concert

Fanii legendarei trupe Red Hot Chili Peppers sunt tot mai aproape de momentul la care au visat o viata intreaga: sa-si vada idolii in carne si oase.

60607148
Incidentul care a scos-o definitiv din anonimat. Ce se vede in continuarea acestei imagini. FOTO

Pana acum era o pseudovedeta, dar un incident a adus-o pe prima pagina a tabloidelor din toata lumea.

60565475
"Nu lipsa banilor m-a facut sa ma retrag". Cristi Minculescu explica de ce a parasit trupa Iris

"Sunt doar satul de degradarea morala care ne inconjoara. Ma voi linisti si voi reveni pe scena''.

Recomandări
Arsvom 14
VIDEO. Cum arată acum clădirile ARSVOM, încă devastate, la patru luni de la explozia dronei din Portul Constanța

La patru luni de la explozia dronei ucrainene în Portul Constanța, clădirile Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) au rămas devastate, iar angajații se tem acum de venirea iernii.

Valentina 4
Părinții Valentinei, ucisă și aruncată în Olt, fac declarații tulburătoare: „M-a bătut patru ore”

Polițiștii din toata Europa îl caută pe bărbatul de 30 de ani din Vâlcea, bănuit că și-a ucis iubita, o tânără de 28 de ani, al cărei trup a fost găsit într-o valiză aruncată în apele Oltului. 

Panouri sate
Discuții în Parlament: panouri fotovoltaice pe bloc și pe balcon. Cât costă și cum ar putea scădea factura la energie

Românii care locuiesc la bloc ar putea produce energie solară chiar pe acoperișul clădirii și ar putea beneficia de banii obținuți din vânzarea acesteia.