Filmul ”Ultimii Jedi” a avut premiera mondială la Los Angeles

×
Publicitate

"Ultimii Jedi", unul dintre cele mai asteptate filme ale anului, a avut premiera mondială la Los Angeles. 

Este cel mai recent episod din epopeea galactică "Războiul stelelor" şi, potrivit estimărilor, doar în primul week-end de la lansare ar putea aduce 200 de milioane de dolari.

Protagonista, Daisy Ridley, a fost regina covorului roşu, precedată de o procesiune de soldaţi imperiali şi droizi. Peste câteva zile, filmul ajunge şi în cinematografele de la noi.

Trimişi ai "gărzii pretoriene imperiale", în armuri roşii, şi îndrăgiţii droizi au deschis parada actorilor, pe covorul rosu.

Puţinele imagini dezvăluite, cu zgârcenie, înaintea premierii, ne sugerează că Rey - personajul mai nou apărut în tabăra binelui - ar putea fi ispitită de partea întunecată a Forţei.

Însă interpreta, Daisy Ridley, a fost strălucitoare la apariţia pe covorul roşu. Dacă e nevoie de un lung şi anevoios antrenament fizic şi mental pentru a deveni cavaler Jedi, tânăra actriţă a găsit o reţetă simplă pentru a fi în formă, la premieră...

”Am mâncat nişte guacamole, preparat de prietenul meu, şi am băut o jumătate de pahar de vin roşu. Excepţional...”

Frumoasa actriţă a pozat, de asemenea, alături de colegul de distribuţie şi mentorul - cel puţin o vreme - din film - veteranul Mark Hamil, interpretul legendarului personaj Luke Sky Walker. Actorul a venit la premieră cu soţia lui, Marilu.

”E suprareal. M-am gândit mereu că dacă vor face mai multe filme din seria Războiul Stelelor voi fi în primul rând în sală, la cinematograf. Nu mi-am închipuit că voi juca în continuare, pentru că au apărut atâtea personaje noi. Dar e bine, ajută la pensia mea privată de Cavaler Jedi...”

"Ultimii Jedi", episodul 8 al epopeii galactice "Războiul stelelor", continuă povestea din punctul în care ne-a lăsat pelicula precedentă, "Trezirea Forţei"; cu Rey întâlnindu-l pe Luke într-o insulă îndepărtată.

Adam Driver revine în chip de Kylo Ren, cel mai ... "întunecat" decât înaintaşul său, Darth Vader. John Boyega - adică Finn, dezertorul din trupele de asalt ale Imperiului, care a trecut de partea rebelilor - a fost pe punctul de a rata lansarea filmului, pentru că vremea rea a dat peste cap cursele aeriene.

Un nou venit în familie este Benicio del Toro, interpretul unui personaj misterios, "DJ", despre care nu se ştie mare lucru.

"Ultimii Jedi" ajunge în cinematografele noastre pe 14 decembrie.

Până atunci, fanii au avut parte, sâmbătă seară, de un cadou inedit. Pe faţada unui hotel din Bucureşti au fost proiectate, preţ de mai bine de o oră, scene din film.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61927389
Cele mai bune filme și seriale din 2017, potrivit AFI

Un film despre libertatea presei, "The Post", o poveste romantică homosexuală "Call Me By Your Name" și pelicula despre cel de-al Doilea Război Mondial "Dunkirk" se află între cele mai bune filme ale anului alese de Institutul American de Film.

61885293
Salvador Sobral, câștigătorul Eurovision, a primit o nouă inimă. Operaţia a fost un succes

Cântăreţul portughez Salvador Sobral, câştigătorul concursului Eurovision, a fost supus vineri unui transplant de inimă la spitalul Santa Cruz din Lisabona.

61927357
Cântăreţul britanic Chris Rea s-a prăbuşit pe scenă în timpul unui concert. Medicii spun că e în stare stabilă

Cântăreţul britanic Chris Rea s-a prăbuşit pe scenă în mijlocul unui concert susţinut sâmbătă seara la Oxford, însă în prezent starea sa ar fi "stabilă", potrivit unui purtător de cuvânt al serviciului de ambulanţă local, citat de DPA.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.