(P) Hrănirea pisicii - 5 principii de bază pe care ar trebui să le știi

62163207
StirilePROTV

Dacă vrei să adopți o pisică, este important să știi cum poți s-o îngrijești corespunzător și cum s-o ajuți să crească sănătoasă și puternică, oferindu-i un meniu cât mai echilibrat.

Deși pisicile sunt curioase și pofticioase, ele sunt și foarte sensibile, așa că trebuie să le asiguri o dietă specială și să respecți anumite reguli, pentru a nu le pune în pericol sănătatea. Așa că iată care sunt cele mai importante aspecte de care trebuie să ții cont în hrănirea pisicilor.

Este bun laptele în alimentația pisicilor?

 

Laptele poate fi greu de digerat pentru pisici, deoarece nu au enzimele necesare pentru dizolvarea lactozei. Tocmai de aceea este indicat să eviți să-i dai pisicii lapte de vacă sau alte produse lactate, deoarece acestea pot cauza diaree sau deranjamente stomacale. În schimb, îi poți oferi felinei tale lapte special pentru pisici, cu o formulă specială, fără lactoză. Laptele pentru pisici conține caloriile necesare de care o pisică are nevoie ca să se dezvolte corect, însă acesta nu este un înlocuitor pentru apă. Așa că nu uita să-i oferi pisicii tale cât mai multă apă proaspătă, pentru a se hidrata corespunzător.

Evită să-i oferi pisicii tale alimente preparate în casă

 

Chiar dacă îți face plăcere să-ți răsplătești animalul de companie cu diverse recompense, nu este indicat să-i oferi alimente preparate în casă. Folosind diverse alimente va fi foarte greu să-i asiguri pisicii tale o dietă echilibrată, deoarece unele produse au cantități foarte mari sau reduse de nutrienți, iar acest lucru poate duce la un dezechilibru grav.

În plus, carnea crudă poate conține o mulțime de paraziți și bacterii, care pot afecta starea de sănătate a pisicii tale, așa că evită să-i oferi o dietă bazată pe alimente crude. De asemenea, și oasele sunt periculoase pentru pisici, deoarece se pot sparge și se pot bloca în intestinele pisicii.

Hrana uscată se servește în porții mai mici

 

Hrana uscată este mult mai ușor de măsurat și are un termen de valabilitate mai mare după ce ambalajul este desfăcut, spre deosebire de hrana umedă, care trebuie consumată cât mai repede. Bucățelele de hrană uscată conțin echilibrul perfect de nutrienți și au o textură crocantă, care va ajuta la sănătatea dinților pisicii tale. Însă, hrana uscată este mai concentrată în nutrienți decât hrana umedă, așa că va trebui să i-o oferi în porții mai mici pisicii tale.

Hrana umedă se consumă la temperatura camerei

 

Hrana umedă poate fi mai convenabilă decât cea uscată, deoarece pachetele sau conservele individuale conțin o masă proaspătă, care poate fi servită rapid. Însă acest tip de hrană trebuie să fie servit întotdeauna la temperatura camerei, pentru ca pisica să se poată bucura cât mai mult de textura și mirosul preparatului respectiv.

De asemenea, este indicat ca mesele să fie porționate corespunzător, astfel încât să nu rămână deloc resturi. Hrana umedă începe să miroasă neplăcut destul de repede, așa că pisica ta n-o va mai consuma. Iar resturile de hrană uscată din castron nu-i vor impulsiona apetitul. De aceea, este recomandat să îndepărtezi mereu resturile din castroane, după fiecare masă, și să cureți bine fiecare bol.

Creează un program fix de mese pentru pisica ta

 

Încearcă să creezi un program regulat de mese pentru pisica ta, astfel încât să-i servești hrana în același loc și la aceeași oră, în fiecare zi, într-o zonă liniștită, unde se poate relaxa. De asemenea, bolul cu hrană ar trebui așezat cât mai departe de litieră. Poți alege o suprafață care poate fi curățată ușor, sau un preș special pentru hrănit pisicile. Nu uita că bolurile de hrană trebuie să fie întotdeauna curate, deoarece pisicile sunt animale foarte pretențioase. Iar dacă ai un pui de pisică, îi poți pune hrana pe o farfurie, astfel încât să aibă acces cât mai ușor la ea.

Așadar, acestea sunt aspectele esențiale de care trebuie să ții cont la hrănirea pisicilor. De asemenea, este important ca toți membrii familiei să cunoască aceste reguli, astfel încât pisica ta să beneficieze în fiecare zi de un meniu echilibrat și de-o alimentație sănătoasă.

Iar acum, cu noul proiect Purina Pet School, chiar și cei mici pot cunoaște mai multe lucruri despre pisici și despre comportamentul acestora, și pot începe să fie responsabili în legătură cu îngrijirea animalelor de companie.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica lui Ilie Dumitrescu, răvășitoare: „Te iubesc!“
Fiica lui Ilie Dumitrescu, răvășitoare: „Te iubesc!“

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Feminitatea reinterpretată prin experiențe interactive la Centrul Comercial Auchan Titan și Drumul Taberelor

Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Nhood a continuat tradiția celebrării comunității sale printr-un eveniment special organizat în Centrele Comerciale Auchan Titan și Drumul Taberelor, centre pe care le gestionează pentru clientul său.

(P) Extracția dentară: când e soluția corectă și când dintele poate fi salvat

Pentru mulți pacienți, ideea de a „scoate un dinte” vine cu întrebări firești: este chiar necesar, cât de greu se vindecă și dacă există o alternativă. 

(P) De ce advertorialele funcționează mai bine într-o strategie multichannel

Probabil ai întâlnit de multe ori termenul de advertorial, însă nu ți-a fost foarte clar ce înseamnă sau cu ce se deosebește, în mod real, de o reclamă obișnuită.

Recomandări
Cine va avea cele mai mari creșteri de salariu după noua lege. Majorări pentru peste 50% din posturile de la stat

Statul vrea să reorganizeze salariile după o grilă unică, în funcție de dificultatea și importanța fiecărei meserii.

Bacalaureatul se schimbă. Cum va arăta examenul pentru elevii care încep liceul anul acesta. Proiectul publicat pe edu.ro

Ministerul Educaţiei a pus în consultare proiectul de ordin care stabileşte structura probelor şi disciplinele pentru bacalaureatul din 2030, care va fi susţinut de prima generaţie de absolvenţi care va învăţa după noile planuri-cadru şi programe şcolare.

Alertă de radiații UV foarte ridicate în România. Risc crescut pentru sănătate chiar și fără caniculă. Ce recomandă medicii

La mijlocul lunii mai avem deja un nivel neobișnuit al radiațiilor ultraviolete. Pe o scară de la 1 la 15, marți indicele a urcat până la opt în întreaga țară. O cifră considerată de specialiști una cu risc ridicat, atât pentru ochi, cât și pentru piele.