„Ucraina, te iubesc!” | România, față în față cu o altă criză de proporții fără precendent, cea a refugiaților

E un val uriaș de solidaritate la frontierele țării, acolo unde românii se mobilizează și ajută cum pot mai bine. Cei mai generoși dintre noi le-au șters lacrimile și le-au arătat că nu sunt singuri în marea de suferință. Pentru cei care au venit, și pentru cei care continuă să vină, ajutorul nostru este poate prima rază de soare după zile de întuneric și frig. 

Pe 24 februarie, într-o zi cumplită pentru noi toți, Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei, aruncând Europa într-un război care aduce teroare și moarte. Și care se desfășoară chiar aici, la doi pași de România.

Rusia a invadat țara vecină, iar groaza și incertitudinea au pus stăpânire pe ucraineni. Odată cu primele explozii, s-a instalat panica și a urmat haosul. Zeci de oameni îngroziți de război au fugit din calea bombardamentelor și s-au repezit către graniţe, ca să scape din infern.

Citește și

UE cere ca minele de cărbune din România să rămână în exploatare, iar termocentralele să funcționeze la capacitate maximă

România cunoaște astfel o altă criză de proporții fără precedent, cea a refugiaților. Sunt oameni care au fugit în grabă, cu doar câteva bagaje, să se pună la adăpost. Ajung la noi, prin trei porți de intrare principale: Siret, Sighetu Marmației și Isaccea. Un uriaș perimetru la granițele României s-a transformat astfel într-o mare de oameni care își doresc să intre în țara noastră. Mașini înșirate în cozi lungi, de kilometri, oameni disperați și autorități ucrainene care nu au știut să facă față valului de refugiați. 

La două zile de la izbucnirea războiului, în Vama Siret, pe teritoriu ucrainean, s-au auzit împușcături

Militarii din țara vecină au fost nevoiţi să-i atenţioneze cu focuri trase în plan vertical pe compatrioții lor care așteptau să intre în România. 

Busculada s-a produs în momentul în care oamenii au aflat că guvernul ucrainean a decis că toți bărbații de până în 60 de ani nu mai au voie să părăsească țara, pentru a putea fi chemați să lupte. Oamenii au încercat să forțeze barierele, moment în care au fost potoliți cu focuri de armă.

Voluntar: „Au fost cred 4, 5 focuri!"

Refugiat: „Împușcătura a fost trasă în aer, nimeni nu a murit. Au tras pentru că prea mulți oameni au vrut să treacă granița. Vă dați seama, nervi după patru zile de așteptare. Slavă Domnului că oamenii din partea cealaltă, din sat, ne-au adus supă, apă. Au fost doar patru benzinării, toată mâncarea se terminase.” 

De atunci, zeci de mii de familii au fost despărțite, iar la frontierele României au loc adevărate drame 

În vama Siret, pe partea ucraineană, un tată își strânge în brațe bebelușul de aproape un an, sfâșiat de durerea de a nu ști când îl va revedea, în timp ce mama se pregătește să plece spre frontieră.

Rareș Năstase: „Au pregătit căruciorul și acestea sunt acele momente greu de privit pentru că familii se despart aici, în ultima localitate din Ucraina, până să intre în România.” 

Cristina este din Cernăuți. Este mamă și trebuie să facă orice pentru a-și proteja copilul. Pe Maxim, care nu are mai mult de doi ani. Fuge din calea unui război, unde soțul ei luptă pentru a-și apăra țara. Tânăra își stăpânește cu greu durerea când se desparte de rude, nu înainte, însă, de a pune în cărucior steagul Ucrainei.

Cristina, refugiat din Cernăuți: „România, România.”

Reporter: Știți unde mergeți acolo?

Cristina: „Da, da, știm unde mergem, mergem la o prietenă cunoscută care ne dă un pic de ajutor să fugim oleacă ca să să apărăm copilul ăsta mic. E greu despărțirea de casă. E greu pentru poporul ăsta care vrea să aibă linişte, pace și vrea să trăiască cum am trăit, să aibă un viitor.”

Reporter: Soţul rămâne acasă?

Cristina: „Da, da! Eu rămân cu copilaşul, mama, soacra, tata, toţi rămân în Ucraina. Sperăm că totul va fi bun, că ne vom întoarce acasă și de Sfântul Paști și o să ciocnim ouă."

În Ucraina, de la vamă, pe o distanță de 10 km spre Cernauți, magazinele și benzinăriile sunt golite de mărfuri.

De aceea, Irina, o localnică, a adus mâncare caldă la frontieră, în partea ucraineană.

Irina, voluntar din Cernăuți: „Hrănim lume! Cine merge de aici, merge. Dăm o țâră la copii, la părinți, sunt flămânzi, știm că în România sunt bine primiți, dar aici stau câte trei zile. Tare greu!”

O mamă și fiul ei sunt plecați de patru zile din Kiev, și abia aici au primit mâncare caldă.

Refugiat: „Suntem foarte speriați! Mama mea este încă acolo! Noi trăiam în Kiev. În România am venit cu băiatul și cu câinele meu. În Kiev nu aveam mâncare, nici magazine cu haine, nici bani!” 

În vămile Siret și Sighet, zeci de mii de oameni au așteptat disperați, ore, zile întregi, să intre în România 

Rareș Năstase: „Bărbații vin cu mașinile până aici! Și au în portbagaj câte o canistră. Uitați și acolo, au umplut din nou rezervorul și mai departe, pleacă mama cu mașina, bărbatul rămâne aici și vă găsi transport să se întoarcă acasă!”

Refugiat: „Sunt tineri logodnici, bărbați, tați. Eu nu vreau să îmi părăsesc prietenii! La fel nimeni nu vrea să se despartă de cei iubiți. Avem prieteni care vin la noi, le dăm ceea ce putem să le dăm, îi hrănim. Cum să îți spun, bărbații în general. Sunt gata să își apere Ucraina!” 

Unii și-au abandonat mașinile, alții au mers pe jos kilometri. În ajutor le-au venit mai mulți voluntari români care au reușit să treacă granița. Noapte sau zi, pe viscol sau în frig, nu a contat. A fost singura lor șansă să fugă din calea războiului care le distruge viețile.

Rareș Năstase: „A început să ningă și în același timp este foarte frig. Să nu uităm că suntem în nordul țării. Oamenii care au reușit să treacă granița s-au refugiat aici, în parcarea acestui hotel. Este primul hotel cum intri în România. Și parcările sunt pline, pe o rază de 10 kilometri, indiferent că vorbim de benzinării, hoteluri. Unii dintre ei s-au refugiat prin mașini, alții. Alții pur și simplu stau așa afară, cum îi vedeți. Sunt foarte multe bagaje lăsate acolo.”

Frustrată și fără arme să lupte, o tânără face un apel la solidaritate către poporul rus 

Refugiat: „Ați intrat în casa mea, ați pornit războiul, ați ucis oameni neputincioși și voi nu faceți nimic. Ieșiți în stradă, spuneți ceva! Nu stați în case. Oamenii mor în Ucraina! Eu sunt din Ucraina și m-am trezit de la 7 din cauza războiului. Este terifiant." 

Isaccea, județul Tulcea. Un oraș de pe malul Dunării cu nici 5 mii de locuitori, a devenit poarta de intrare în România pentru zeci de mii de ucraineni. Sute de oameni se înghesuie pe bacurile care traversează fluviul de la punctul vecin de frontiera, Orlovka. Exodul are loc mai ales noaptea.

Yvette Mîrza: „Este trecut de miezul nopții și peste patru sute de ucrainei au ajuns în România cu bacul. Unii au venit pe jos, alții cu mașinile."

Anastasia și fiica sa au venit în România din Kiev, dar femeia nu știe unde o să meargă sau ce o să facă. Iar ca ea, sunt zeci de mii de refugiați.

Anastasia: „Oamenii mor în fiecare oraș. În Kiev este cea mai teribilă situație. Prietenii mei, familia mea stau tot timpul în subteran.” 

Reporter: Ați venit singură aici, cu fiul dumneavoastră?

Anastasia: „Da. Soțul meu a rămas acolo. Sper să-l revăd într-o zi!”

Reporter: Unde mergeți?

Anastasia: „Nu știm. Acum suntem aici și după, vom vedea, nu știm.”

Yvette Mîrza: „Familia pe care o vedeți în spatele meu are 8 copiii, iar tatăl a reușit să ajungă în România datorită faptului că are mai mult de trei copiii și astfel a fost lăsat de autorități să părăsească Ucraina și să fugă din calea războiului."

Sunt oameni disperați, într-un tablou care pare rupt dintr-un război al secolului trecut. Mame cu bagaje și copii de mână sau în cărucior, au chipurile marcate de suferință. Cei mici sunt obosiți, flămânzi, nu înțeleg ce se întâmplă. Dezorientați, își strâng jucăriile în brațe, de la care caută explicații și alinare.

La fel ca majoritatea locuitorilor, Alina și-a luat fetița și au fugit împreună din satul lor aflat la 25 de kilometri de graniță.

Alina, refugiat: „Ne este frică, bărbatul este plecat în Europa la muncă. Decât să rămânem singure în sat, ne-am luat bagajul, copilul și am plecat." 

În tot acest infern, la frontiere, o punte uriașă de solidaritate a unit cele două popoare 

În România, sute de voluntari s-au implicat și au creat un culoar de sprijin. În ajutorul refugiaților, au sărit zeci de organizații caritabile și sute de oameni simpli.

Habitat for Humanity, Code for Romania, Salvați Copiii, Crucea Roșie sau Arhiepiscopia Rădăuți s-au implicat, la fața locului sau prin campanii, în ajutorarea refugiaților. Peste tot, s-au amenajat corturi unde cei care au intrat în țară s-au putut adăposti. Și-au tras sufletul, au primit haine groase, mâncare caldă sau îngrijiri medicale.

Voluntar: „Nu prea vin îmbrăcaţi gros, vin îmbrăcaţi cu ce au apucat să ia. Îți dai seama, pleci de la tine din țară și nu știi dacă mai ai ţară când te întorci, casă." 

Rareș Năstase: „Astfel de corturi de tranzit sunt pline. Vedeți aici toată lumea e cu geci, cu pături pentru că astfel de corturi nu sunt încălzite. I-am întrebat pe cei de la ISU și spun că nu puteau fi prevăzute și cu sistem de încălzire, au doar iluminat.”

Pentru că înțelege limba refugiaților, Dorin, care face parte dintr-o fundație, a venit tocmai din Harghita să dea o mână de ajutor. A stat zi și noapte în vama Siret.

Reporter: Ești obosit?

Dorin: „Foarte obosit, sunt extenuat. Noaptea e cu atât mai problematic cu cât translatorii statului nu sunt deloc. De două zile nu este niciunul. Noaptea am rămas doar noi.” 

Reporter: De câte zile ești?

Dorin: „A 3-a zi și am dormit 4 ore. Nu trebuie să fii doar translator, ci trebuie să fii psiholog pentru oamenii ăștia. Uitați-vă, când vedem chipul lor, când zâmbesc copiii ăștia, asta ne da toată energia, spuneți mulțumesc. Spasiva! Cine îi ajută, cine nu!”

Articol recomandat de sport.ro

O bătaie de joc românească: tatăl lui David Popovici le-a povestit francezilor cum politicul voia să profite de băiatul lui