„Ucraina, te iubesc!” | Pentru cei aflați în tranzit sau care nu au unde să se ducă, românii sufletiști le-au găsit adăpost
„Ucraina, te iubesc!”, partea a II-a. E greu de cei care pleacă și la fel de greu pentru cei care rămân în orașe transformate în zone de conflict.
La frontierele României se despart, oră de oră, sute de famili, iar valul de refugiați duce cu el sute de mii de mame și copii. Soții lor au rămas să apere țara, iar mulți bătrâni n-au puterea să-și părăsească locuințele. La noi, refugiații s-au pus la adăpost în casele românilor, la pensiuni și hoteluri ale unor antreprenori inimoși, la mănăstiri și schituri sau prin creșe, grădinițe și săli de sport. Și-n liniștea unui loc sigur caută resurse să supraviețuiască mai ales mental, unui război devastator care, la ei acasă, ucide zilnic oameni nevinovați.
Ianis este elev în clasa întâi la o şcoală din Siret și alături de mama lui a lucrat cot la cot cu voluntarii. Înțelege doar că alți copii nu sunt atât de norocoși ca el, să aibă o casă și întreagă familie alături, așa că vrea să ajute cum poate.
Reporter: Ce faci aici?
Ianis: „Am venit să ajut. Le împart diverse bucurii.”
Reporter: Ai văzut oameni triști, copii triști?
Ianis: „Da."
Mama lui Ianis: „Noi trebuie să fim un exemplu pentru ei, i-am explicat ce se întâmplă, îmi zice zilnic că vrea să vină aici, nu pot să plec fară el. Dimineața e la şcoală și seara stăm până târziu aici. Și după amiază facem temele."
De altfel, copiii, atât de fragili în astfel de momente, sunt în centrul atenției tuturor
Pentru un baiețel de doi ani, mama lui și voluntarii de la Crucea Roșie au alergat pe la toate corturile pentru a găsi un medicament injectabil, de care copilul avea neaparată nevoie, iar micuța Arina a împlinit șapte ani într-o tabără de refugiați. A sărbătorit cu un tort adus de psihologii voluntari de la SMURD.
Într-o parcare aflată între orașul Siret și frontiera României, o mamă cu doi copii mici și o bunică așteaptă zgribuliți o mână de ajutor. O româncă din Suceava a venit să-i ia cu mașina și îi va găzdui până vor pleca în Germania, la rude.
Nastia: „Glorie Ucrainei!"
Valentina a venit din Kiev, un drum de 8 ore cu mașina pe care acum, în condiții de război, l-a făcut în 72 de ore. Își ajută semenii să ajungă în România, în siguranță. Este deja la al patrulea drum.
Valentina: „Tare greu, toți vin în România, mulțumim poporului român că ne ajută."
Refugiat: „Grenadele deasupra noastră, avioanele, tancurile, lumea nu poate să iasă din casă, de 7 zile stau în beciuri, n-au de mâncare, n-au de băut."
Pentru cei aflați în tranzit sau care pur și simplu nu au unde să se ducă, românii le-au găsit cazare oriunde s-a putut: în grădinițe, săli de sport, hoteluri, pensiuni, cămine studențești sau mănăstiri. Mulți i-au primit în casele lor. Majoritatea refugiaților au fost cazați în Botoșani, Suceava, Maramureș sau Galați.
Bogdan Tănase, un antreprenor din Iași care are o fundație prin care a ajutat ani de zile copiii din satele României, a venit zile în șir la vama Siret.
Reporter: Mai poți?
Bogdan Tănase, voluntar și antreprenor: „Uite, mâinile mi-au înghețat, acum ne retragem, am mai luat pe cineva.”
Reporter: Câți români ai dus până acum?
Bogdan Tănase, voluntar și antreprenor: „Câteva zeci. Astăzi am mai făcut rost de o mașină, că a venit un verișor.”
A ajutat zeci de de mămici cu copii de mână, femei înspăimântate sau dezorientate, să-și găsească adăpost
Bogdan Tănase, voluntar și antreprenor: „Se dau jos din autocare și trec pe jos că și au abandonat mașinile și ne văd pe noi acolo. Niște oameni, se sperie, ajung într-o țară străină. Ne înțeleg până la urmă că trebuie să mergem, noi le explicăm exact ce e aici, unii merg alții nu. Mulți nu cred că vrei să-i ajuți gratis, fără bani, întreabă direct cât costă.''
Una dintre mamele venite din Kiev a fost dusă la o pensiune din Gura Humorului. Uimirea mamei și bucuria fetiței la vederea camerei sunt copleșitoare.
Refugiat: „Noi nu ne așteptăm, am fost informați că ne vor ajuta în România, dar nu credeam că vom avea toate lucrurile astea: cazări, mâncare, haine.”
Grădinița și sala de sport din județul Suceava au fost transformate în spații de cazare pentru refugiați. Sunt arhipline. Copiii se odihnesc, în sfârșit, după zile întregi de stat pe drumuri.
Majoritatea refugiaților cazați aici speră să rămâna la noi până trece războiul. Aceste femei au fugit din orașul Harkov, bombardat intens. Galina este însărcinată în luna a opta.
Refugiat: „Dacă nu încetează războiul, nu ne vom întoarce și voi naște cel mai probabil aici.”
Valentin Luța, primarul comunei Horodnic de Sus: „Aveam aceste spații, dar uite că a venit neprevăzut.”
Bunica Stefania a venit împreună cu cele 2 fete și cei șapte nepoți. Toți au fugit din Cernăuți. Au găsit în România siguranță și căldură.
Stefania, refugiat: „Am ajuns în România la azil și de acolo ne-au luat oamenii ăștia credincioși, ne țin aici, ne hrănesc, nu ne-am așteptat, că am rămas în drum, se roagă și ei pentru noi."
Tetiana Iefimenko, refugiat: „Când a venit războiul, viața s-a oprit. E foarte greu pentru toată lumea, dar a trebuit să fac ceva pentru fiul meu pentru că era foarte speriat.”
Medic endocrinolog în Ucraina, Tatiana a venit în România cu fiul ei de cinci ani Kyrylo. Soțul ei a rămas să lupte.
Kyrylo: „Te iubesc, tată!"
La Sarichioi, în Delta Dunării, o casă tradițională a devenit cămin pentru 14 familii cu copii
Pentru acești oameni, internetul este singura legătură pe care o mai au cu cei rămași în mijlocul războiului.
Sophia, refugiată: „Nu ne așteptam ca Rusia să atace efectiv Ucraina. Toată lumea a zis că o să fie ok, nu vă faceți griji și apoi am auzit împușcături și a fost înfricoșător."
În timp ce foarte mulți români sunt mânați de gânduri bune, la vama Siret au existat mici incidente. Voluntarii au acuzat anumiți indivizi că percep taxe de transport.
În același timp, unele organizații susțin că primii care ar cere bani sunt grănicerii ucraineni.
Dragoș Drobota, reprezentant organizație: „Dacă pentru o femeie sau un copil cer 200-300 de euro, pentru un bărbat care vrea să treacă granița cer 1500 de euro."
Disperarea îi împinge pe ucraineni și la alte gesturi extreme. 11 bărbați au reușit să treacă în România înotând prin apele sloi ale râului Tisa. Au ajuns la aproximativ un kilometru de punctul de frontieră de la Sighet și au fost preluați de polițiști.
Stresul refugiului din Ucraina, oboseala și descurajarea și-au pus amprenta în special pe oamenii vulnerabili
Pentru o femeie de 84 de ani, fuga de război a fost prea mult. A ajuns la Galați, dar zbuciumul și bolile de care suferea au făcut ca inima ei să se oprească, iar mai multe femei însărcinate au avut nevoie de îngrijiri medicale când au ajuns în România.
Din păcate, o tânără de 17 ani a pierdut sarcina, după ce a ajuns la noi, iar unei alte refugiate i s-a declanșat nașterea, cu o lună mai devreme, imediat după ce a intrat în România.
Svetlana a născut gemeni, care, din fericire, sunt sănătoși. A fugit din Harkov, împreună cu soțul și ceilalți trei copiii. Au făcut cinci zile, cu mașina, până la noi.
Svetlana, mama copiilor: „Durere și disperare, însă încerc să sper pentru că eu cred în mai bine, am speranță. Trebuie să trăim acum, să mulțumim, să rezistăm și să ne continuăm viața, pentru că sunt timpuri peste care trebuie să trecem, să supraviețuim. Sunt sănătoși.”
Neputință și disperare simt și familiile din România care au apelat la mame surogat din Ucraina. Legislația din țara vecină permite de mulți ani ca femeile de acolo să poarte copiii altor cupluri așa că, până acum, sute de români, care se luptă de ani de zile cu infertilitatea, au ales această cale pentru a deveni părinți. Războiul îi desparte, însă, de pruncii lor, unii născuți deja în subsolurile și buncărele maternităților din Kiev, unde s-au improvizat secții de spital.
O româncă povestește în lacrimi că a aranjat camera fetiței care ar trebui să se nască zilele următoare în Ucraina. Copila a fost purtată în pântece de o mamă surogat. Femeia spune că a ales această metodă după 10 ani în care a făcut mai multe fertilizări in vitro și tot nu a rămas însărcinată.
Româncă: „După 10 ani de încercări, ne-am văzut visul împlinit. Din păcate, din cauza acestui război, nu ne mai putem lua micuţa acasă. Poate într-o zi vor înceta. Asta ne rugăm şi ne rugăm zi şi noapte.”
Pe cea mică o va chema Maria, pentru că mama ei de aici a aflat în postul Sfintei Marii că este fetiță. La fel de tulburătoare sunt multe alte povești.
Refugiat: „O bebeluşă deja s-a născut şi este în spital cu mama surogată care are grijă de ea momentan. Nu sunt numai bebeluşii de la noi din ţară, mai sunt şi alţi bebeluşi din întreaga lume. Doar cerem să ne ajute cineva să-i aducem acasă. Acest strigăt disperat şi nu ştiu dacă cineva ne poate înţelege prin ce trecem.”
Refugiat: „S-au născut deja peste 10 copii şi numărul este în continuă creştere. Avem încă 600 de mame surogat care urmează să nască, multe pentru cetăţenii români. Au murit foarte mulţi oameni civili care se aflau pe stradă sau chiar în casa lor.”
Mihai și soția lui așteaptă și ei o fetiță dintr-o mama surogat din Ucraina
Mihai Chițoiu: „Nu mai au pamperși, nu mai au lapte, nu alimente. Sunt zile în care se duc la magazin și nu apucă să cumpere decât apă și pâine. Este copilul nostru acolo și nu știm ce se va întâmpla.''
În acest timp, în maternitățile din Kiev, medicii se luptă din răsputeri să-i țină în viață pe cei mai plapânzi dintre bebeluși. Unii s-au născut prematur și nu au nici 2 kg, iar îngrijorător este că doctorii au mare nevoie de materiale sanitare, pe care nu au unde să le procure.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: refugiati, Romania te iubesc, granite, ucraina te iubesc,
Dată publicare:
13-03-2022 19:32
