Poveștile cutremurătoare ale româncelor plecate să aibă grijă de bătrânii Italiei

Ultimul update: Luni 24 Septembrie 2018 10:22
Data publicarii: Duminica 23 Septembrie 2018 19:03
Categorie: Romania, te iubesc!

Sindromul Italia, partea I. Cunoaștem dramele unor femei în putere, care se rup de familiile lor și pleacă să aibă grijă de bătrânii Italiei. 

Ajunse acolo, ele primesc o cameră în casele bătrânilor, şi acceptă un program non-stop, permanent la dispoziţia celor luaţi în grijă.

Alegerea înseamnă o viață de chin, dusă cu antidepresive, plină de supărări, de acasă şi din Italia. Femeile înstrăinate și însingurate, complet ignorate în România, au atras atenția psihoterapeuților italieni, care au numit fenomenul "Sindromul Italia".

Rareș Năstase a cunoscut astfel de femei în Italia, în umbra bătrânilor alături de care trăiesc.

Italia e oficial tara cu cea mai îmbătrânită populaţie din Europa. Datele Eurostat arata că peste 22% dintre italieni au peste 65 de ani. Tot în Italia trăiesc oficial peste un milion de romani.

Neoficial, numărul lor a trecut bine de 3 milioane, fiind minoritatea principală în Peninsulă. Şi cum italienii sunt cel mai îmbătrânit popor de pe continent, româncele au devenit cea mai mare forţă de muncă în domeniul îngrijirii bătrânilor. Italienii le numesc badante şi o naţiune întreagă se bazează pe sprijinul lor.

- "Cum e viaţa asta?

- Nimic, nu există viaţă. Există munca şi atât."

Într-o casă din Bologna o găsim pe Lenuța Pralea, de loc, din Târgu-Neamţ. De 14 ani e în Italia. În România a ţinut contabilitatea unei firme, acum are grijă de o bătrână cu demență senilă. În fiecare zi o scoate în parc, duminica o duce la biserică.

Lenuța Pralea, îngrijitoare bătrâni: "Trebuie să ai foarte multă răbdare, calm, blândeţe şi multă dragoste petru meseria ta. "

Stă lângă ea zi şi noapte, o îngrijeşte ca pe un copil. Pentru că afecţiunea a transformat-o pe bătrâna fix într-un copil care nu face singur nimic, fără discernământ şi dependenta de altcineva.

De ani de zile, Lenuța e practic umbra unui om bolnav.

Lenuța Pralea: "Trebuie să îţi impui, în primul rând, mândrie nu există!"

Rareș Năstase: Pentru propria persoană?

Lenuța Pralea: Da, pierzi tot! Mândria nu există. Şi apoi crezi că tot timpul va fi cineva care să te jignească.

Rareș Năstase: Nu vi se pare că asta dezumanizează o persoană?

Lenuța Pralea: Mult, foarte mult. Pierzi tot. Dar ştiind că nu ai altceva, pui pe primul plan copilul tău şi familia ta, nu te interesează absolut nimic".

În cele mai multe cazuri din Italia, fie bătrânul, fie copiii sau rudele lui le tratează înjositor când văd femei din Estul Europei sau din Asia, care acceptă, pe bani relativ puţini, să fie la dispoziţia lor zi şi noapte.

A simţit şi Lenuta la familia la care a lucrat acum câţiva ani, unde a avut grijă de soţia unui bătrân: "Imi spunea: Tu eşti sclava mea. Şi trebuie să fii sclava mea şi în pat. Bătrânul, pentru că eu lucram şi pentru soţia lui. Tot timpul mă jignea, când nu îi convenea ceva. Te trata ca pe un nimic, erai nimic în faţa lui. Sclava lui şi îmi dădea 400 de euro pe lună, să nu credeţi că îmi dădea nu ştiu ce. 400 de euro pe lună îmi dădea."

- "Şi cum stăteaţi aşa, dacă vă spunea chestiile astea?

- Ştiam că am familia în ţară şi trebuie să o întreţin. Asta este".

A resimţit şocul plecării, al ruperii de familie, de soţ, de copii şi de părinţi. Însă al doilea şoc se instalează imediat, în Italia, când intervine adaptarea la noua societate în care femeia pătrunde.

Lenuta Pralea era o femeie bine văzut în oraşul natal. A fost 22 de ani contabila, iar soţul a fost revizor inspector, tot în contabilitate. Au trăit o dramă în familie, când au pierdut primul copilaş, s-a înecat pe când avea 8 ani. L-au făcut pe al doilea, dar când avea 7 ani, mama l-a părăsit, lasandu-l în grija soţului.

"Mi-am făcut doi duşmani, prima dată tatăl copilului, şi după, puiul meu. Bine, acum s-a schimbat situaţia, cu tatăl nici măcar nu ne mai telefonam, dar copilul l-am crescut, toţi banii i-am trimis lor, fără nicio problemă. Copilul a studiat, şi acum studiază, am rămas prieteni, dar să ştiţi că a fost o perioadă în care am fost jignită mult, foarte mult.", povesteste femeia.

Lenuta a lăsat acasă un copilaş, care peste ani, a devenit un tânăr cu o adolescentă plină de reproşuri la adresa ei. De altfel şi soţul şi părinţii ei au condamnat-o pentru că şi-a părăsit căminul.

"E mai rece cu mine. Dar nu e vina lui. Nu are nicio vină. Vina e a mea! Vina mea că l-am lăsat singur."

Lenuta Pralea: "Aş vrea să îi spun că îl iubesc foarte, foarte mult, că mi-a lipsit toată viaţa, aş fi vrut tot timpul să fiu lângă el şi să-l ajut, să îi dau un sfat, să îi pregătesc farfuria lui preferată, să îl ţin cu mine, să mă duc la toate serbările, toate ocaziile pe care le-a avut".

Potrivit medicilor, anul trecut, peste 3 mii de femei au fost internate la Institutul de Psihiatrie Socola cu depresie. E o cifră alarmantă, pentru că este în creştere.

Gabriela Bondoc - medic primar psihiatru: "Sunt mai multe şocuri prin care trec aceste femei…"

Tabloul depresiei e completat de şocul de a trăi viaţa bătrânului de care au grijă.

"Poate fi numită o sihăstrie, dacă te rogi şi îţi vezi cu calm de treaba şi nu mai vezi nimic altceva, poate fi o sihăstrie. "

Avem o generaţie întreagă de femei sacrificate. Par rupte complet de societatea românească, sunt dependente de locul unde muncesc şi dovedesc că nu se mai pot întoarce în ţară, definitiv.

Familiile lor au învăţat să se descurce fără ele, bazându-se doar pe sprijinul financiar şi mai deloc pe cel sufletesc. Mamele lipsesc cu anii de acasă şi, în tot sacrificiul lor, devin realmente un sponsor, o simplă sursa de venit pentru cei apropiaţi.

- "Ştiu că trebuie să dau înainte cât mai pot.

- De dumneavoastra cine va avea grijă?

- Nimeni, Cel de Sus."

În presă italiană sunt denumite "deţinutele albe" pentru că îşi asumă un soi de prizonierat benevol, într-o închisoare a bătrânilor cu diverse probleme. Renunţă la propria fericire pentru a asigura un trai decent copiilor. Devin captive într-o suveica din care pare tot mai greu de ieşit, pe măsură ce se adună anii de trăi în Italia.

Adaptarea la regulile casei e un lucru deloc uşor, în munca de badanta, mai ales în contextul în care unii dintre italieni sunt extrem de stricţi, în privinţa tabieturilor.

Violeta Tobos e tulceanca şi lucrează din 2005 în această casă. Mai întâi a făcut curăţenie şi a îngrijit bătrâna din familie, iar după ce aceasta s-a stins, a rămas să aibă grijă şi de soţul ei. În apartamentul aflat la parterul unei clădiri din buricul Bolognei, femeia se simte astăzi ca la ea acasă. Dovada stau pozele cu familia ei din România, expuse pe pereţi şi pe mobilă din sufragerie.

Însă până la poze cu toţi ai ei în casa italienilor a fost cale lungă.
Violeta Tobos, îngrijitoare bătrâni: "La "badante" este un orario contino, pentru că nu poţi sta, chiar şi cu o persoană…îl vezi, e pe picioare. Nu poţi să stai 24 din 24. Cu două ore libere nu ştiu când şi o jumătate de zi, nu ştiu când. E imposibil. Lipsa de comunicare, apoi stai cu gândul acasă, te gândeşti ce ai acasă, te gândeşti ce-i de făcut. Şi sunt un pic egoişti bătrânii lor. Îţi cer perfecţiune, dar nu ştiu nici ei ce este perfecţiune. Unii îţi găsesc din te miri ce, li se pare lor. "

E şi diferenţa de vârstă, de culturi, de educaţie şi toate pot însemna un calvar.

Violetă Tobos, îngrijitoare bătrâni: "Vii, ai intrat în casă, ai intrat imediat…începe la ora 2, la 3 eşti în pâine. Nu cunoşti casa, limba, nu cunoşti persoana, se întâmplă ca bătrânul să doarmă ziua, şi noptea să facă strada prin casă, e greu!"

Bătrânul are scleroza în placi, iar boala avansează. Recunoaşte că soţia sa defuncta nu i-a făcut zile uşoare româncei.

Violeta era cu gândul la Tulcea, la fiica ei. Nu se poate obişnui nici astăzi cu anii pierduţi din copilăria fiicei ei, pe vremea când a lăsat-o în România, în grija tatălui. Sunt amintiri care o bântuie şi acum.

"Aveam un pardesiu, care a ţinut mai mult parfumul pe care îl foloseam, şi zicea că îl lua şi îl mirosea, mă simte aproape, nu era Facebook, ne auzeam doar la telefon. Nu mi-a lăsat niciodată să înţeleg că simte lipsa mea. Nu mai reuşeam să vorbim între noi", spune femeia.

L-a adus pe bătrân la Tulcea, să îi arate locurile natale, dar şi-a adus şi soţul la Bologna, pentru a-i arăta cum trăieşte şi munceşte ea. Nu vrea să se considere badanta, prefera să spună că are grijă de casa unui om, şi de el.

Bătrânul i-a permis să îi folosească maşina şi îşi poate vizita fiica. Vede partea pozitivă a vieţii, avantajele unei meserii care îi permite să pună aproape tot salariul deoparte. Din ce câştigă plăteşte lunar, o femeie în România, să aibă grijă de mama ei.

"Mă gândesc în fiecare zi, de ce nu pot să stau să am eu grijă de ea şi să stau aici să am grijă de altcineva! Dar când am plecat eu ea încă era bine, niciodată nu te gândeşti că pleci pentru un timp anume. E foarte dureros, pentru că eu mi-am iubit foarte mult părinţii", spune ea.

Din banii adunaţi muncind în Italia au cumpărat un apartament la Tulcea pentru fiica sa.

Violeta Tobos, îngrijitoare: "Dacă am avea toţi voinţa asta de a face ceva, şi mă refer la politicieni în primul rând. Eu mă întorc, eu am investit 60.000 de euro în apartamentul ăsta, banii s-au dus în ţară, tu ce îmi oferi?"

Au plecat împovărate de nevoi şi fără alternative. Neoficial, peste 500 de mii de copii din România trăiesc sau au trăit experienţa copilăriei fără unul sau ambii părinţi, în ultimele două decenii. Prea puţini dintre ei ajung intr-un final, să fie lângă mama.

rti desert israel
România, te iubesc: ”Hrană din piatră seacă în Israel”. Emisiunea integrală din 7 octombrie 2018
Cum a ajuns Israelul unul dintre cei mai mari exportatori agricoli în Europa, în ciuda unei naturi potrivnice
România vs. Israel. Avem o reţea hidrologică de care ne batem joc, în timp ce israelienii obţin apă din piatră seacă
Exemplul Israelului, ţara care a devenit unul dintre cele mai dezvoltate state agrare din lume
Miracolul din deșert. Din piatră seacă, israelienii obțin legume și fructe cu care-și hrănesc întreaga populație
Rareș Năstase: Avem în România legalizată căsătoria dintre un om și un animal
calin bodea, industria textila, romania te iubesc,
Răspunsul secretarului de stat Călin Bodea, întrebat cum ajută industria textilă din România