Milioane de euro investiți în bazine goale. Situația scandaloasă prezentată la „România, te iubesc!”

×
Publicitate

Avem bazine de înot în localităţi în care lipsesc utilităţile sau nu sunt oameni dornici să înoate.

Aşa că stau cu lacatul pe uşă chiar dacă statul a plătit multe milioane de euro. Asta în condiţiile în care în bazinul în care se atreneaza olimpicul David Popovici de multe ori aerul este irespirabil.

A vorbit despre asta după ce s-a întors de la olimpiadă. Însă autorităţile noastre nu au făcut nimic. Vorbim pe larg despre această situaţie revoltătoare mâine, la România, te iubesc!

Bazinul olimpic din Complexul Naţional Lia Manoliu, locul în care generaţii întregi de sportivi s-au antrenat. Aici a început să înoate şi campionul David Popovici. Clădirea zace abandonată de ani buni, pereţii stau să se prăbuşească, grinzile de susţinere sunt mâncate de rugină, lămpile s-au desprins din tavan şi atârna ca într-un film de groază. Câteva aripioare şi labe de înot amintesc despre activitatea care era cândva aici. Duminică, la România, te iubesc aflaţi cum s-a ajuns în această situaţie.

După ce a câştigat medalia olimpică, David Popovici a vorbit despre conditile în care se antreaza. La 7 luni de la Olimpiadă, nu s-a întâmplat nimic.

David Popovici:
”Dacă se întâmplă să fie mai frig afară iarna e foarte frig, se produce un condens. Foarte mult condens și ceață de nu ai cum să vezi mai mult de 15, 20 m. Aici în bazin aici în bazin nu poți să vezi biluțele de la 15 m… Și dacă vii după amiază când suntem mult mai mulți, o să auzi așa un ecou de tuse de pe fiecare culoar”.

Compania Naţională de investititii trebuia încă de acum 7 ani să construiască un nou bazin. Manulela Patrascoiu e director şi are deviza "facem imposibilul posibil pentru România".

Duminică pătrundem şi în bazinul olimpic din Brăila. Început în 2011 tot de compania naţională de investititii. De 4 ani nu se mai lucrează. Tavanul se prăbuşeşte, instalaţiile de încălzire sunt sub apă.

Lângă bazinul în care nu se întâmplă nimic, 200 de copii se antrenează zilnic şi fac performanta într-un bazin care stă se prăbuşească.

Alex Dima:
”Pică din tavan?”

Dan Gheorghiţă directorul LPS Brăila: Da.

Alex Dima: Beton?

Dan Gheorghiţă directorul LPS Brăila: Da.

Alex Dima: Și nu e periculos să rupă o pânză de asta să cadă pe. Că văd că au niște burți deja căzute?

Dan Gheorghiţă directorul LPS Brăila: Noi în fiecare vacanţă o desprindem şi curăţam. Astea sunt situaţiile…


În timp ce pentru campionii acestei ţări nu s-a făcut mare lucru, aceeaşi companie a construit bazine în locuri în care nu exista apă şi canal. 6 milioane de lei a costat bazinul din giurgiu. A fost gata în 2018.

Sfinţit şi închis. Aşa stă de 9 bazinul cu spa din lugoj. Cine sunt vinovaţii, ce spun autorităţile şi funcţionarii care ar trebui să facă aceste bazine să fucntioneze aflaţi duminică, la România, te iubesc!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Gigi Becali a dezvăluit ce cadou de nuntă i-a făcut nepoatei sale
Citește și...
62526157
România, te iubesc! Emisiunea integrală din 9 martie 2025

România, te iubesc! Emisiunea integrală din 9 martie 2025.

62525639
Tablouri de sute de milioane de euro din Sibiu și bisericile de cretă de la Murfatlar, puse în pericol de nepăsarea statului

În județul Constanța, bisericile de cretă de la Murfatlar, prima dovadă a creștinismului în România, riscă să dispară. De ani de zile nu se găsesc bani pentru restaurare.

62525618
Artefacte de 500 de ani din Curtea Veche a Bucureștiului, distruse de ploaie și bolovani, din cauza primăriei. ”E revoltător”

Partea a II-a. Curtea Veche, cel mai vechi monument istoric al Capitalei, stă închis de mai bine de 10 ani după o tentativa de restaurare eșuată.

Recomandări
Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la la 5,2 lei pentru un euro nu pare a fi posibile, potrivit modelelor de predicție folosite de Institutul European pentru Studii Economice, spune Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, la emisiunea iBani.

62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

Luca niculescu inquam george calin 3
Luca Niculescu continuă negocierile pentru formarea Guvernului. Joi va prezenta lista miniștrilor și programul de guvernare

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, continuă luni întâlnirile cu partidele şi grupurile parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.