Foarte grav. Ministerul Apărării recunoaște că știe de 10 ani că Armata României are nevoie de tehnică modernă

×
Publicitate

”Industria fără apărare” - PARTEA A 2-a. Ne lăudăm că putem produce tehnică modernă în unitățile de stat de la ROMARM, iar uzinele statului au semnat pe bandă rulantă memorandum-uri de colaborare cu furnizori mondiali.

De produs nu s-a produs. Grav este că oficialii din armata română declară că nici măcar n-au cerut tot ce anunțau miniștrii de la economie că fabricile de stat vor urma să producă.

De la Ministerul Apărării aflăm și că, pentru tehnica modernă pe care o cumpărăm acum pentru armată, cei de la ROMARM au fost informați de acum un deceniu! De atunci ar fi trebuit să își adapteze liniile de fabricare.

În ce privește unitățile de stat din subordinea Romarm, adică de la Ministerul Economiei, doar 4 din cele 15 uzine de armament au obținut profit în ultimii doi ani, și asta doar datorită comenzilor din export.

General locotenent Teodor Incicaș, șeful Direcției Generale pentru Armamente din Ministerul Apărării: ”Încurajăm industria de apărare românească în asimilarea capacitatilor de productie pentrru armata română”.

Citește și
Banatul ca sursă de inspirație: Universul artistic al lui Gheorghe Fikl, între baroc, simbol și transcendență
Banatul ca sursă de inspirație: Universul artistic al lui Gheorghe Fikl, între baroc, simbol și transcendență

La Arsenal Reșita, de exemplu, se producea țeavă de tun, diverse calibre, pentru armate din toată lumea, nu doar a noastră.

Anul trecut, prefectul de Caraș-Severin a anunțat că o firmă britanică din indutria de apărare a fost interesată să facă un parteneriat cu Arsenal Reșița pentru producția de armament. Negocierile ar fi eșuat rapid.

Radu Oprea, ministrul economiei: ”Trebuie să putem să facem si asta vom face în cadrul ministerului, un nou proiect de lege, cu termene mai scurte, să putem demara…”

Aurel Cazacu, fost director Romarm: ”Ungurii au acum, a apărut domnul Orban și a spus avem 8 fabrici prin care am colaborat cu parteneri din Israel, din Europa, din America, din Turcia și am 8 uzine care lucrează. Eu nu am în România așa ceva. Că eu țin în conservare, când acolo trebuie să fac turnuri. Că uitați ce a reieșit din războiul din Ucraina. Că artileria a redevenit importantă într-un astfel de război și de zonă.”

De-a lungul timpului, în alte unități ROMARM, diverși foști miniștri ai economiei au făcut vizite și au anunțat investiții serioase și parteneriate importante.

La uzina Plopeni, de exemplu, Romarm s-a asociat în 2019 cu celebrul producător Beretta, pentru a produce în România pistolul și arma militară de asalt.

Nicolae Bădălau, fost ministru al Economiei: "Societatea nou înfiinţată va avea 80% acţiuni prin statul român şi 20% Beretta. 15% din armă va fi fabricată în România.”

De de produs …nu s-a mai produs niciun pistol, nici până în ziua de azi.

Culmea, cei din ministerul apărării susțin că nu au nimic de a face cu astfel de inițiative, în sensul că aducerea unor producători la noi nu e corelată cu nevoile armatei române.

General locotenent Teodor Incicaș: ”Noi nu știm… în afara procesului de achiziție nu aș putea să vă spun.”

Aurel Cazacu, fost director ROMARM: ”Eu eram reprezentantul lui Beretta, a fost foarte jignită.”

Fostul director ROMARM a fost pus sub acuzare de către DNA în dosarul măștilor neconforme, pentru spitalele militare.

Valentin Mateiu, analist militar: ”Toate aceste sincope în care problemele apar, dispar așa deodată, sunt anunțate contracte, nu se mai semnează, ele trădează o situație care ne duce iarăși interese care nu au legătură cu interesele naționale.”

Radu Oprea. ministrul Economiei: ”Acum avem o relație bună, la nivelul celor 2 ministere, și la nivel de miniștri și la structurile de armata și înzestrare.”

Uluitoare sunt și explicațiile lui Aurel Cazacu, fost șef de la Romarm, despre lipsa de coordonare între ministerul apărării și economiei.

Aurel Cazacu, fost director Romarm: ”În toate aceste activități sunt anumite servicii care coordonează și au. Din păcate Romarm acum și Ministerul Economiei se află în coordonarea și au în spate oameni din serviciu care e din afara armatei și armata are coordonare de la serviciile armatei, ca să nu dăm nume, da? Și dacă aceste două lucruri între ei e o luptă, care e cel mai tare, care este cel mai puternic, care e așa, atunci se ajunge la o chestie care este complet. Și pică, da. Și când e nevoie, dacă mâine se întâmplă ceva, la MAPN, ministerul apărării zice, îmi pare rău, n-am ce să iau de la tine. A ieșit în decembrie ministrul apărării și a spus, industrie, n-am ce să cumpăr de la tine.”

Uzina mecanică Plopeni fabrică acum muniție de tip exploziv, de diferite calibre, pentru trasoare, dar are o problemă de personal. Dintre angajați, mulți sunt pensionari, readuși pe posturi, când au început comenzile, după războiul din Ucraina.

Constantin Bucuroiu, lider de sindicat: ”Noi am pierdut si tot am ajuns in 2022, 2021, la o medie de varsta de 56 de ani. Acum am scăzut la 53 de ani datorita a trei patru societati care au inceput sa întinerească. Dar gândiți vă totuși la 53 media. Iar faptul că mulți acum vor ieși la pensie, că se vor folosi de grupa de muncă,. Total insuficient pentru ceea ce vrem să facem.”

În industria de profil ar fi o problemă și numirile pe criterii politice, la uzinele din subordinea ROMARM. Asta deși în Legea 232, din 2016, scrie clar, la articolul 12, că Asigurarea unui management performant la operatorii economici din industria naţională de apărare se realizează cu directori/membri ai directoratului cu vechime în muncă de minimum 10 ani, din care 5 ani în domeniul specific activităţii operatorului economic respectiv.

Uzina de la Plopeni a avut până luna trecută un director al cărui CV a fost intens contestat de sindicaliști.

Lucian Cupu, lider ce sindicat: ”Acolo până de curând, până acum vreo câteva zile, a fost un director care a fost popă în Spania. Uitați-vă, a fost director la crematorii și cimitire. Și a fost la Circul Globus. Ăsta a ajuns un popă. Și vă mai spun de-a lungul timpului, nu astăzi, nu neapărat astăzi, dar de-a lungul timpului am avut și oameni din Consiliul de Administrație care erau buticari, care nu aveau nici... Și veneau cu problemele reale, se uitau ca mâța pe gardul tău. Se uitau prin tine, da?”

Lucian Cupu, lider de sindicat: ”Cum putea Făgărașul să se dezvolte când am avut un director general ROMARM, care a fost vreo trei ani de zile, care în trei ani de zile n-a reușit odată, rețineți, odată să vină pe platformă, să o vadă, lua decizii.... Și ne explica nouă strategii, el e fost milițian, nu știa asta că dacă noi luam un produs în RDX în buzunar și ne duceam la el și îl puneam pe masă, zicea că e zahăr și îl puneam în cafea. Dar ne explica nouă lucrurile. Deci e inadmisibil.”

Articol recomandat de sport.ro
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Radu Drăgușin s-a căsătorit cu Ioana Stan! Imagini cu superba soție a „Dragonului”
Citește și...
România, te iubesc! Emisiunea integrală din 14 decembrie 2025
România, te iubesc! Emisiunea integrală din 14 decembrie 2025

România, te iubesc! Emisiunea integrală din 14 decembrie 2025

România, te iubesc! Emisiunea integrală din 30 noiembrie 2025: PRO TV, 30 de ani
România, te iubesc! Emisiunea integrală din 30 noiembrie 2025: PRO TV, 30 de ani

România, te iubesc! Emisiunea integrală din 30 noiembrie 2025: PRO TV, 30 de ani.

România, te iubesc! Emisiunea integrală din 23 noiembrie 2025: PRO TV, 30 de ani
România, te iubesc! Emisiunea integrală din 23 noiembrie 2025: PRO TV, 30 de ani

România, te iubesc! Emisiunea integrală din 23 noiembrie 2025. PRO TV, 30 de ani

Recomandări
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri
Gaura bugetară din 2025, sub estimările din toamnă. Șeful Finanțelor promite bani pentru mediul de afaceri

Vești bune de la Ministerul Finanțelor. Deficitul bugetar a fost anul trecut mai mic decât era estimat, iar asta ar putea însemna împrumuturi mai ieftine pentru stat și mai multă credibilitate în fața investitorilor ori a Comisiei Europene.

Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine
Donald Trump despre Groenlanda: Vom găsi o soluţie care să mulţumească NATO. Nimeni n-a făcut mai mult pentru NATO decât mine

Președintele Donald Trump a declarat marți că SUA vor elabora un plan pentru a obține proprietatea asupra Groenlandei care „va mulțumi foarte mult NATO”, relatează Reuters și CNN.



Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”
Ce înseamnă anunțul șefului Armatei privind pregătirea pentru un „efort de război”: „Nu înseamnă intrarea în război!”

„Populația României trebuie să fie pregătită pentru susținerea unui efort de război”. Declarația îi aparține șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad.