Casa din bomboane inaltata de un bancher si tinuta de calugarite. "Daca scap vie din inchisoare, ma voi ocupa de copii"

Copii carora nimeni nu le-a dat vreo sansa, sunt azi oameni pe propriile picioare, datorita unor calugarite care le-au oferit tot fara sa astepte nimic in schimb. Le-au oferit educatie aleasa si iubire. Mergem azi la Odorheiu Secuiesc, unde 150 de copiii sarmani sau orfani invata sa se ridice din mizerie si saracie.

O promisiune facuta in temnitele comuniste
In anii 90, un bancher elvetian, impresionat de soarta cruda a orfanilor din Romania si de mizeria in care isi traiau copilaria in centrele de stat, a hotarat sa construiasca la Odorheiu Secuiesc o casa pentru copii si s-o doneze orasului. Orasul a dat terenul, iar elvetianul s-a pus pe treaba. Dar pana cand constructia s-a desavarsit, orfelinatul de stat se renovase, iar consiliul local a vrut sa transforme donatia elvetiana in camin cultural. Elvetianul a refuzat si s-a apucat sa caute voluntari romani dornici sa ingrijeasca aici copii.

La Bucuresti a intalnit-o pe sora Ionela, o calugarita greco-catolica, o femeie care ispasise 10 ani de tortura in inchisorile comuniste, pentru vina de a fi crezut in Dumnezeu si de a fi intemeiat in anii 50 Congregatia Inimii Neprihanite. Sora Ionela a promis Sfintei Fecioare, ca daca scapa vie din inchisoare se va ocupa de copii.

Providenta i l-a scos in cale pe elvetian, care i-a oferit o casa uriasa, cu 200 de incaperi. Un dar prea mare pe care alti voluntari il refuzasera, neincrezatori in puterile lor. Din anul 2000, 12 maicute ale congregatiei au inceput sa primeasca in casa lor de la Odorhei copii, din toata tara. Gradinita surorilor seamana mai degraba cu una privata, in care parintii platesc sute de lei pentru educatia celor mici.

Citește și

O tabara magica. Singurul loc din Romania unde micutii suferinzi de cancer isi primesc copilaria inapoi

Si-au gasit mama in casa, fara suflare
Dar aparentele inseala. In spatele chipurilor vesele se ascund povesti impresionante. Calugarita isi aminteste cum o femeie singura si bolnava a venit la ea cu 3 copii, rugand-o sa-i tina doar o luna, cat va sta ea internata. A ingrijit cei 3 frati, a vizitat mama la spital, iar cand a aflat ca femeia a fost externata, a luat de mana copiii si s-a dus s-o caute acasa. Au gasit mama fara suflare, murise de leucemie.

Sora Emilia e inima casei. Mai toata ziua in genunchi, nu la rugaciune, ci la joaca impreuna cu copiii ei de suflet. De pilda Gianni, care e pasionat de puzzle-uri. S-a nascut in Italia, mama lui a fost gasita sub un pod, cand era gravida. Niste calugarite italiene au adapostit-o pana cand Gianni a implinit 6 ani. Dar apoi a fost nevoita sa plece. Ea a ramas pe strazi, dar Gianni e in siguranta. Si spune ca sora Emilia e „buna cat o bomboana!”

„Cand Gianni a venit prima data in casa”, povesteste sora, „cand a vazut atatea bomboane si el vorbea numai italiana, nu stia limba romana, si cand a vazut zice: questa e la casa de la caramelle, era asa de fericit!

„Vreau sa-i imbratisez pe toti”
Sora Emilia stie bine italiana, a lucrat la Milano, ca voluntar la un camin de batrani. Acolo a facut scoala de asistente medicale. Care ii prinde foarte bine aici, printre prichindei. Ii iubeste pe toti deopotriva, aici nu conteaza nici etnia, nici religia. Cand era adolescenta visa sa se marite cu un om bogat, cu bani si sa aiba multi copii, azi spune ca intr-un fel, visul i s-a implinit: „multi ma intreaba, de ce te-ai calugarit sora, pai, m-am calugarit din iubire, pentru ca eu am simtit iubirea asta in sufletul meu. Si am zis nu ma opresc la un om, vreau sa-I imbratisez pe toti, sa le spun la toti ca ii iubesc”

Iarna, facturile sunt foarte mari. 7000 de euro gazul, 2000 de euro curentul. Surorile n-au absolut niciun venit, copiii - nici macar alocatia mizera de la stat, pe care parintii o pastreaza pentru ei insisi. In fiecare saptamana, postasul aduce la casa din deal cupoane cu donatii. In primii ani, facturile le-a platit fundatia bancherului din Elvetia. Acum sunt pe cont propriu – si nu au datorii la intretinere.

Felicitari pentru oamenii carora nimeni nu le scrie
Calugaritele pastreaza toate cupoanele cu adresele donatorilor, copiii le trimit felicitari de sarbatori. „Multi imi spun, sora, nimeni niciodata nu mi-a scris, decat copiii dumneavoastra”, povesteste sora Emilia. Cat despre miracolul sertarului fermecat care nu ramane niciodata fara bomboane, acesta se infaptuieste cu ajutorul unor copii din Germania: ei trimit periodic la Odorhei dulciurile care le sunt de prisos. Surorile si copiii lor traiesc aici de pe o zi pe alta, n-au economii in cont, nici salariu.

La casa Sfantul Iosif nu exista concediu, ca in centrele de stat, unde ingrijitorii muncesc 8 ore, dupa cum le e salariul. Surorile merg in vacanta cu copiii. Au ajuns pana si la Vama Veche, fiindca niciunul dinre cei mici nu vazuse marea.

Traiesc din bunatatea altora, dar nu stau degeaba: in atelierul de creatie se nasc icoane, tablouri, decoratiuni de pasti sau de Craciun. Sora Emilia a lucrat in tinerete la fabrica de portelanuri din Alba si are ucenici de nadejde printre copii. Nu vand operele lor, ci doar le daruiesc. „Oamenii sunt buni si te ajuta”, spune sora Emilia. „ Daca vad ca tu faci ceva din iubire si te daruiesti si tu, nu se poate sa nu se inmoaie inima lor, si eu am vazut minunile astea zi de zi”.

Articol recomandat de sport.ro

Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale