Copiii sarmani carora statul roman le-a intors spatele. Cum au ajuns sa il aiba bunic pe Dumnezeu

Bojte Csaba e calugar. Nu unul oarecare, ci unul care de 20 de ani, indeplineste o misiune pe care societatea noastra o considera imposibila. E discret si modest si pe deasupra, sarac lipit. Dupa exemplul sfantului Francisc de Assisi, care acum opt veacuri a renuntat la averi, a ales saracia voluntara si a criticat societatea care trata cu dispret comunitatile sarace si bolnave, acest calugar salveaza din mizerie copii inca din primii ani de dupa revolutie. Pe atunci era oarecum "ilegalist".

„Pana in ’90, numai statul a avut voie sa aiba grija de copii”, spune Bojte Csaba. „Apoi eu am facut aceasta si in limba maghiara, si sunt si preot catolic, deci, multi au avut suspiciuni". Autoritatile l-au privit cu neincredere inca din 1993, cand a organizat prima tabara pentru cateva zeci de copii, la manastirea franciscana din Deva. Isi aminteste ca a spart lacatele cu care statul incuiase cladirea pe care o lasase sa se ruineze si s-a apucat sa renoveze, desi n-avea niciun act de proprietate. Pe atunci, cativa baieti au batut la poarta manastirii sa ceara de lucru. "I-am intrebat de ce nu sunt la scoala, si au zis ca sunt saraci si n-au posibilitati”

Faptele bune care unesc Romania si Ungaria
Cu 30 de astfel de copii, veniti de pe strada, a organizat prima tabara la manastire. Asa a inceput totul. Azi, fundatia pe care a construit-o in jurul primei tabere de copii are zeci de internate si centre de zi in toata tara. Preoti si directori de scoli din sate i-au cerut ajutorul, iar acolo unde a fost chemat s-a dus. In 20 de ani a tot ridicat orfelinate din donatii, majoritatea straine, iar uneori consiliile locale sau parohiile l-au ajutat cu cladiri. Ba chiar i-a fost cerut ajutorul si-n Ungaria, unde a deschis 3 case de copii.

Citește și

Straini in propria tara. Povestea Alexandrei, un copil intre doua lumi si o victima a remigratiei

Manastirea franciscana din Orastie este acasa pentru 60 de copii. Desi traiesc modest, primesc educatie aleasa. Invata sa aiba incredere in propriile puteri, sa-si iubeasca semenii si mai ales invata ca sansa lor in viata e scoala. Ana Maria e o fetita chibzuita. Inca din clasa a 3-a face economii, ca sa-si cumpere laptop. Vezi in materialul video povestea ei emotionanta

Mai intai dragostea, apoi si scoala
Bojte Csaba umbla prin lume si tine predici. Are charisma iar enoriasii ii dau cu drag din putinul lor. Au siguranta ca banii ajung acolo unde este nevoie. Filosofia calugarului e simpla si eficienta: „Trebuie prima data, multa, multa dragoste. Dupa asta - sa avem ce sa mancam, nu? Copilul sa fie sanatos, sa fie in liniste in pace. Apoi, scoala.”

Maria traieste aici de cand avea 7 ani, fratele ei e tot aici. Nu vrea sa auda de acasa. Tatal ei e surdomut. N-are scoala si traieste din ajutorul social. E constient ca nu e in stare sa-i creasca, mai ales ca si-a si alungat nevasta. Nu vine la centru sa-si viziteze copiii, dar in fiecare dimineata sta la colt, il asteapta pe baietel si-i da o napolitana sau o portocala. Asa-si manifesta iubirea fata de copil.

Erno Menyhart, dirctorul caminului din Orastie, a crescut tot la fundatie: „Eu am ramas orfan la varsta de 10 ani si dupa terminarea clasei a VIII-a a trebuit sa decid daca vreau sa ma duc la lucru sau vreau sa continui mai departe scoala.” Singur, fara un ban in buzunar, a aflat de la preotul din sat despre fundatie, unde a gasit usa deschisa. Aici a cunoscut-o pe Rita, au terminat scoala, s-au casatorit si au 2 fetite, carora nu le lipseste nimic. Si azi conduc impreuna un internat intreg. „Cred ca e datoria noastra, pentru mine este ca si o recompensa pentru tot ce am primit de la fundatie, cumva trebuie sa ofer si eu ceva”

Statul roman nu crede in fapte bune
Ei sunt prima generatie crescuta de calugar, care isi aminteste ca in 1993, politistii au vrut sa-l dea afara din manastire, cu copii cu tot, fiindca tabara lui era practic ilegala. Apoi, a fost pus la zid, deoarece mamele voluntare care cresteau copiii nu aveau studii de specialitate. Atunci a organizat pe cheltuiala fundatiei cursuri de pedagogie iar din 1998, cand ingrijirea copiilor nevoiasi n-a mai fost monopol de stat, a intrat in legalitate. Au urmat inspectii, in care functionarii nu intrebau copiii de ce sunt aici, sau daca se simt bine, ci verificau doar daca se respecta meniul afisat si actele contabile.

La manastirea franciscana din Deva o intalnim pe Giulia. A studiat la Cluj si la Bruxelles istorie si arhivistica. Deocamdata ajuta la secretariatul fundatiei, pana isi gaseste un job in domeniul ei. Si ea a crescut aici si isi aduce aminte diferenta uriasa dintre casa de copii de stat in care a ajuns cand avea 9 ani si cea franciscana, in care a fost transferata dupa 2 ani de chin: „Nu aveam haine proprii, daca se intampla sa primim ceva de la cineva, ne luau aia mai mari, luau. Tot timpul veneau si ne taiau parul, ca sa nu avem paduchi. Giulia isi aminteste ca la stat traiau intr-o singura camera cate 20 de fete, si nimeni n-avea timp sa le vorbeasca asa cum ar face o mama.

In orfelinatele de pe langa manastirile franciscane fetitele sunt libere sa-si aleaga frizura so sunt invatate de mici cu pieptanul, sapunul si dusul zilnic. Poate tocmai de aceea, la Deva, cea mai mare problema financiara este factura de apa. Iar companiile de utilitati nu se numara printre binefacatorii acestor orfani.

Voluntari straini pentru copiii romani
Copiii traiesc chiar langa biserica, intr-un bloc cu 2 scari, in care fundatia franciscana a cumparat pe rand un apartament dupa altul. Primul a fost donat, iar apoi, locatarii au venit unul cate unul sa-si prezinte oferta imobiliara calugarului, bucurosi ca blocul lor de la marginea orasului are potential pe piata. Toate baile au fost renovate de instalatori voluntari din Elvetia.

La Tusnad, a reusit sa cumpere un hotel intreg, dupa un turneu in SUA, unde americanii de origine maghiara l-au indragit si i-au donat toti banii necesari. S-au bucurat si autoritatile locale, care riscau sa inchida scoala oraseneasca din lipsa de copii. O multinationala a donat bani pentru renovare, iar azi hotelul e plin de viata si veselie, chiar daca nu exista teren de baschet.

Calugarul a simtit pe pielea lui ce inseamna birocratia romaneasca, in incercarile de a obtine fonduri europene pentru proiectele sale. Nu s-a priceput la studii de fezabilitate si planuri pe hartie. Asa ca tot pe propriile puteri se bazeaza. E vesnic pe drumuri, in cautare de bani, de saci de cartofi, de dentisti sau oftalmologi voluntari sau de firme dornice sa doneze detergent, pantofi si ghiozdane. Scrie carti, pe care le vinde, iar tot ce are el in proprietate sunt inimile primite in dar de la copii. „Eu sunt calugar, deci n-am familie. Familia mea ei sunt si avem si bunicul, Domnul Dumnzeu, si na, merge destul de bine”

Iar copiii care au trecut prin mana lui, nu l-au dezamagit. O singura fata crescuta la manastire si-a recunoscut esecul si si-a adus propriul copil in grija franciscanilor. Dar toti ceilalti sunt azi pe propriile picioare, au devenit oameni cinstiti, au avut curajul nu doar sa intemeieze o familie ci si sa faca dezinteresat, fapte bune. Tot ce spera calugarul franciscan e ca exemplul lui sa fie urmat de toate parohiile din zonele sarace, indiferent de confesiune, fiindca toti suntem facuti din acelasi aluat, iar singurul ingredient care face diferenta este dragostea.

Articol recomandat de sport.ro

Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale