O tabara magica. Singurul loc din Romania unde micutii suferinzi de cancer isi primesc copilaria inapoi

-►Satul cu zane, printi si arlechini
-►Copii condamnati sa-si traiasca viata in spitale
-►Dreptul de a fi copil
-►Prima tabara din viata lor
-►Prietenii legate de suferinta
-►Tratament prin joc si atentie
-►Copiii care si-au regasit copilaria
-►Ultima zi de tabara
 

In Romania, cateva mii de copii - nimeni nu stie exact cati - sufera de cancer. Sistemul nostru medical e insa total nepregatit sa ajute mintea si sufletul acestor copii sa lupte. Viata micilor pacienti e o continua pendulare intre casa si spital. Nu avem psihologi, oameni pregatiti sa ii sprijine, sa ii scoata din depresii, sa le redea copilaria. Aceste lucruri s-au intamplat in aceasta vara in MagiCamp.

La finalul acestui articol aflati cum ii puteti ajuta pe copii

Satul cu zane, printi si arlechini
Pe o ploaie marunta si rece, o gasca vesela ia cu asalt o curte intesata de zane, printi si arlechini galagiosi costumati ca intr-o poveste. Este inceputul unei povesti frumoase undeva intr-un sat de langa statiunea Pucioasa. Pustii zambesc si nu stiu la cine sa se uite mai intai. Personajele de basm sunt voluntari, sositi aici pentru a-i intampina pe copii intr-o tabara de vis.

Citește și

Bolnavii de cancer trebuie sa lupte cu boala, dar mai ales cu sistemul

Un român s-a însurat cu o prințesă din Africa și a devenit Sultan. Soția lui a venit în România pentru a-l susține în cariera politică

Iar copiii sunt fosti sau actuali pacienti ai spitalelor oncologice, multi dintre ei tintuiti de suferinta la pat luni, ba chiar ani de zile. Privesc mirati la zarva din jurul lor. Fiecare duce dupa sine o poveste sfasietoare. Unii au invins boala si acum sunt sub observatia medicilor. Altii inca se mai lupta.

Leo a venit aici din spital iar la plecare tot acolo se intoarce. „Am crezut ca nu mai am mult de trait”, spune el. ”Dar m-a convins doctorul ca nu e chiar atat de grav si ca pot sa imi continui viata.”

De cativa ani, viata lui Leo se imparte intre patul din salon si spatiul de joaca din spital. Rareori mai ajunge pe acasa. Numara in fiecare zi minutele si orele care curg odata cu substanta cu nume ciudat din tulumba agatata de stativ. Langa pat, bunica il descanta. Asa arata fiecare zi din viata acestui copil. Si cam asa sunt zilele miilor de copii bolnavi de cancer din Romania. Si Denis are aceeasi poveste. Arata mainile in care a fost intepat ani la rand. ”Mi-a luat prea mult sange. Imi curgea ca la vin rosu. Pe bune”

Copii condamnati sa-si traiasca viata in spitale
O boala cumplita i-a condamana sa traiasca in spitale, acolo unde rar gasesti specialisti care, pe langa tratament, sa ii scoata din starile de depresie in care cad, sa ii faca sa uite de suferinta, sa le dea speranta, sa le reaminteasca ce inseamna copilaria. Cand au pornit spre Pucioasa li s-a promis o vacanta de vis, cum n-au mai avut pana acum, in care vor uita de seringi, operatii, boli si suferinta.

De cum au pasit in aceste curte au fost inconjurati de o mare de energie si voie buna. Atat de multa incat unii dintre ei par speriati de tot ce se intampla in jur. De langa un stalp, Vlad Voiculescu, costumat intr-un cocos, zambeste. El a gandit si organizat aceasta tabara. Iar locul de desfasurare este in casa si curtea parintilor sai. Luni de zile a strans bani si prieteni-voluntari pentru a le oferi micutilor o saptamana de vacanta.

Mama sa e invatatoare in sat iar tatal are in curte o mica fabrica de mobila. Vlad lucreaza intr-o banca in Viena. Ani la rand el a carat cu valiza medicamentele care in Romania nu se gaseau pentru copiii bolnavi de cancer iar la Viena nu mai stie numarul oamenilor pe care i-a dus prin spitale. Despre asta nu-i place sa vorbeasca.

La inceputul acestei veri, totul era doar un plan. Casa urma sa fie transformata in tabara pentru copii. Dar in dimineata zilei de 17 august copii si voluntari au umplut curtea si casa. Depozitul de materiale a fost transformat in camera pentru baieti. Iar sus la etaj, s-a amenajat camera fetelor. 15 copii si mai bine de 20 de voluntari au asediat casa.

Camera in care era un vestiar pentru muncitori a fost transformata in cabinet medical. Iar doctorita Comsa, Pastiluta asa cum ii spun copii, se instaleaza. Statutul pustilor e unul special. E motivul pentru care multi dintre ei nu pot merge intr-o tabara normala. Au nevoie de tratament si ingrijire de specialitate.

Dreptul de a fi copil
Sec, statisticile spun ca opt din zece copii diagnosticati cu cancer inving boala. Nimeni nu vorbeste insa de urmele pe care aceasta boala le lasa in sufletul si mintea copiilor, despre ajutorul de care au nevoie pentru a merge mai departe. Dupa ce isi desfac bagajelor, cei care au nevoie primesc tratamentul.

Afara inca ploua, asa ca azi vor sta in casa. Incep sa se imprieteneasca si sa exploreze locul in care au ajuns. Acesti copii sunt niste luptatori. Nu din voia lor. Asa a vrut viata. O boala crunta, care face selectii nemiloase si de neinteles, i-a ales pe ei. Iar ei trebuie sa lupte, de multe ori singuri. Din pacate, in spitalele din Romania, psihologii care ar trebui sa ii ajute pe acesti copii sa mearga mai departe, lipsesc.

Anca Balba, psihoterapeut, spune ca in Romania singurele alternative care li se ofera acestor copii sunt „sa stea in spital si sa mearga acasa. Si sa se gandeasca la boala lor si la cate sedinte de chimio si la cate tratamente trebuie sa parcurga. Daca sanatatea putem sau dureaza mai mult dar copilaria le-o putem da inapoi acestor copii. Si nu ca putem dar suntem obligati. Si este dreptul lor sa fie copii”

Povestea a inceput acum cativa ani cand Vlad a ajuns in spitalul de boli oncologice. A vazut un filmulet despre o tabara ca aceasta, construita in SUA de Paul Newman. In lume mai sunt doar cateva. Un loc in care copii cu afectiuni grave capata puteri pentru a lupta cu boala si sunt din nou copii.

Prima tabara din viata lor
Tarziu in noapte lui Denis i se face rau dar nu vrea sa ii mai lase pe doctori sa ii intepe venele. Pana mult dupa miezul noptii e nevoie de munca de lamurire pentru a-l face sa accepte tratamentul.

Dimineata trezirea e data de doctoritata Pastiluta. Fata trista a lui Denis a disparut. In cateva minute camera prinde viata. Si in bucatarie e zarva mare. Voluntarii sunt la datorie. Pentru ei programul incepe in zori si se termina aproape de miezul noptii. Tot timpul au ceva de facut. Oamenii acestia au venit aici pentru a ajuta. Gratis. Ei le ofera copiilor ceea ce in spitalele noastre n-au avut cum sa intalneasca: voie buna, energie si bucurie.

N-au trecut nici macar 24 de ore de cand sunt in acest loc si deja starea lor s-a schimbat. Rad, alearga si par ca nu le mai pasa de nimeni si de nimic. Pentru Madalin e prima data cand merge intr-o tabara. Spune ca e ca un loc magic. „Ceva frumos si extraordinar.” De altfel, si pentru multi dintre voluntari e prima data cand se implica intr-o astfel de poveste. Altii insa au state vechi in aceasta activitate. Alina a venit in tabara sa imparta zambete. Are in centrul Capitalei o ceainarie si un magazin caritabil. Toti banii pe care ii aduna ajung in spitalele de oncologie.

Prietenii legate de suferinta
Multi dintre copii se cunosc din spital. Suferinta a legat prietenii. Altii se imprietenesc aici si impreuna formeaza o mare familie. Se ajuta intre ei, rad, se distreaza. Iti vorbesc despre experientele prin au trecut fara sa ii intrebi, ca despre episod firesc din viata lor. „Am avut 5 operatii pe cap”, povesteste o fata care se da in leagan. „Se vad. Mi-a operat jumate de cap. Un doctor priceput. Daca mai e vreun pic acolo sa se miste tumora, sa imi bage niste din alea pe nas.”

Singurul care inca nu-si gaseste locul este Denis. Inca nu poate scapa de gandul ca peste cateva zile va incepe o noua runda de tratament. Raul, in schimb, a scapat de curand de boala. Marturisteste ca aici se simte copil sanatos. „Aici toti suntem egali din toate punctele de vedere. Asa cred eu. Si cred ca a fost foarte frumos din partea lui Vlad sa faca aceasta tabara”.

Si pentru familie tabara aceasta a venit ca o scapare. Denisa, sora lui Raul, spune ca e ”singurul loc in care se simt in mediul lor, se simt apreciati si nearatati cu degetul. Asta e parerea mea. E un loc al lor. In care nimeni nu rade de ei uite ala nu are o mana, ala nu are un ochi. Cum se simt la scoala si in fata blocului. Fratelui meu i-au spus ca nu se joaca cu el ca le-au spus parintii acasa ca o sa ia cancer de la el.”

Tratament prin joc si atentie
Anca Balba, psihoterapeut, lucreaza cu pustii din tabara si spune ca e foarte important sa uite de suferinta. ”Sa nu aiba in minte de dimineata pana seara faptul ca sunt bolnavi. Influenteaza capacitatea organismului de a lupta cu boala, de a reface anumite celule. Asta este primul pas. Starea de bine influenteaza tratamentul iar la copii e foarte important sa se intample lucrul acesta”.

Jocurile si atentia pe care le-o acorda voluntari ii fac sa uite, macar pentru cateva zile, de problemele prin care au trecut si sa castige incredere in ei. Deja Denis se simte un pic mai bine. De cand se stie lupta cu boala. O lupta nedreapta. Si el si-a petrecut aproape toata viata pe patul spitalului. Tratamentul care intra prin vena si suferinta ii taie de multe ori pofta de mancare.

Abia dupa cateva zile, cand vremea s-a indreptat, tabara s-a mutat pe dealul cumparat de Vlad si tot locul s-a umplut de voie buna. Micutii s-au dat cu tiroliana, au escaladat peretele de catarat si s-au distrat cat de mult au putut.

Dar si pentru voluntari e o forma de terapie. „E o lectie antidepresie”, spune unul dintre ei, „invatam sa lasam la o parte toate prostiile care ne fac tristi in fiecare zi si ni se pare un capat de tara faptul ca am facut cu un sfert de ora mai mult pana la servici decat ar fi trebuit si asa mai departe. Si cand ne lovim de copii astia care reusesc sa isi revina absolut spectaculos in primul rand psihologic asta mi se pare o lectie de aur. De care avem nevoie toti.”

Copiii care si-au regasit copilaria
De fapt, povestea implicarii lui Vlad in acte caritabile a inceput acum cativa ani, cand tatal sau a avut un grav accident de masina si a fost zece zile in coma. „Pierduse 50 de kg si nu mai putea sa mearga si l-am dus in carucior cu rotile pentru vreo 3 luni dupa care o bucata de vreme nu a putut sa mearga:”, poveste Vlad. „Dupa care ne-am apucat sa cumparam teren pe dealul asta aici. Si taica meu a inceput sa masoare, sa vorbeasca cu oamenii. Si asa si-a revenit. Cu gandul la proiectul asta dar mergand pe dealurile astea. Facand exercitiu fizic.”

La ziua lui Madalin vine si Denis. Rade si e pus pe sotii. Starea lui s-a schimbat in ultimul timp. A devenit alt om. Un copil. Tarziu in noapte, cand copii sunt deja la somn, in urma lor ramane doamna Flori- Polonic, asa cum ii spun copii pentru ca se ocupa de mancarea lor in fiecare zi. Doamna Polonic e politist. Si-a luat doua saptamani de concediu si fiica si a venit aici sa munceasca. A pierdut un copil si crede ca asta a motivat-o sa-i ajute pe altii.

Ultima zi de tabara
In ultima zi, coregrafia pe imnul taberei e gata. In bucatarie se da ultima batalie. Se fac covrigi si prajituri pentru rudele de acasa. Zilele acestea, pe aici s-au perindat mai bine de 50 de voluntari si fiecare a adus un dram de energie. Am tot incercat in aceste zile sa aflam motivul pentru care vlad face toate lucrurile astea. Luni de zile de munca, pregatiri, bani investiti „Nu stiu”, raspunde. „M-am apucat de mai multe si lucrurile bune ti se intorc inzecit. Fiecare ne ajutam pe noi.”

Pe seara copii au fost adunati in jurul focului de tabara in gradina din spatele casei. Cand au sosit aici nu stiau la ce sa se astepte. Ajungeau in casa unui om pe care nu-l cunosteau, iar acum toti suntem prieteni. E vreamea pentru spectacol. Intr-o zingura saptamana, starea lor s-a schimbat. In bine. Rad, se bucura, sunt plini de energie. Nimic nu tradeaza suferinta prin care au trecut si inca mai trec.

Aceste suflete isi impart mare parte din timp si viata intre casa si spital. Pentru multi dintre ei a fost prima tabara, prima data cand au uitat cu totul de spital si tratament. In tari civilizate pentru copiii cu probleme se fac astfel de tabere. La noi suntem abia la inceput. Astfel de locuri sunt numite de psihologi "ancore" de care pacientul se prinde si il ajuta sa lupte, cu speranta ca anul viitor se va intoarce aici.

Iar anul viitor, daca Vlad va mai fi ajutat, va aduce mai multi copii. Si poate intr-o buna zi va reusi sa construiasca pe dealul pe care l-a cumparat o tabara pentru ei. Pana atunci o sa-i tina in casa. Daca vreti sa ajutati Asociatia MagiCAMP, aflati cum pe www.magicamp.ro. Conturile asociatiei sunt:

CONT IN LEI RO93RNCB0132142511010001
CONT IN EURO RO93RNCB0132142511010002

La plecare fiecare copil a lasat scris un cuvant despre acest loc: pentru unii a fost magic, pentru altii a insemnat fericire, iubire si acasa. A au plecat. Unii spre case altii spre spitale. Iar in cateva ceasuri al doilea grup le-a locul. In toatl 31 de copii au petrecut in aceasta vara aici. Aceeasi suprindere pe chipuri, aceesi voluntari galagiosi in aceeasi gradina. Din spatele casei casei cu baloane. Pe toti ii asteapta o saptamana magica.

Articol recomandat de sport.ro

Tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026, simulată! Cu cine a picat România în grupa de 5