Nunta in Tara Oasului partea III. Povestea osenilor care au ajuns Lady si Sir la Londra: "Nu mi-au placut nici Parlamentul, nici Big Ben-ul, mi-au placut doar banii"
Si-au cladit viata prospera in strainatate, dar inima le e ancorata in locurile natale. Din 3000 de suflete, cat are comuna Racsa, jumatate sunt in strainatate.
Multi copii isi asteapta parintii cu sufletul la gura, altii, nici nu mai au cetatenia romana, fiindca s-au nascut la Londra. Chiar daca sunt emigranti de 20 de ani, osenii revin acasa in fiecare concediu. Ii chinuie dorul si cu totii spera ca intr-o buna zi sa-si permita sa se intoarca definitiv.
URMARESTE INTEGRAL emisiunea pe Voyo.ro
CE E IN SUFLETUL OSENILOR CARE SE VESELESC LA MUNTE
Ion nu si-a vazut mireasa de aseara si deja nu mai poate de dorul ei.
Dupa inca o tropotita in batatura, alaiul porneste spre casa casatoriilor.
E cumplit de cald, mireasa abia se mai tine pe picioare, dar rezista. Sarutarile sotiorului o imbarbateaza, fiindca urmeaza inca un dans.
Incinsi bine, racsenii merg acum la primarie.
Odata imortalizat evenimentul, toata suflarea satului e poftita la masa si la dans.
Nu toate fetele rezista in straie populare, insa mireasa e fata puternica!
In vreme ce la parter nuntasii se desfata cu bucate si muzica de petrecere, la etaj, o alta sala, eleganta, se pregateste pentru nunta de gala, iar Ana si Ion inspecteaza lucrarile.
Petrecerea e in toi. Parterul caminului cultural, ridicat cu fonduri UE si inca neterminat, e arhiplin. Supa de gaina, sorbita din portelanul inscriptionat cu filgran de aur, este delicioasa.
FLORICA, ROMANCA AJUNSA "LADY" DE LONDRA
"Sa traiasca 1000 de ani regina, este mama femeilor la Londra!", spune Florica Lang, emigranta in Marea Britanie.
Ca multe femei din Racsa, Florica si-a inceput cariera la Londra ca femeie de serviciu. Azi e o lady. Sefa respectata intr-un hotel!
Cu sufletul ancorat in Racsa, si-a cladit viata printre straini.
"Poti sa-ti permiti orice, oricand, la orice ora, dar multe produse din Romania sunt mai scumpe decat alea din Londra. In Romania este viata mult mai grea decat in Londra... la venitul romanilor, mi-e mila de ei", marturiseste Florica.
Ani intregi a muncit in Anglia cu gandul ca intr-o buna zi va fi castigat destul incat sa se intoarca, sa inceapa o viata noua, fara griji, intr-o casa mare, luminoasa, in care sa-si creasca fetele, cu un business cinstit si profitabil. Azi isi da seama ca a fost o iluzie, viata ei e la Londra.
"Avem un apartament, mai stam inca cu cineva, dar este foarte scumpa chiria, 665 de lire. Un astfel de apartament contine doua camere, baie si bucatarie".
La chirie se adauga cheltuiala uriasa cu avionul.
"Nu conteaza asta! Mie cand mi se face dor, vin in Romania", afirma raspicat Florica.
Primarul e unul din putinii oseni care reusesc sa traiasca pe picior mare, fara sa munceasca-n pribegie. El a fost la Londra doar in vizita.
"Cred ca am fost de vreo 15 ori pana la Londra. Nu mi-a placut nimic acolo, nici Big Ben-ul, nici Parlamentul, mi-au placut doar banii. Cel mai bine e aici, la noi, acolo banii sunt buni, dar sa-i investesti aici", sune Toma Bertea, primarul comunei Racsa.
Asta au si facut racsenii. Iar unii, mai cu umor englezesc, au ridicat in consiliul local problema autonomiei locale … rutiere: n-ar strica inversarea benzilor de circulatie, macar in sat, fiindca mai toate masinile au volanul pe dreapta. Dar majoritatea se supune inca minoritatii:
"Eu il am pe partea stanga, ca a mea e adusa din Italia. Am si cu pe dreapta, am doua si pe dreapta, dar ma descurc", adauga Toma Bertea.
Anamaria si Ion s-or descurca si ei cum or putea, deocamdata, in Anglia, iar de abia apoi acasa.
"Trebuie sa avem o baza pe care sa ne intoarcem , nu putem sa ne intoarcem doar asa", marturiseste Ana.
Iar viata in vest le-a deschis osenilor ochii si-n politica. Fara sa vrea, au ajuns sa compare gentlemanul londonez cu politicianul de Dambovita:
"Nici acolo nu sunt toate roz in politica, dar parca se lupta mai mult pentru popor. Speram ca noi se ne intoarcem la o Romanie mai stabila", afirma Ana.
Fiindca in ciuda nuntilor domnesti, in sat se simte criza. Multe case-s neterminate, santiere in conservare, iar unii racseni recunosc ca s-au intins mai mult decat le e plapuma.
Teoretic, satul are 3015 locuitori.
"Cam 1.500 dintre ei sunt plecati in strainatate", declara insa Toma Bertea, in timp ce Ioan Boje mai adauga si ca "80% din tineret e plecat in Londra".
Mai toti copiii racsenilor sunt londonezi cu acte si in fiecare vacanta dau peste cap statisticile privind numarul strainilor care au vizitat Romania.
Cetatenia straina e importanta. Sora cea mica a lui Ion va aduce pe lume o fetita.
"O sa se nasca in Londra, la sfarsitul lunii, si o sa fie cetateanca britanica. O sa vedem daca o sa cerem si cetatenia romana", declara parintii ei.
Insa in Tara Oasului, un lucru e aproape sigur: mai toti flacaii plecati se intorc acasa sa-si aleaga mireasa.
Fratele mai mic al lui Ion o stie pe aleasa inimii lui din copilarie, iar in 2014 se insoara.
Pe vremea strabunilor, motivul principal pentru incheierea casatoriilor era pamantul. O nunta in straini ar fi ciopartit averea stramoseasca, parintii nu admiteau asa ceva.
O nunta-n vecini sporeste averea. Iar gura targului vorbeste ca traditia inca se pastreaza in Oas, sau, ma rog, la Londra. Doar ca azi, Ion nu mai munceste pamantul. E deja bogat si a investit banii agonisiti la Londra in ceva hectare. Iar Ana n-a fost luata de nevasta pentru avere, ca-n romanul lui Rebreanu, ci din dragoste pura.
Asadar, la hora din Racsa nu exista motiv de cearta, nici conflict. Iar veselia continua pana-n zori. Osenii se bucura de viata si-si fac antrenamentul pentru maine, caci adevaratul ospat abia maine incepe.
ZIUA CEA MARE
Ana a scapat de povara traditiei populare. Gatita in voaluri scumpe, incrustate cu cristale scanteietoare, escortata de domnisoare de onoare delicate, e gata de bal!
Mireasa sade mandra alaturi de Ion al ei. Ferchezuit la patru ace, cu accesorii de pe la casele de moda din Londra, barbatul se faleste-n sat ca si-a luat nevasta ca o craita de basm. Toata lumea e chemata la sfanta ceremonie.
Cladirea are 3 functii oficiale: camin cultural, sala de nunti si biblioteca. Si cum in Racsa cel mai important monument cultural e casatoria, iar cultura populara se transmite prin viu grai si obiceiuri, nu prin carti, fara sa-si dea seama, osenii acestia ofera un autentic eveniment cultural.
Incepe bulciugul: despartirea de parinti. Oratiile de nunta, strigate de staroste, sunt unice. De-a dreptul sumbre, cu conotatii funebre si atrag atentia asupra necazurilor ce vor sa apara in noua viata a cuplului .
Tristetea despartirii a fost alungata. Iar insurateii sunt gata sa primeasca binecuvantarea Domnului. Doua alaiuri se indreapta spre biserica din deal. Ca-n jocul "tara, tara vrem ostasi", cele doua tabere se intalnesc si se privesc in ochi. Inainte de a intra in biserica, preotul se asigura ca nimeni nu s-a razgandit.
De cati nasi credeti ca e nevoie la o nunta adevarata din Oas? Sunt 8 perechi! 4 din partea mirelui si 4 din partea miresei.
Cine s-a "cherchelit" deja, asteapta afara.
In drum spre ospat, tot satul admira alaiul nuptial. Inca o nunta de top in sat.
La sala de nunti, se pun bucatele pe mese, iar de pe covorul rosu dispare colbul, fiindca se apropie nuntasii. Cand a rasarit luna, petrecerea abia incepe.
Din toate colturile lumii, o mie de invitati au venit sa petreaca.
Cei doi sunt in al 9-lea cer, si-au vazut visul cu ochii. Plutesc ca intr-un videoclip, desi trena putin prea lunga ii joaca feste Anei. "Nu-i nimic, se va taia la montaj", garanteaza echipa de filmare tocmita din timp si cu bani grei.
Si cum petrecerea se incinge, pentru zbantuiala, mireasa imbraca cea de-a doua rochie, la fel de imaculata, doar mai comoda. In ton cu Anamaria, mai toate doamnele au schimbat in seara cea mare cel putin doua tinute. Doar copilele s-au multumit cu un singur rand de gateli.
Osanul se dezlantuie. Pentru moment, grija zilei de maine e uitata. 40 de mii de euro, cat face o asemenea nunta, se fac intr-un an, iar viata merita traita din plin, oricat ar costa.
Asa ca, pana sa se intoarca la Londra, pe excavator, flacaul savureaza cu nesat invartitul fetelor la dans. Stie ca pana vara viitoare, la urmatorul ospat de acasa, are de rabdat printre straini, asadar, traieste clipa si e fericit.
PLANURI PENTRU VIITOR
Mirii nu contenesc sa faca planuri de viitor, cu o casa mare si luminoasa, aici, in Racsa, alaturi de prunci si parinti, dar mai intai pleaca, doar cativa ani, sa termine scoala, sa stranga bani, sa-si faca un rost.
Ionut face asta de noua ani, ea, doar de trei, si nu isi pierd speranta ca pana la urma vor reusi sa se intoarca acasa. Insa crudul adevar e ca cei mai multi emigranti si-au construit in vest o noua viata si vin acasa, doar in vacante. Batranii satului stiu ca peste cateva zile nuntasii vor lua drumul strainatatii, casele vor ramane pustii, iar ei cu dorul.