Delta Dunării: Ce poți face într-o vacanță petrecută în Deltă

62361411
Shutterstock

Delta Dunării, cea mai mare zonă naturală umedă din Europa și totodată cea mai bine conservată deltă de pe continent, se numără de mult timp printre destinațiile favorite ale turiștilor.  

Acest loc unic are multe de oferit vizitatorilor, indiferent dacă își doresc relaxare în inima naturii, pescuit sau bird-watching, ori vor să afle cum este viața într-un sat tradițional lipovean. De aceea, turismul în Delta Dunării este într-o continuă dezvoltare, rezervația naturală fiind o alegere perfectă de concediu, pentru orice buget și preferințe.

Dacă nu ai vizitat încă Delta Dunării, îți prezentăm în continuare câteva informații interesante, care îți vor demonstra că merită să alegi și tu această destinație turistică.

Informații despre Delta Dunării

Delta Dunării este pe locul trei în lume ca diversitate a biosferei, adăpostind peste 1.700 de specii de plante și peste 3.400 de specii de animale. Din acest punct de vedere este întrecută numai de Marea Barieră de Corali din Australia și de Arhipelagul Galapagos din Ecuador. Zona reprezintă și un refugiu pentru numeroase păsări migratoare, în drumul lor între Africa și nordul Europei.

Delta, care se întinde pe o suprafață de 5.500 km pătrați, s-a format în decursul a 10.000 de ani și este în continuă extindere, în fiecare an acumulându-se aici aproximativ 65 de milioane de tone de aluviuni aduse de Dunăre. Rezervația deține numeroase recorduri, fiind nu doar cea mai mare zonă umedă din Europa, dar și cea mai joasă și cea mai tânără zonă de câmpie, cu o altitudine medie de 0,52 metri față de nivelul mării, potrivit site-ului oficial Romania Tourism.

Citește și
Hidratarea în timpul verii. Câte lichide trebuie să bei, cât de des și semnele deshidratării
Hidratarea în timpul verii. Câte lichide trebuie să bei, cât de des și semnele deshidratării

Principalele obiective turistice din Deltă

Dacă nu vrei să te limitezi la pescuit, plajă și plimbări cu barca pe canalele înguste și pitorești ale Deltei, printre nuferi și colonii de pelicani, poți vizita o serie de obiective turistice ușor accesibile.

●      Pădurile Letea și Caraorman sunt, probabil, cele mai cunoscute atracții turistice ale Deltei. Letea este celebră pentru aspectul ei tropical, datorat dunelor de nisip și lianelor, dar și pentru caii sălbatici care pot fi zăriți plimbându-se printre arbori. Accesul în pădurile Letea și Caraorman se poate face numai în compania unui ghid local autorizat.

●      Orașele Sulina și Chilia pot reprezenta destinații interesante pentru o excursie de o zi din Deltă. Aceste porturi maritime au o istorie bogată și prea puțin cunoscută, care merită să fie descoperită la pas. Cimitirul maritim din Sulina și vechiul Far, construit în anul 1878, sunt câteva dintre cele mai importante atracții turistice.

●      Satul și plaja Sfântu Gheorghe se numără printre cele mai populare destinații alese de turiștii care ajung în Deltă. Sfântu Gheorghe oferă și numeroase opțiuni de cazare, în case tradiționale puse la dispoziție de localnici sau în pensiuni care asigură condiții de lux, ideale chiar și pentru cei mai pretențioși vizitatori. Plaja este foarte apreciată de turiștii care vor să evite zonele aglomerate de pe litoral.

●      Satul de vacanță Gura Portiței este unul dintre cele mai pitorești locuri din Deltă, situat pe o limbă de nisip care separă Marea Neagră de Delta Dunării. Un fost sat pescăresc, Gura Portiței este acum o localitate modernă, ideală pentru un sejur de vis, în care turiștii se pot bucura în egală măsură de frumusețea mării și de farmecul inedit al Deltei.

Cele mai importante localități

În Delta Dunării te poți caza sau poți vizita mai multe localități tradiționale, care și-au păstrat farmecul local, oferind totodată servicii turistice moderne. Aici poți savura preparate lipovene pe bază de pește, bucurându-te din plin de ospitalitatea și priceperea localnicilor și poți experimenta, timp de câteva zile, cum se trăiește în Deltă. Iată care sunt cele mai importante localități:

●      Maliuc - este cel mai nou sat din Deltă, construit în 1950, când aici au fost puse bazele Stației Experimentale Stuf, concepută pentru cercetări stuficole, piscicole și silvice, abandonată însă după 20 de ani.

●      Crișan este un sat pescăresc pitoresc, ales ca destinație de sejur în special de turiștii amatori de pescuit sau de plimbări cu barca. Condițiile de cazare sunt foarte bune și se pot închiria bărci sau lotci pentru excursii pe lacurile și canalele din zonă. De aici se poate ajunge ușor la pădurea Caraorman sau la Mila 23.

●      Mila 23 este un sat tradițional lipovean, perfect pentru turiștii care își doresc un sejur liniștit. Numele localității provine de la măsurătorile făcute de inginerii englezi, care folosesc milele pentru a măsura lungimea Dunării, mila 0 fiind stabilită în Sulina. Astfel, satul se află la 23 de mile distanță de oraș. Mulți lipoveni din Mila 23 oferă cazare turiștilor în casele lor tradiționale, satul fiind o destinație preferată de turiștii veniți pentru a explora cât mai mult Delta. Datorită amplasării ideale, din această localitate se pot face numeroase excursii.

●      Murighiol este un sat pescăresc care a luat naștere în apropiere de ruinele anticului oraș roman Halmyris, situl arheologic fiind încă în plin proces de excavare. Spre deosebire de restul localităților din Deltă, unde se poate ajunge doar pe calea apei, cu barca, la Murighiol poți veni chiar și cu mașina personală, pentru că există o șosea care ajunge până în localitate, acesta fiind cel mai îndepărtat punct din Deltă cu acces rutier. Murighiol este și cea mai întinsă comună din România, include 7 sate și se întinde pe 800 de kilometri pătrați.

Cum poți ajunge în Delta Dunării

În Deltă poți ajunge cu mașina personală până la Tulcea sau Murighiol și apoi cu barca sau cu vaporașul până în localitatea aleasă pentru cazare. Dacă nu ai mașină, poți merge până la Tulcea cu trenul sau cu autocarul, iar din port poți alege transferul cu o șalupă rapidă sau un catamaran, care este mai accesibil ca preț, dar călătoria durează mai mult. O altă variantă este prin Murighiol, unde există curse de autocar sau microbuz, iar dacă vrei să scapi de grija transportului pe calea apei, te poți caza chiar în această localitate.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Ucraineanul interzis la Jocurile Olimpice a primit 200.000 de dolari, exact suma pentru o medalie de aur!
GALERIE FOTO Ucraineanul interzis la Jocurile Olimpice a primit 200.000 de dolari, exact suma pentru o medalie de aur!
Funded by the European Union
Finanțat de Uniunea Europeană. Punctele de vedere și opiniile exprimate sunt ale autorilor și nu reflectă neapărat pe cele ale Uniunii Europene sau ale Comisiei Europene. Nici Uniunea Europeană și nici autoritatea care acordă finanțarea nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Citește și...
Prima ţară din UE care interzice ţigările electronice de unică folosinţă. Ce urmează în statele europene
Prima ţară din UE care interzice ţigările electronice de unică folosinţă. Ce urmează în statele europene

Foarte populare în rândul tinerilor pentru că oferă o gamă largă de arome, ţigările electronice de unică folosinţă vor fi interzise în Belgia de la 1 ianaurie 2025, aceasta urmând să fie prima ţară din UE care interzice aceste dispozitive, relatează AFP.

Peste 170 de elevi români au făcut performanță anul acesta la olimpiade. Cu ce sume i-a premiat Ministerul Educației
Peste 170 de elevi români au făcut performanță anul acesta la olimpiade. Cu ce sume i-a premiat Ministerul Educației

178 de elevi români au făcut anul acesta performanță la olimpiade internaționale europene sau regionale de fizică, informatică, robotică, engleză, şi geografie.

Ce înseamnă slay, rizz, yolo, cuvinte din „slang-ul” tinerilor din Gen Z. Limbajul lor, greu de înțeles de ceilalți
Ce înseamnă slay, rizz, yolo, cuvinte din „slang-ul” tinerilor din Gen Z. Limbajul lor, greu de înțeles de ceilalți

Pentru tinerii din generațiile Z și Alfa tehnologia și rețelele sociale reprezintă un mod de viață și parcă vorbesc altă limbă.

Recomandări
Cum explică CCR decizia de a declara constituțională reforma pensiilor magistraților. Argumentele Curții - DOCUMENT
Cum explică CCR decizia de a declara constituțională reforma pensiilor magistraților. Argumentele Curții - DOCUMENT

Curtea Constituţională explică de ce a respins miercuri sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraţilor şi de ce a stabilit că actul normativ este constituţional.

HARTĂ în timp real. Toate autostrăzile au fost deblocate. Circulația rămâne blocată pe mai multe DN-uri din cauza ninsorii
HARTĂ în timp real. Toate autostrăzile au fost deblocate. Circulația rămâne blocată pe mai multe DN-uri din cauza ninsorii

Centrul INFOTRAFIC anunță că miercuri dimineața, din cauza ninsorilor abundente și a viscolului care afectează regiunile centrale, sudice și estice ale țării, circulația este închisă pe mai multe tronsoane de drum din țară.

Coaliția a căzut, în sfârșit, de acord, pe tăierile din administrație. Cine scapă de reducerea cu 10% a bugetelor de salarii
Coaliția a căzut, în sfârșit, de acord, pe tăierile din administrație. Cine scapă de reducerea cu 10% a bugetelor de salarii

Ministerul Dezvoltării a pus în dezbatere publică proiectul de „reformă” în administrația publică centrală, proiect care include o tăiere cu 10% a cheltuielilor de personal, cu unele excepții.