Dragnea ar putea ieși din închisoare. Avocat: ”După părerea mea, șansele sunt de 100%”

62143206

Tribunalul Bucureşti decide joi dacă Liviu Dragnea poate fi eliberat condiționat din Penitenciarul Rahova, unde a executat 2 ani de închisoare din pedeapsa de 3 ani și 6 luni primită în 2019 în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

La termenul anterior, avocata fostului lider PSD, Flavia Teodosiu, nu s-a putut prezenta la Tribunal din motive medicale, astfel încât instanţa a amânat procesul.

Acum, Teodosiu este convinsă că Dragnea are tot dreptul să iasă din închisoare. Întrebată ce șanse sunt ca fostul lider PSD să fie eliberat, joi, 27 mai, avocata a răspuns:

”În mod normal, după părerea mea, șansele ar trebui să fie de 100 %, având în vedere că din punctul nostru de vedere sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, atât de legea română, cât și de legea europeană.” - a declarat Flavia Teodosiu în fața jurnaliștilor, la Tribunalul București.

La instanţa de fond - Judecătoria Sectorului 5 - Dragnea a primit o decizie nefavorabilă, însă el a făcut contestaţie.

El a încercat să împiedice ca procesul să se desfăşoare la Tribunalul Bucureşti, prin depunerea unei cereri de strămutare a cauzei la alt Tribunal din ţară, însă solicitarea a fost amânată marţi de Curtea de Apel Bucureşti pentru data de 14 iunie.

Pe 27 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 a respins, ca neîntemeiată, cererea de eliberare condiţionată depusă de Liviu Dragnea.

În motivarea deciziei, potrivit Agerpres, magistratul de la Judecătoria Sectorului 5 spune că Liviu Dragnea îndeplineşte fracţia de 2/3 din pedeapsă, necesară pentru a fi eliberat condiţionat, însă, din analiza coroborată a situaţiei personale a fostului lider PSD, instanţa nu şi-a format convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare.

"Instanţa apreciază că scopul pedepsei nu poate fi atins la acest moment prin liberarea petentului. Astfel, raportat la funcţia de exemplaritate a pedepsei, fiecare cetăţean trebuie să fie conştient de consecinţele la care s-ar expune în cazul încălcării legii penale. Eliberarea petentului, prin simpla împlinire a fracţiei şi în contextul unui comportament civilizat - normal de altfel, ar fi de natură a avea un efect total opus. Evident, o astfel de măsură nu ar fi de natură a avea un efect descurajant, ba din contră, ar dovedi o lipsă de reacţie din partea statului faţă de cei care încalcă normele legale", explica Judecătoria Sectorului 5.

Mai multe conflicte cu cei de la Penitenciarul Rahova

 

Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.

Fostul lider al PSD a avut mai multe conflicte cu cei din conducerea Penitenciarului Rahova, intentând mai multe procese, pe motiv că nu este lăsat să muncească în atelierul auto al închisorii.

Conducerea penitenciarului i-a retras dreptul la muncă, după ce Dragnea a acordat un interviu online fostei sale consiliere Anca Alexandrescu, în prezent jurnalist la Realitatea Plus.

Ulterior, Dragnea a câştigat mai multe procese cu penitenciarul, instanţele recunoscând că i s-au încălcat mai multe drepturi, printre care dreptul la muncă şi la îngrijire medicală.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62191701
Șeful DNA: Sute de dosare cu prejudicii de miliarde de euro, clasate după o decizie a CCR

Procurorii anticorupție au fost nevoiți să claseze sute de dosare de corupție, cu prejudicii de peste 4 miliarde de euro, din cauza unei decizii a Curții Constituționale.

61953208
ÎCCJ restituie la Parchetul Militar dosarul Revoluţiei în care Ion Iliescu este judecat pentru infracțiuni contra umanității

Un judecător de la ÎCCJ a decis, vineri, restituirea la Parchetul Militar a dosarului Revoluţiei în care fostul preşedinte Ion Iliescu şi fostul viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu sunt acuzaţi de săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii.

62181241
Opt persoane reţinute de procurorii DNA în dosarul privind atribuirea ilegală de locuinţe din fondul locativ de stat

Opt persoane au fost reţinute de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care se investighează atribuirea ilegală a unor locuinţe, situate în zone centrale ale Bucureştiului, din fondul locativ de stat.

Recomandări
Smr nuclear
Noi detalii oficiale despre problemele apărute la proiectul nuclear american SMR de la Doicești, criticat de Ilie Bolojan

Peste 80% dintre condiţiile asociate deciziei finale de investiţie în proiectul SUA al reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doiceşti nu sunt îndeplinite - afirmă Cristian Buşoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.