Primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, rămâne în arest preventiv. Decizia este definitivă

62568574

Primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, cercetat pentru luare de mită şi spălare a banilor, rămâne în arest preventiv, judecătorii Curţii de Apel Constanţa admiţând vineri propunerea procurorilor anticorupţie de prelungire a respectivei măsuri.

Decizia este definitivă şi a fost luată într-un complet de divergenţă format din trei judecători, după ce completul de apel iniţial, format din doi judecători, a stabilit că este nevoie ca dosarul să fie analizat şi de un al treilea judecător.

Pe 22 octombrie, judecătorii Tribunalului Constanţa au înlocuit arestul preventiv cu arest la domiciliu pentru Cristian Radu, propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) de menţinere a măsurii arestului preventiv fiind respinsă ca neîntemeiată.

Conform DNA, primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a fost reţinut pe 21 august şi ulterior arestat preventiv pentru comiterea a cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată şi o infracţiune de spălare a banilor.

Sumele pretinse de primar

"În perioada 2020 - 2025, inculpatul Radu Cristian, în calitate de primar al municipiului Mangalia, ar fi pretins şi primit, atât direct, cât şi printr-un intermediar, suma totală de 645.000 de euro, în legătură cu emiterea unor documente urbanistice şi cu iniţierea unor hotărâri de consiliu local, precum şi în legătură cu alte demersuri ce ţin de activitatea de primar", se arată în comunicatul transmis de procurorii anticorupţie.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2022 - 2024, primarul Mangaliei ar fi pretins 80.000 de euro din care ar fi primit printr-un intermediar suma de 42.333 de euro, pentru a lăsa diverse persoane să desfăşoare activităţi de comerţ pe plaja sau în zona Portului Turistic Mangalia fără a fi amendaţi sau închişi de către Poliţia Locală Mangalia. Banii ar fi fost primiţi sub forma achiziţiilor unor obiecte vestimentare de lux.

În cursul anului 2020, Cristian Radu ar fi pretins 70.000 de euro din care ar fi primit printr-un intermediar suma de 20.000 de euro, pentru a emite un certificat de urbanism şi ulterior o autorizaţie de construire pentru o clădire de locuinţe P+12 în staţiunea Neptun.

În anul 2023, ar fi pretins şi primit un folos, respectiv echivalentul a 500.000 de euro prin reducerea preţului de achiziţie a activului unei societăţi comerciale, pentru cesionarea unor contracte de închiriere privind terenuri aflate în Portul Turistic Mangalia. În acelaşi an, primarul Mangaliei ar fi pretins suma de 50.000 de euro din care ar fi primit 150.000 de lei pentru ca două persoane să nu fie controlate de către funcţionarii primăriei pe parcursul construirii unui imobil în staţiunea Neptun.

Extinderea construcțiilor fără autorizație

La începutul anului 2025, Cristian Radu ar fi pretins şi ar fi primit suma de 50.000 euro de la o persoană, pentru ca acesta să obţină de la Primăria municipiului Mangalia un certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei realizate fără autorizaţie de construire, în staţiunea Saturn.

Totodată, inculpatul Radu Cristian ar fi disimulat şi ascuns mare parte din sumele de bani menţionate, prin achiziţia în anul 2023 a unui hotel din staţiunea Cap Aurora.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62573912
Un funcţionar de la ADP Sector 6, plasat sub control judiciar pentru fraudă de peste 330.000 de lei

Un funcționar public de la ADP Sectorul 6 al Capitalei care este acuzat că şi-ar fi însuşit sute de mii de lei din banii instituţiei, după ce ar fi falsificat documente pentru maşini ridicate de pe domeniul public, a fost plasat sub control judiciar.

62584399
Un șef de la ADP Sector 6 și-ar fi însușit 330.000 de lei, pierduți la pariuri. Banii proveneau din ridicarea mașinilor

Un șef din ADP Sector 6 a fost reținut pentru delapidare și fals. În 2024-2025 ar fi însușit peste 330.000 de lei, pierduți la pariuri sportive.

62584866
Ucrainenii acuzați de tentativă de sabotaj în București au contestat arestul preventiv. ÎCCJ dezbate cererea pe 28 octombrie

Doi ucraineni acuzați că au vrut să incendieze o firmă de curierat contestă măsura arestului preventiv. ICCJ judecă cererea pe 28 octombrie.

Recomandări
Luca niculescu 2
PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Ce a răspuns PNL

În prima zi de negocieri, PSD a pus o condiție care i-ar putea fi fatală Guvernului Niculescu. Sorin Grindeanu a anunțat că partidul său intră în guvern doar alături de PNL și UDMR. 

elicopter
România cumpără 12 elicoptere militare Airbus de 800 de milioane de euro. O parte din producție va fi realizată la Ghimbav

România a comandat la Airbus 12 elicoptere performante în valoare de 800 de milioane de euro care vor intra în dotarea armatei. 

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.