Primarul suspendat al Mangaliei a fost plasat în arest la domiciliu. Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă

62568574

Primarul suspendat al Mangaliei, Cristian Radu, a fost plasat în arest la domiciliu de către Tribunalul Constanţa, dar decizia magistraţilor nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.  

Tribunalul Constanţa a judecat, miercuri, dacă prelungeşte măsura arestului preventiv cu încă 30 de zile pentru Cristian Radu, primarul suspendat al municipiului Mangali, acuzat de luare de mită.

Instanţa a decis înlocuirea acestei măsuri cu cea a arestului la domiciliu.

Hotărârea Tribunalului Constanţa nu este definitivă. Ea poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Cristian Radu a fost arestat preventiv la sfârşitul lunii august, pentru luare de mită. A doua zi el a fost suspendat din funcţia de primar al Mangaliei.

Acuzările procurorilor DNA

Procurorii DNA au anunţat, printr-un comunicat de presă, că primarul din Mangalia este acuzat de cinci infracţiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată, şi o infracţiune de spălare a banilor.

”În perioada 2020-2025, inculpatul Radu Cristian, în calitate de primar al municipiului Mangalia, ar fi pretins şi primit, atât direct, cât şi printr-un intermediar, suma totală de 645.000 de euro, în legătură cu emiterea unor documente urbanistice şi cu iniţierea unor hotărâri de consiliu local, precum şi în legătură cu alte demersuri ce ţin de activitatea de primar”, au anunţat procurorii DNA.

Anchetatorii au precizat că, în perioada 2022-2024, Cristian Radu ar fi pretins suma totală de 80.000 de euro, din care ar fi primit printr-un intermediar suma de 42.333 de euro, pentru a lăsa diverse persoane să desfăşoare activităţi de comerţ pe plaja sau în zona Portului Turistic Mangalia fără a fi amendate sau închise de Poliţia Locală Mangalia. Suma de bani ar fi fost primită sub forma achiziţiilor unor obiecte vestimentare de lux.

Procurorii DNA au mai stabilit că în 2023 Cristian Radu a pretins şi a primit echivalentul sumei de 500.000 de euro prin reducerea preţului de achiziţie a activului unei societăţi comerciale, pentru cesionarea unor contracte de închiriere privind terenuri aflate în Portul Turistic Mangalia.

Alte fapte de corupție în Neptun și Saturn

De asemenea, tot în 2023, el este acuzat că a pretins 50.000 de euro, din care ar fi primit suma totală de 150.000 de lei pentru ca două persoane să nu fie controlate de funcţionarii din cadrul Primăriei municipiului Mangalia pe parcursul construirii unui imobil în staţiunea Neptun.

Cristian Radu mai este acuzat că, în primele două luni din acest an, a primit 50.000 de la o persoană pentru ca aceasta să obţină de la primărie un Certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei realizate fără autorizaţie de construire pentru un imobil situat în staţiunea Saturn.

”Totodată, inculpatul Radu Cristian ar fi disimulat şi ascuns mare parte din sumele de bani menţionate anterior, prin achiziţia în anul 2023 a unui hotel din staţiunea Cap Aurora”, a precizat sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Spitalul privat unde a murit o tânără era oficial hotel. Nereguli grave descoperite. Ministerul Sănătății sesizează DNA

Ministerul Sănătății sesizează DNA în legătură cu neregulile grave descoperite la spitalul privat din Constanța, unde, la începutul lunii octombrie, a murit o tânără care venise să nască.

Avocat din Bucureşti, trimis în judecată după ce a lovit un jandarm la un protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu

Un avocat din Bucureşti a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, fiind acuzat că a lovit în luna iulie un jandarm, în timpul desfăşurării unui protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu în Piaţa Victoriei.

Magistrații au început să renunțe la protest, după aproape două luni. Primele parchete care anunță reluarea activității

Magistrații din Arad și Ploiești au anunțat că renunță la protestul față de reforma pensiilor din Justiție. Și judecătorii de la Curtea de Apel București renunță la proteste din 23 octombrie.

Recomandări
Sorin Grindeanu: „Evident că îmi asum funcţia de prim-ministru. Spre deosebire de alții, eu ştiu ce înseamnă să fii premier”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, la Sinaia, că el este dispus să îşi asume funcţia de prim-ministru, însă a subliniat faptul că preşedintele este cel care face desemnarea şi, în funcţie de asta, vor exista discuţiile politice necesare.

Au plătit sute de euro ca să se „reconecteze cu sinele”. „Ceremonie” cu Ayahuasca şi recipiente pentru vomat, în Hunedoara

Procurorii DIICOT au oprit o „ceremonie spirituală” organizată la o pensiune din Hunedoara, unde participanții, atent selectați și plătitori de sute de euro, urmau să consume droguri de mare risc pentru a se „reconecta cu sinele”.

Primul oraș din România care va instala lifturi la blocurile vechi de 4 etaje. Milioane de români, prizonieri în propria casă

Brașovul ar urma să fie primul oraș din România care va instala lifturi la blocurile vechi cu 4 etaje, după ce consiliul local a adoptat ghidul de aplicare a programului ”Lift pentru Viață”. Milioane de români sunt azi ”prizonieri” în propria casă.