Prefectul Capitalei nu vrea să spună când a semnat ordinul de intervenție și îi contrazice pe Carmen Dan și șeful jandarmilor

×
Publicitate

Prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, care a semnat ordinul de intervenţie în forţă a jandarmilor la mitingul diasporei din 10 august, a dat explicații la Parchetul General despre violenţele din Piaţa Victoriei.

Speranța Cliseru a spus că nu a fost în Piaţa Victoriei în 10 august, contrazicându-i astfel pe ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan, precum şi pe coordonatorul intervenţiei jandarmilor Laurenţiu Cazan, care au afirmat că prefectul a fost prezent la faţa locului încă de la ora 16.00.

Ea le-a mai spus jurnaliștilor că s-a prezentat în calitate de martor și că a venit fără avocat, „că nu a fost cazul”.

„Eu vreau să vă asigur că din punctul meu de vedere, eu am respectat legea cu strictețe. Contrar a ceea ce s-a încercat sau s-a vehiculat în spațiul public, nu de către dumneavoastră, pesa, ci probabil alte persoane, nu înțeleg care au fost imboldul sau motivele pentru care au încercat să denigreze sau să aducă o anatemă activității prefectului.

Eu ca prefect al Bucureștiului, alături de toți prefecții din țară, care sunt niște profesioniști, noi nu facem politică”, a spus Cliseru.

Întrebată de jurnaliști când a semnat ordinul de intervenție în forța a jandarmilor la protestele din 10 august, prefectul Capitalei a refuzat să răspundă.

Jurnalist: Când ați semnat acel ordin?

Prefectul Capitalei: „Deci .. este consemnat și nu pot să vă detaliez.”

Jurnalist: Este adevărat că pe document apare semătura dumneavoastră după ce s-au terminat evenimentele?

Prefectul Capitalei: „Nu există după ce s-au terminat evenimentele, nu pot să vă dau detalii, dar eu vreau să vă spun că legea a fost respectată și aș vrea să respectați instituția prefectului din toată țara și să aveți în noi toți în mine, bineînțeles încredere, că noi suntem cei care respectă legea.

Eu nu pot să detaliez sau să explic modul în care alte instituții au acționat, să spunem, în acea zi. Fiecare răspunde pentru el. Eu vorbesc numai despre mine. Deci eu am respectat legea, în condițiile în care eu am respectat legea adunărilor pubice și acel ordin de intervenție respectă în totalitate legislația în vigoare.”

Întrebată de jurnalişti la ieşirea de la Parchetul General dacă a urmărit din Piaţa Victoriei evoluţia evenimentelor din 10 august, prefectul Capitalei a spus că nu a fost în Piaţa Victoriei: „Nu, nu am fost în piaţă".

De asemenea, întrebată dacă s-a bazat doar pe informaţiile jandarmilor sau a văzut cu ochii săi ce se întâmplă, Speranţa Cliseru a spus că nu, pentru că nu a fost acolo: „Nu, nu am văzut cu ochii mei pentru că nu am fost în piaţă”, scrie News.ro.

Ea a refuzat să răspundă la alte întrebări ale jurnaliştilor, spunând doar că nu s-a întâlnit pe 10 august cu ministrul de Interne, Carmen Dan.

Speranta Cliseru, prefectul capitalei

Procurorii militari au deschis un dosar penal în care s-a început urmărirea penală in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de purtare abuzivă, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu în legătură cu modul de intervenţie al jandarmilor în timpul protestului din 10 august.

Speranţa Cliseru a contrasemnat ordinul de intervenţie în forţă al jandarmilor.

Maiorul Laurenţiu Cazan, care a coordonat acţiunea jandarmilor la protestul din Piaţa Victoriei, declara săptămâna trecută că prefectul Capitalei s-a aflat în Piaţa Victoriei în timpul protestului.

"În permanenţă, am fost în contact cu toate autorităţile publice, inclusiv cu prefectul, care a fost prezent la faţa locului încă de la ora 16,00", a spus Laurenţiu Cazan, potrivit Agerpres.

Potrivit News.ro, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, preciza, a doua zi după violenţele din Piaţa Victoriei, că la ora 23.11 prefectul Capitalei a emis ordin ca Jandarmeria să acţioneze în forţă, iar din acel moment şi până la ora 02.00 s-au luat măsuri astfel încât să fie evacuată zona.

El a susţinut că în primă fază jandarmii au acţionat cu gaze lacrimogene, iar după ce violenţele s-au înteţit, aceştia i-au somat pe protestatari cu trei semnale luminoase care anunţau intervenţia în forţă a jandarmilor, pentru atenţionarea oamenilor de a evacua zona şi pentru avertizarea celor care se manifestau violent.

Ulterior, pentru că nu s-a renunţat la violenţe, prefectul a semnat ordinul de intervenţie în forţă a jandarmilor, la ora 23.11.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Interlopul sucevean ”Porcu”, extrădat din Italia. De ce era căutat de toată poliția din România

Un sucevean care era dat în urmărire de Poliția Română, după ce a fost condamnat definitiv pentru trafic de persoane, a fost extrădat din Italia.

Reacția Parchetului General după ce Dragnea a spus că a fost ținta unei tentative de asasinat

Parchetul General nu a avut pe rol vreun dosar cu privire la o tentativă de asasinat care l-ar fi avut drept țintă pe președintele PSD, Liviu Dragnea.

Plângerile penale împotriva Jandarmeriei continuă să curgă la Parchetul Militar. Numărul acestora

La Parchetul Militar continuă să curgă plângerile penale la adresa Jandarmeriei, pe care protestatarii de la mitingul diasporei o acuză de intervenţie abuzivă şi nejustificată. Pe de altă parte, şi militarii se plâng de violențe.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Summit european pentru Arctica, pe fondul tensiunilor geopolitice tot mai intense. Ce scrie AFP despre Nicușor Dan

Liderii Uniunii Europene (UE) se reunesc luni în nordul Finlandei pentru a discuta despre modalitățile de consolidare a prezenței blocului în Arctica, o regiune în care tensiunile geopolitice au atins cote maxime în ultimele luni, relatează AFP.