Modificări la Legile Justiţiei iniţiate de deputatul "Mitralieră", adoptate tacit

61872581

Trei propuneri legislative de modificare a legilor Justiţiei, iniţiate de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, au depăşit termenul de dezbatere, fiind considerate adoptate tacit de Camera Deputaţilor.

 

Din punct de vedere procedural, adoptarea tacită a acestor proiecte urmează să fie citită în plenul Camerei Deputaţilor pentru a fi trimise la Senat, care este for decizional. Termenul limită de dezbatere pentru aceste trei proiecte a fost 7 mai.

Una dintre iniţiativele legislative vizează modificarea legii privind organizarea judiciară şi prevede că apelul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionat de completul de 5 judecători nu va putea fi declarat decât în favoarea inculpaţilor. "Completele de 5 judecători soluţionează apelurile şi cererile în cauzele judecate în prima instanţă de Secţia penală a ÎCCJ şi judecă şi alte cauze date în competenţa lor prin lege, precum şi ca instanţă disciplinară. Apelul nu poate fi declarat decât în favoarea inculpatului", se precizează în proiect.

O altă propunere legislativă care trece tacit modifică legea privind Consiliul Superior al Magistraturii şi prevede că "inspectorii din cadrul Inspecţiei Judiciare sunt numiţi în funcţie de inspectorul-şef în urma unui concurs, pentru un mandat de 9 ani, dintre judecătorii şi procurorii care au o vechime de cel puţin 12 ani în magistratură, care au cel puţin grad de curte de apel sau parchet de pe lângă curte de apel şi au avut calificativul 'foarte bine' în ultimele trei evaluări".

Cea de-a treia propunere legislativă se referă la modificarea Statutului judecătorilor şi procurorilor şi vizează introducerea Senatului în procedura de numire a procurorilor de rang înalt, în locul preşedintelui României.

"Preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Senatul României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 5 ani, desemnaţi de Adunarea Generală a Judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Revocarea din funcţie a preşedintelui, a vicepreşedintelui sau a preşedinţilor de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către Senatul României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii", prevede proiectul.

De asemenea, "procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Senatul României, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM, dintre procurorii care au o vechime minimă de 16 ani în funcţia de judecător sau procuror pentru procurorii generali şi procurorii şefi şi o vechime de 14 ani în funcţia de judecător sau procuror pentru adjuncţii acestora şi procurorii şefi de secţie, pe o perioadă de 4 ani, fără posibilitatea reînvestirii", mai prevede textul, precizându-se că revocarea acestora se face tot de către Senat, la propunerea ministrului Justiţiei, cu avizul CSM.

Deputatul USR Stelian Ion a atras atenţia, luni, în plenul Camerei, că aceste proiecte importante, care conţin "prevederi foarte grave", au fost trecute tacit, fiind "puse pe sub uşă".

"Pe ordinea de zi figurează 3 proiecte ale Justiţiei, altele decât cele discutate în Comisia specială. Din păcate, Biroul permanent nu a avut grijă de această chestiune şi a trimis aceste proiecte Comisiei juridice în condiţiile în care Comisia specială era sesizată în fond. Ele nu au fost discutate şi au trecut tacit de Camera Deputaţilor şi conţin prevederi foarte grave. (...) Chestiuni foarte grave sunt puse pe sub uşă", a spus Stelian Ion.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
Citește și...
Ministrul Justiției este dezamăgit de numărul mic de candidați la postul de procuror-şef al DIICOT

Ministerul Justiţiei urmează să anunțe rezultatul selecţiei pentru postul de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Despăgubiri record pentru o elevă din Bacău umilită și șantajată online de un adolescent

Părinții unui adolescent de 17 ani, din Bacău, au fost obligați, prin hotărâre judecătorească, să achite 40.000 de lei daune morale unei eleve de 15 ani, pe care fiul lor a şantajat-o şi umilit-o online.

Regulamentul GRECO prevede obligativitatea conformării la recomandările cuprinse în raportul transmis ministrului Justiției

Regulamentul Grupului Statelor împotriva Corupţiei din cadrul Consiliului Europei (GRECO) prevede obligativitatea conformării la recomandările cuprinse în raport, într-un anumit interval de timp.

Recomandări
Cei trei judecători CCR care s-au opus „amendamentului Fritz”. De ce au considerat că legea este retroactivă

Trei judecători ai CCR au avut o opinie separată față de decizia care a declarat constituțional „amendamentul Fritz”. În viziunea lor, acesta încalcă principiul neretroactivității legii.

CNSU a aprobat noi măsuri de urgență pentru Cernavodă. Cum va fi asigurată apa necesară răcirii reactoarelor

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat vineri o nouă hotărâre, care cuprinde mai multe măsuri și intervenții în regim de urgență pentru a asigura debitul de apă necesar în continuare pentru răcire la CNE Cernavodă.

Incendiu la Institutul Clinic Fundeni din București. 37 de pacienți au fost evacuați de urgență

Pompierii au intervenit, sâmbătă dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care se manifesta cu degajări de fum într-un salon de la etajul al treilea al Institutului Clinic Fundeni din Bucureşti.