Ioana Timofte, nepoata fostului șef al SRI, Radu Timofte, trimisă în judecată. Ar fi primit mită zece vacanțe, afirmă DNA

62492345
Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul director al Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune S.A. Ioana Timofte şi alţi şase angajaţi sau apropiaţi ai acesteia au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie.

Ioana Timofte este nepoata fostului director al SRI, Radu Timofte, iar în 2024 a rămas fără penthouse-ul din nordul Capitalei, în valoare de 600.000 de euro.

Acuzațiile sunt de luare de mită în formă continuată, instigare sau complicitate la luare de mită.

Ioana Timofte ar fi primit, între anii 2021 şi 2023, zece sejururi în staţiuni din Grecia, Italia, Spania şi Turcia, în valoare totală de 586.492 de lei (peste 115.000 de euro) şi 39.707 euro, de la reprezentantul a două societăţi comerciale cu care ar fi încheiat ilegal contracte de formare profesională, precum şi în schimbul promisiunii unor contracte viitoare, potrivit DNA. 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie i-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Ioana Timofte, la data faptei director general al Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune S.A. (C.N.C.I.R. S.A.), pentru luare de mită, în formă continuată (10 acte materiale), şi pe alţi şase angajaţi ai companiei şi persoane din cercul relaţional al inculpatei, fiecare pentru instigare sau complicitate la luare de mită.

Date din rechizitoriul procurorilor

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în calitate de director general al C.N.C.I.R. S.A., Ioana Timofte ar fi încheiat, în mod nelegal, contracte de formare profesională cu două societăţi comerciale.

În schimbul acestor contracte şi al promisiunii încheierii altora viitoare, conform unei înţelegeri prestabilite cu reprezentantul acelor societăţi, aceasta ar fi pretins şi primit (pentru sine sau pentru alte persoane), în perioada 2021–2023, zece sejururi în valoare totală de 586.492 de lei şi 39.707 euro, în Grecia (Santorini, Creta, Rodos), Spania (Mallorca), Italia (Lido di Jesolo) şi Turcia (Antalya).

Potrivit procurorilor DNA, Timofte ar fi creat aparenţa de legalitate a desfăşurării unor cursuri de formare profesională în străinătate pentru angajaţi ai C.N.C.I.R. S.A. (sejururi organizate şi plătite din bugetul companiei), angajaţi care erau doar trecuţi pe lista de participare. Aceasta ar fi efectuat proceduri de achiziţie directă nelegale şi ar fi emis diplome de participare pentru a justifica deplasările.

Ea ar fi fost sprijinită de ceilalţi şase inculpaţi, care ar fi beneficiat, la rândul lor, de sejururi mascate sub forma organizării de cursuri de formare profesională.

În vederea confiscării speciale a echivalentului foloaselor necuvenite pretinse a fi primite de inculpaţi, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii asupra unor bunuri şi sume de bani deţinute de fiecare inculpat.

Rechizitoriul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti (având în vedere calitatea de avocat suspendat a Ioanei Timofte), cu propunerea de menţinere a măsurilor asigurătorii.

C.N.C.I.R. S.A. este o companie cu capital integral de stat, aflată în subordinea Ministerului Energiei.

Ioana Timofte a fost revocată din funcţia de director general în primăvara anului 2023, după ce Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în cazul său, obligaţia „să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a comis faptele”.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62577366
Lovitură pentru Guvernul Bolojan. Judecătorii CCR au declarat neconstituțională legea pensiilor magistraților

Curtea Constituţională a României a admis, luni, sesizarea depusă de Înalta Curte de Casaţie de Justiţie în legătură cu legea privind pensiile magistraţilor, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament.

62574277
Emil Gânj, criminalul din Mureș care și-a ucis cu sălbăticie concubina, trimis în judecată. Bărbatul, căutat de trei luni

Emil Gânj, bărbatul din Mureș acuzat că şi-a ucis şi incendiat concubina, a fost trimis în judecată pentru omor calificat şi alte infracţiuni.

62583939
Locuitorii blocului explodat stăteau cu geamurile deschise din cauza acumulării de gaze. „Și dimineață a mirosit”

De ancheta privind explozia blocului din Rahova se ocupă procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, care trebuie să lămurească din vina cui a fost posibil acest incident îngrozitor.

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.