Facebook atrage mai multi tineri in prime-time decat cele mai importante televiziuni - studiu

61347731

Facebook, cea mai mare retea de socializare din lume, atrage mai multe persoane cu varsta cuprinsa intre 18 si 24 de ani, in timpul orelor din prime-time, decat oricare dintre cele mai importante patru retele de televiziune, scrie bloomberg.com.

Conform studiului, jumatate dintre tinerii cu varste intre 18 si 24 de ani, care detin atat televizoare, cat si computere, acceseaza reteaua de socializare Facebook intre orele 20.00 si 23.00, in timpul saptamanii, potrivit Nielsen.

In schimb, cele patru televiziuni incluse in acest studiu atrag intre 37 si 43% din aceste persoane tinere. Nielsen a refuzat sa precizeze care sunt retelele de televiziune pe care le-a inclus in acest studiu, care a fost comandat companiei Nielsen de Facebook.

Acesta este primul studiu important care compara "audienta" Facebook cu cea a televiziunilor, furnizandu-le advertiserilor informatii cu privire la utilizatorii celor doua tipuri de platforme. Informatiile furnizate de acest studiu sunt favorabile Facebook in contextul luptei pe care o duce compania pentru a sparge monopolul detinut de retelele de televiziune in privinta bugetelor din publicitate.

Totodata, Facebook planuieste sa vanda spatiu publicitar in stilul reclamelor difuzate de televiziuni, in valoare totala de 2,5 milioane de dolari pe zi, potrivit unor surse apropiate companiei.

"Datele oferite de acest studiu schimba felul in care advertiserii ne privesc in momentul de fata", a declarat Fred Leach, Head of Measurement Research la Facebook, intr-un interviu.

"Acestia obisnuiau sa se gandeasca la Facebook ca la o nisa, atunci cand isi stabileau bugetele de marketing. Insa aceste noi date demonstreaza ca Facebook este o piesa foarte importanta care le poate furniza audienta", a mai spus Fred Leach.

Pe de alta parte, in timpul zilei, Facebook are o si mai mare audienta comparativ cu cea a celor patru televiziuni, potrivit aceluiasi studiu. Facebook atrage peste jumatate din persoanele cu varsta cuprinsa intre 18 si 44 de ani. Niciuna din cele patru televiziuni incluse in acest studiu nu atrage mai mult de 40% din persoanele din aceasta grupa de varsta.

"De-a lungul unei zile lucratoare, cele mai multe persoane nu au in fata lor un televizor (la care sa se poata uita, n.r.)", a mai spus Fred Leach. Facebook nu are insa un succes la fel de mare in randul persoanelor mature, in prime-time.

In acest interval orar, Facebook atrage doar 48% dintre persoanele cu varsta cuprinsa intre 35 si 44 de ani, in timp ce fiecare din televiziunile incluse in studiu poate sa atraga peste 65% din telespectatorii din aceasta grupa de varsta. Studiul Nielsen nu precizeaza timpul petrecut de utilizatorii retelei de socializare Facebook.

De asemenea, studiul nu furnizeaza informatii despre alte retele de socializare, precum Twitter. Totusi, Nielsen planuieste sa furnizeze in acest an si informatii despre numarul persoanelor care utilizeaza reteaua de microblogging Twitter in timp ce se uita la televizor.

Din actualul studiu a rezultat o suprapunere a celor doua activitati: privitul la televizor si verificatul contului de Facebook. "Multi oameni vorbesc pe Facebook despre show-urile TV la care se uita chiar in timpul in care se afla pe reteaua de socializare", a mai spus Fred Leach.

El a precizat ca acest lucru reprezinta o oportunitate pentru advertiseri, ale caror mesaje pot astfel sa ajunga de mai multe ori la consumatori.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Veste proasta pentru toti utilizatorii Facebook. Ce se va intampla in scurt timp cu conturile lor

Utilizatorii care au cont pe Facebook primesc o veste proasta. Conducerea retelei de socializare va face o schimbare importanta in acest an.

Peste 80% dintre minorii care au conturi pe Facebook mint in privinta varstei lor

Peste 80% dintre minorii care au conturi pe site-ul de socializare Facebook mint in privinta varstei pe care o au, potrivit autoritatii care reglementeaza publicitatea din Marea Britanie, citata de theguardian.co.uk.

Site-ul Ministerului Transporturilor a fost atacat de hackeri. Ce mesaj a aparut pe prima pagina

Site-ul Ministerului Transporturilor, www.mt.ro, a fost atacat luni de hackeri, pagina de pornire fiind inlocuita cu un mesaj din partea unei grupari autointitulate "I.T.S.E. Army".

Recomandări
Moscova s-a răzbunat: un angajat al Ambasadei României a fost declarat „persona non grata”. MAE, reacție rapidă

Rusia a declarat un angajat al Ambasadei României la Moscova „persona non grata”, a anunţat joi Ministerul de Externe rus, informează Interfax.

Sentința care ar fi blocat ROMATSA și traficul aerian din România, anulată printr-o decizie definitivă. S-a implicat și CSAT

Traficul aerian din România se poate desfășura normal, în urma deciziei Instanței Supreme, pentru că ROMATSA nu și-a pierdut certificatul de furnizor de servicii de trafic aerian.

Ploi torențiale, vijelii și grindină de până la 4 centimetri. Cod galben în mare parte din țară. HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică, averse torenţiale însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, valabile în zone din Transilvania, Muntenia, Moldova şi Dobrogea.