Solutii salvatoare. Cum ar scoate antreprenorii economia din criza
Relaxarea fiscalitatii, plata arieratelor si reducerea evaziunii fiscale sunt principalele masuri cu caracter de urgenta pe care mediul de afaceri le propune guvernantilor.
Adevarul: In conditiile in care un al treilea an de recesiune este exclus atat de autoritati, cat si de analisti si reprezentantii mediului privat, momentul iesirii din criza a economiei romanesti ramane marea necunoscuta. In aceasta privinta, mediul privat - creditat ca principalul motor de revenire a economiei - are, de cele mai multe ori, o viziune complet diferita de cea a Guvernului. Tot mediul de afaceri pare a fi cel care are cea mai mare initiativa, cel putin in privinta propunerilor de masuri, in timp ce eforturile Executivului se limiteaza strict la coordonatele stabilite de finantatorii externi. Reprezentantii de top ai mediului privat au subliniat cateva domenii de referinta pe care guvernantii ar trebui sa-si concentreze atentia: relaxarea fiscalitatii, plata datoriilor catre companiile private, reducerea evaziunii fiscale, incurajarea agriculturii, cresterea absorbtiei de fonduri europene, flexibilizarea pietei muncii si investitiile in infrastructura.
Gandul: Pretul benzinei. Ce distanta parcurg cu masina un roman, un grec si un francez, daca alimenteaza cu banii dintr-un salariu minim Combinatia dintre salariile mici si preturile carburantilor apropiate de media europeana plaseaza romanii printre cetatenii UE cu cea mai scazuta mobilitate. Astfel, un roman care este remunerat cu un salariu minim(echivalentul a 141,6 euro) poate cumpara cu intregul venit numai 122 de litri de benzina, potrivit calculelor gandul . O cantitate insuficienta pentru a parcurge distanta dintre Bucuresti si Roma, cu o masina al carui consum mediu este de zece litri la suta de kilometri. Un polonez, caruia statul ii garanteaza un salariu minim de 320,8 euro(din care poate cumpara 258 de litri de benzina), parcurge acelasi itinerariu dus, dar si intors.
Alegeri 2024
19:35
Cine ar putea deveni noul președinte al României. Aceeași persoană, două sondaje diferite
16:15
Lider PSD, răspuns pentrul Lasconi, în cazul George Simion și interdicția lui la Chișinău
20:15
Candidații la prezidențiale fac coadă la Nicușor Dan. După Kelemen Hunor, primarul se întâlnește și cu Marcel Ciolacu
20:57
Ioan Chirteş a explicat de ce liderul AUR, George Simion, are interzis în Ucraina şi Republica Moldova: "Sunt dovezi clare!"
Evenimentul Zilei: Colaci de salvare pentru iesirea UE din criza Desi inca mai sunt multe probleme de rezolvat precum cele ale Greciei, Irlandei, Portugaliei sau Spaniei, Europa este cu gandul la revenirea economica. Si principalii piloni pe care tarile membre isi bazeaza revenirea sunt exporturile, economisirea si investitiile straine. Iar Romania se numara printre tarile care nu au adoptat masuri viabile de revenire. Dupa ce multe state au mizat pe vechile modele de revenire, si-au dat seama ca acestea nu mai sunt o solutie. Potrivit lui Richard Ensor, managing director Euromoney Institutional Investor, toti au subestimat puterea de recuperare a economiilor.
Romania Libera: Cum se produce benzina scumpa din petrol ieftin Aproape jumatate din necesarul de petrol din Romania este asigurat din productia interna. Cu toate acestea pretul benzinei la pompa a crescut continuu in ultimii ani apropiindu-se de nivelul din celelalte tari europene. Faptul ca Romania este angajata pe o piata libera, fara restrictii comerciale in UE, la care se adauga nivelul taxelor si accizelor care trebuie sa atinga palierul european, dar si variatia cursului leu/euro mentin un pret ridicat la pompa pentru benzina si motorina. Desi in Romania, dintr-un necesar de petrol la rafinarii de 11,5 milioane tone, aproape 4,5 milioane tone sunt obtinute din productia interna, aceasta nu are influenta asupra preturilor combustibililor, spun specialistii in domeniul energiei. Presedintele Institutului pentru Studiul Amenajarii si Folosirii Izvoarelor de Energie (IRE), Jean Constantinescu sustine ca „mentinerea unor preturi artificiale mai mici la carburanti ar contrazice principiul liberei circulatii".
Jurnalul National: Bidonul contrabandei din curtea presedintelui PDL Ialomita Patru inspectori vamali si trei "anonimi" sunt cercetati de DNA pentru o megaescrocherie derulata in comuna Ion Roata. Afacerea, gazduita intr-un depozit apartinand unei firme a presedintelui PDL Ialomita Marinica Cazacu, s-a derulat in perioada iulie 2009-august 2010 si a insemnat contrabanda cu motorina in valoare de peste 260 de milioane de lei, circa 65 de milioane de euro, pentru care nu s-au achitat acciza si TVA. Amploarea operatiunii si valoarea prejudiciului ne fac sa ne intrebam daca nu cumva ne aflam in fata unei clasice operatiuni economice frauduloase prin care se aduna bani pentru partidul de guvernamant. Pentru ca o hotie de asemenea proportii nu se putea derula pana la asemenea nivel daca organele vamale isi faceau datoria. Or, acestea, iata-le, sunt complice.
Ziarul Financiar: Goana dupa vant: cine se retrage si cine pariaza in continuare milioane de euro in cel mai fierbinte domeniu, energia eoliana Germanii de la RWE se retrag dintr-un proiect eolian de peste 250 de milioane de euro, grupul spunand ca lucrurile nu au mers conform planurilor. Cu toate acestea, RWE afirma ca ramane la panda dupa proiecte eoliene bune. In acest timp, spaniolii de la gigantul Iberdrola vor incepe productia de energie verde in 2011 intr-un parc de 80 MW, iar omul de afaceri Emanuel Muntmark mai lanseaza inca 1.000 MW in piata. Anul 2011 pare sa fie unul si mai aglomerat comparativ cu 2010 in ceea ce priveste investitiile in proiecte eoliene. "La sfarsitul anului trecut erau instalati 457 MW in parcuri eoliene, ceea ce reprezinta un salt de capacitate de 32 de ori fata de ceea ce era montat in 2009", spune Dana Duica, directorul executiv al Asociatiei Romane pentru Energie Eoliana. Astfel, anul trecut investitiile in acest domeniu s-au ridicat la circa 820 de milioane de euro, cel mai notabil proiect fiind cel al cehilor de la CEZ din comuna dobrogeana Fantanele.