Termocentrala de la Anina, cel mai pagubos proiect al Epocii de Aur. O investitie de 1 miliard de dolari, cu zero rezultate

24-02-2013 13:25


Ciuntesti un munte si escavezi 5 milioane de metri cubi de roca. Trantesti un colos industrial si angajezi mii de muncitori, care sa lucreze pentru el. Investitie de un miliard de dolari si zero rezultate.

Asa se prezinta cel mai mare esec al Epocii de Aur - Termocentrala Anina, locul unde sotii Ceausescu visau sa scoata curent din piatra seaca. Dupa aproape doua decenii de impotmoliri, urmarile se traduc in drame sociale.

Romania, un cartier fantoma, in varful unei coline. Cativa copii bat mingea intre blocuri neterminate. Un batran ii priveste de la geam, dintr-o saracie lucie. E unul dintre putinii locatari din cea mai mare colonie muncitoreasca din Romania, acum moarta social.

La nici 2 km distanta, un alt batran urca cu greu un versant. La 83 de ani, vrea sa vada cu ochii lui unul dintre cele mai importante proiecte industriale ale Epocii De Aur, un santier megalomanic pe care el l-a condus in anii 80. Astazi are in fata doar dezastru.

Praful de acum era pe atunci poleiala unei Epoci de Aur, in care sotii Ceausescu construiau proiecte marete in care-si oglindeau vanitatea. Termocentrala Anina, unul din proiectele lor de suflet, nu a functioat, desi a inghitit peste un miliard de dolari.

Mii de oameni au fost adusi aici din toata tara, in ceea ce avea sa fie cel mai mare esec comunist.

Construirea mastodontului lui a inceput in 1976. Contructori din toata tara veneau aici, sa aduca un vibrant omagiu stralucitului arhitect al patriei, Nicolae Ceausescu, care anunta constructii epocale. La fel de epocal avea sa fie acest esec.

In 1988 a fost inchis, dupa 8.400 de ore de functionare chinuita. Comunistii si-au dorit sa arda PIATRA si sa scoata energie electrica. Ideea li s-a parut atat de geniala geniala incat planuiau sa o exporte peste granita si sa faca bani.

Au pornit la drum fara multe studii prealabile si au aprobat investitii uriase, fara sa isi puna prea multe intrebari despre reusita proiectului, care s-a dovedit in cele din urma un esec total.

In anii '70, muncitorii care construiau termocentrala castigau de 4 ori mai mult ca un medic din Bucuresti

Termocentrala Anina era in anii '70 exemplul tipic al oazei de bunastare cladita pe picioare de lut. De la inceput au pornit cu stangul: studiile de fezabilitate au fost intocmite in graba. Nu a existat o analiza clara daca roca din zona chiar ia foc sau cat de costisitor va fi sa ajute arderea ei cu alte materiale.

In plus, in momentul in care proiectantii au realiazat ca lucrurile scartie, nu au avut curajul sa anunte ca proiectul va fi un dezastru. Un monstru metalic ce dadea bine in fotografii, asezat
langa un zacamant de sisturi bituminoase, ca sa muste din roci pentru a produce energie electrica.

Exemplul stralucit de actiune revolutionara ce calauzea munca fiilor si fiicelor patriei, masati cu miile la Anina, pentru a desavarsi gandirea creatoare a intaiul arhitect al tarii.

5 milioane de metri cubi de stanci escavate de pomana si o conducta de gaz montata in timp record pe o distanta de 45 de km, prin munti. Realizari? O gaura de peste un miliard de dolari la bugetul tarii. Intr-o vreme in care nimeni nu contoriza pierderile, dar o tara intreaga strangea cureaua.

Inginerul Romeo Zbarcea lucra la acea vreme la Institutul de Proiectari Energetice Bucuresti si a fost detasat in Caras, sa contureze viitoarea ctitorie. La 86 de ani, isi aduce aminte bine cum a avut loc nasterea Termocentralei.

Ministrul roman al Energiei de la acea vreme, Nicolae Manescu, sustine ca Zona Carasului nu a fost aleasa intamplator.

Sisturile bituminoase sunt roci dure, prin care in urma cu sute de milioane de ani a trecut petrol. Teoretic, prin macinarea si arderea lor in amestec cu carbune, pacura ori gaz, poate fi obtinuta energie electrica. Era o premiera pentru Romania si o provocare.

"Intaiul arhitect al tarii" avea nevoie de o reconfirmare a valorii lui creatoare. Avea un zacamant, ce era de facut cu el? Si ca niciodata pana atunci, Comitetul Central era dispus sa se avante intr-o risipa uriasa de bani, pe un teren necunoscut.

Daca altii puteau, de n-ar fi putut si sotii Ceausescu? Din a caror inspirata gandire, geografia Romaniei contemporane s-a innobilat cu ample si epocale constructii, titra presa vremii, care insa ne-au costat vreo 9 miliarde de lei la vremea aceea, aproape jumatate din investitia facuta la Casa Poporului.

In 1971 Sotii Ceausescu ajung in Statele Unite. Au vazut acolo un proiect similar. Serviciile secrete, oamenii lui Pacepa, ar fi venit cu informatii extrem de pretioase, dar nu complete.

La un an dupa vizita din America, sotii Ceausescu ajung si in China. Au aflat ca poporul chinez detine zacaminte uriase de sisturi bituminoase pe o insula, dar nu aveau tehnologia cu care sa le valorifice.

Au americanii si vor chinezii, deci suntem interesati, isi spuneau cei din fruntea tarii. Elena Ceausescu, in calitate de sefa a Institutului de Cercetare, isi dorea ca Romania sa vanda in Orient metoda de producere de energie din sisturi.

In urma cu 20 de ani, ambitiile creatoare ale celui mai iubit fiu erau depasite doar de prima doamna, Elena Ceausescu. Specialistii aveau putine cunostinte in domeniu, dar aveau directive sa scoata curent din piatra seaca.

Proiectul a mers insa din rau in mai rau si activitatea in Termocentrala s-a rezumat la 2 decenii de poticniri si balbe. Marile realizari nu se vedeau de la Bucuresti.

Initial, Termocentrala figura in proiect la Bradisor, langa Oravita, la 9 km de zacamantul de la Anina, unde incepea exploatarea. La ambele santiere au fost angajati din start aproape 2.000 de mineri si muncitori.

E aproape miezul noptii si la Anina, intr-un bloc mizer din colonia Termocentralei, e lumina la un singur apartament. Ii gasim pe unii dintre cei care in urma cu aproape 40 de ani incepeau santirele in zona.

O fosta locuinta de la parter e astazi un bar modest. Se vand bauturi alcoolice, paine si ulei. Consumatia, pe datorie. Patron este Gheorghe Panduru, fost angajat la intreprinderea care a construit termocentrala.

Aici oamenii sunt bogati doar in amintiri, desi candva locul era un El Dorado. In urma cu 37 de ani, angajatii Termocentralei traiau pe picior mare: aveau in jur de 13.000 de lei salariul lunar.

Era super, tinerii muncitori de la Anina castigau de 4 ori cat un medic de la Timisoara sau Bucuresti. Erau bucurosi ca statul are nevoie de ei, iar santierul inainta indraznet.

Ce a mai ramas in urma proiectului megaloman al "intaiului arhitect al tarii"

Balbele nenumarate care aveau sa urmeze aduceau bani in buzunarele muncitorilor, nu si curent in reteaua nationala de energie. Milioane de ore suplimentare si sporuri de care angajatii se bucurau, intr-o cooperativa a muncii in zadar.

Pentru seful de proiect erau multi ani de compromis. Comitetul Central ia in '76 o decizie surprinzatoare - schimbarea amplasamentului termocentralei. De la Oravita, chiar pe zacamantul de sist, din munte, la Anina.

Si daca la Oravita puteau ajunge usor pe caile ferate carbuni din Yugoslavia si pacura din Libia, noul amplasament era izolat. Se baza doar pe minele de carbune din Caras - insuficiente, desi nimeni n-a spus asta decat prea tarziu.

Mutarea amplasamentului e rezultatul vointei Elenei Ceausescu: s-a opus importurilor, tara sa se bazeze doar pe resurse interne. Si asa s-a facut.

La Anina se schimbau toate datele problemei. Santierul si-a triplat costurile si a intarziat cu inca 5 ani. Proiectantii au ascultat orbeste. Oficial se laudau in documentarele vremii cu escavarile din munte, nu si cu producerea de energie electirca.

Nimeni nu a pus la Bucuresti problema carburantului insuficient la arderea sisturilor si a inceput noul proiect. S-au escavat 5 milioane metri cubi de roca, s-a tras apa la 500 de metri inaltime pentru proiect, si, ca la orice treaba romaneasca, abia la sfarsit responsabilii si-au dat seama ca au o mare problema:nu aveau unde pune cenusa.

Si uite asa a aparut o noua cheltuiala - turnul de 220 de metri, cel mai inalt din Romania, ridicat special foarte sus ca sa disperseze cenusa pe o distanta cat mai mare si sa nu ingroape uzina. Rocile ardeau fara sa produca energie, pentru ca in amestecul din cazane lipseau carbunii.

Toti cei care se ocupau de proiect au tacut malc ani in sir, desi uzina nu functiona cum trebuie. Nimeni nu semnala probleme, au continuat si angajarile. A fost extinsa cu cateva blocuri colonia cu baraci de langa termocentrala si atunci isi facea domiciliu de Anina si baba Ianca. Om al muncii, pripasita in Caras-Severin de la aproape o mie de km distanta.

Batrana s-a mutat cu sotul in „Cometa 53", prima baraca de langa uzina. Barbatul i-a murit in '96 si de atunci femeia locuieste cu animalele ei.

Ultima camera din colt e dormitorul ei - ii este rusine sa ne arate cum locuieste. Un miros ametitor, greu de suportat, invadeaza toata baraca. Batrana sta asa din 1996 si s-a obisnuit. Nu are energie electrica, iar apa, doar cand da Dumnezeu.

In colonie sunt mai mult batrani. Baba Ianca are doi baieti, plecati in Franta, pe care nu i-a mai vazut de 3 ani. Cel mic a fugit de o condamnare, dupa ce a fost prins conducand fara permis, iar cu cel mare s-a certat pentru nora. Spune ca nu i-au trimis bani niciodata. Batrana suporta mai greu dorul de ei decat tot traiul mizer.

Toata colonia e ingropata in saracie. Masina la care lucreaza barbatii e chiar din anul in care a fost pusa in functiune termocentrala - 1984. Si are probabil tot atatea reparatii. E un peisaj trist, cu ulite in mocirla si oameni letargici.

Colonia a fost neincapatoare pentru colosul industrial si asa, in anii '80, incepe la 3 km distanta de baraci, constructia de la zero a unui intreg cartier. Numit Orasul Nou, vecin cu muntii intr-un peisaj de invidiat, deasupra Aninei. Aproape 100 de blocuri erau populate cu tineri din Moldova, Oltenia si Maramures.

Acum, Orasul Nou e un cartier fantoma. Elanul muncitoresc a fost inlocuit cu lupta pentru supravietuire. In astfel de blocuri sunt ocupate locuintele de la parter si cel mult cele de la etajul 1. Pe care oamenii le-au cumparat de la primarie. La un pret mare pentru aceasta zona, dar foarte mic fata de alte orase din tara. Un apartament de 2 camere, o mie de euro.

Un zid al saraciei tine acest cartier rupt de restul civiilizatiei. E uimitor ca aici locuiau familii intregi, lipsa locurilor de munca i-a scos din aceste blocuri. Au plecat cu tot. Si cu tocurile de la usi si ferestre.

E un tablou sinistru, seamana cu un gulag siberian. Un steag in vant si strigatele copiilor care se intorc de la scoala te lamuresc ca e vorba totusi, de un oras romanesc. Pe cat de frig si urat e in blocuri, pe atat de calzi si primitori sunt localnicii.

Nea Cojocea este unul din primii locatari in Orasul Nou. Ne-a primit in apartamentul sau modest. Locuieste cu o fiica si cei 4 copii ai acesteia. Toti traiesc din pensia lui.

Laurentiu, fiul cel mare, este elev in clasa a III-a si invata foarte bine. Baiatul e mandru de orasul sau, nu si de cartierul din care vine.

Face zilnic 3 km din cartierul sau, pana la scoala din Anina, la fel ca toti ceilalti micuti din ghetou. E un drum primejdios iarna, lupii ies frecvent din padure. In universul sau limitat, Laurentiu si-a gasit refugiul in carti. La 10 ani, e pasionat de sociologie si psihologie.

Cand va creste, vrea sa devina medic, sa deschida creierele oamenilor si sa vada ce au in ele: "ganduri bune sau ganduri rele".

Mos Craciun i-a adus lui Laurentiu cateva rechizite. Fratii sai mai mici au primit o singura jucarie, pe care mama le-o da sa se joace „cu portia" si apoi o pune bine, ca sa nu se strice.

Cand Laurentiu se nastea, in 2003, Termocentrala s-a vandut la fier vechi. Atunci, din blocuri plecau ultimii muncitori. Cu tot cu chiuvete si calorifere, iar tocaria au pus-o pe foc cei ramasi.

Dumitru Spataru e fostul colonel al unitatii militare de langa Termocentrala. El este exceptia in fata valului de plecari din cartier. S-a obisnuit aici, unde locuieste din 1993, dupa ce s-a mutat de la Resita.

Are pensie mica, dar cine mai sta ca el, in 16 blocuri. Intr-o perioada a crescut vaci si capre, pe care le tinea intr-un bloc vecin, la parter.

De un an are probleme mari de vedere si nu se mai poate ocupa de animale, asa ca le-a vandut. Coboara odata pe saptamana in Anina, de unde isi face cumparaturi. De plecat definitiv din cartierul fantoma, nici nu vrea sa auda.

"Niciodata" ar fi zis si in anii 80, daca cineva i-ar fi spus ca termocentrala va fi un esec. Colosul avea totusi o realizarare: devenise un soi de moara - macina roca de munte si producea... cenusa. Ba chiar consuma aiurea si carbune. La Bucuresti, "cel mai iubit fiu" repeta un discurs in care doar el mai credea: "Corespunde pe deplin, asteptarii si increderii poporului!"

"Nu e suficient carbunele, nu-i nimic, aducem pacura!"

Nu e suficient carbunele, nu-i nimic, aducem pacura, si-au zis responsabilii proiectului. Alt carburant, al circ penibil. Ingheta pacura, era vremea pentru o noua solutie. O noua risipa de resurse umane si financiare.

Special pentru termocentrala, a fost adus gaz tocmai de la Resita. O conducta de peste 45 de km, prin munte si montata pe alocuri cu elicopterul. O lucrare care a fost terminata in doar 3 luni. Era considerat in acea perioada un record absolut. Asta pentru a intelege cate de important este proiectul de aici.

Din balba in balba s-a ajuns la 8.000 de muncitori in loc de 2.000, estimati initial. Multi si degeaba. Inevitabilul era amanat. Sotia inginerului Romeo Zbarcea spune ca barbatul ei spera la o minune, doar avusese succes cu Complexurile de la Turceni si Rovinari, pe care le proiectase anterior.

Centrala a fost pusa oficial in functiune in '84. Risipa uriasa a fost oprita abia 4 ani mai tarziu, in toamna lui '88, cand motorul de la generatorul turbinei s-a defectat si a fost trimis la reparat la Bucuresti. N-avea sa se mai intoarca niciodata, pentru ca dupa Revolutie, a fost trimis la Rovinari.

Unitatea a ramas in conservare pana in 2003, fiind devalizata de la un an la altul. S-au evaporat 130.000 de tone de fier.

Zona Termocentralei este astazi in proces de ecologizare. Locul poate gazdui centrale eoliene. Fosta uzina ofera un platou urias pana la care urca reteaua de inalta tensiune.

Singurul lucru bun de pe urma tehnologizarii zonei a fost abandonat. Nici orasul Anina, nici Oravita nu au alimentare cu gaze. Culmea e ca pana in 2011 au avut la cativa km de ele, aproape 20 de ani, o conducta.

Si mai uimitor este ca la Anina primarii au castigat alegerile promitand introducerea gazului in oras si chiar au tras reteaua pe strazi, pana la casele oamenilor. Nu odata, ci de 2 ori. Municipalitatea a platit 2 firme si a dat sperante desarte localnicilor.

La primaria Anina este evitat subiectul, pe motiv ca acum e o noua conducere, care nu are nimic de a face cu administratiile anterioare.

In 2003 centrala a fost vanduta unei firme din Constanta, specializata pe colectarea si exportul de fier vechi. Cele mai inalte cladiri si turnul au fost puse la pamant abia in 2009.

Iar in 2013, in zona Termocentralei se vorbeste de un alt potential din cu totul alt domeniu: fosilele.

Mihai Popa e profesor la Univrsitatea Bucuresti, la catedra de Paleontologie. Studiaza din 1991 zona Aninei, unde si-a dat si doctoratul. Spune ca locul e unic in Europa, fiind un tezaur paleontologic, plin cu fosile - flora si fauna, de peste 200 de milioane de ani.

Toti aici se gasesc fosile marine, varful muntelui era in Jurassic malul unei mari.

In prezent, Mihai Popa cere autoritatilor judetene ca zona sa devina parc paleontologic si rezervatie. Spera ca aceasta pustietate va atrage multi cercetatori si turisti din toata lumea. Alt plan in stil romanesc - vrem sa vina strainii, dar le nu oferim conditii.

Pe cata saracie si dezastru e acum in aceste locuri, e uimitor cat de bogat era in infrastructura Carasul montan, la inceputul secolului XX.

Cei 8500 de km patrati ai judetului Caras-Severin au facut parte din fostul domeniu al Coroanei Austriece. Imperiul a gasit aici importante resurse minerale, amenajand aici exploatari miniere pentru aur, argint, cupru, carbune, plus resursele forestiere.

Locul de la Oravita la Herculane era inclus inainte de 1900 in turismul balnear international, cu sanatorii si statiuni de tratament unde venea si printesa Sissy de Austria.

Proiectul Termocentralei comuniste parea ca va readuce o parte din faima Carasului Montan. Doar parea. Gheorhe Panduru din colonie s-a ales doar cu amintiri. Baba Ianca incearca sa evadeze din singuratate.

Oamenii nu au curent nici pentru un bec, intr-un loc care ar fi trebuit sa alimenteze cu energie electrica tot Vestul Romaniei.
Inginerul proiectant, Romeo Zbarcea, locuieste in prezent cu sotia intr-un apartament din Bucuresti, in 2004 i-a fost conferit de catre presedintele tarii ordinul de cavaler, pentru merite deosebite in domeniul energetic.

Fostul director Traista s-a retras la Oravita, unde primeste o pensie de 3.800 de lei pe luna, pentru munca depusa in domeniu. Fostul ministru Nicolae Manescu este tot pensionar, in Capitala. Nu a vizitat dupa revolutie cartierele fantoma de la Anina.

Exista un loc in Romania unde tavalugul industrializarii excesive s-a impotmolit. Muntii Carasului ascund multe comori, dar si un veritabil muzeu al esecului din Epoca de Aur. Un versant ciuntit, o uzina in colaps, o colonie si un cartier cu zeci de blocuri in ruina contureaza o viziune gresita. La Anina mosternirea comunista a lasat rani adanci si ruginite. E rezultatul mandriei de a scoate curent din piatra seaca.

VIDEO PROTVPLUS.RO